Fanariotul care a fost la un pas de a înființa un Regat al Daciei. De ce dorința sa nu a devenit realitate
Există multe evenimente unice în istoria poporului român care sunt complet necunoscute publicului larg. Unul dintre acestea este crearea unui Regat al Daciei, cu 60 de ani înainte ca Alexandru Ioan Cuza să devină domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei. Cine a fost domnitorul fanariot care a visat să întemeieze acest regat care să cuprindă mai multe teritorii sub sceptrul său?
Visul de a întemeia Regatul Daciei i-a aparținut lui Constantin Ipsilanti, un fanariot care a domnit atât în Moldovala începutul secolului al XIX-lea, cât și în Țara Românească. El, ca și alți fanarioți, era fiul unui alt fanariot care a ajuns pe tronul Principatelor Române în secolul al XVIII-lea. Născut în anul 1760, Constantin Ipsilanti a fost dat de către tatăl său să învețe carte cu intelectuali renumiți ai vremii, precum Ignaz Raicevich, Franz Joseph Sulzer, Iosif Moesiodax sau abatele Leonardo Panzini.
Cine a fost Constantin Ipsilanti
Constantin a devenit un fanariot cultivat, cunoscător al mai multor limbi și un om crescut de spiritul occidental. La fel ca tatăl său, și-a început cariera ca mare dragoman otoman, adică un ajutor al ministrului de externe al Înaltei Porții.
Din această poziție, a cunoscut lumea și a început să întrețină legături cu reprezentanți ai marilor puteri ale vremii. A fost atras de la început de Imperiul Țarist și, deși era supus al Imperiului Otoman, a început o corespondență secretă cu Rusia. Constantin Ipsilanti a fost, de asemenea, un rebel. A susținut eliberarea Greciei de sub dominația otomană și a conspirat cu compatrioții săi greci în acest scop. A fugit la Viena pentru a scăpa de otomani, dar a fost grațiat de sultan în schimbul unor daruri consistente și a influenței tatălui său, primind, în 1799, tronul Moldovei.
Constantin Ipsilanti a condus Moldova din 1799 până în 1801. Chiar dacă otomanii i-au acordat tronul, nu au putut avea încredere în sinceritatea acestuia, deoarece era un filo-rus convins. Ipsilanti a susținut, însă de pe vremea dragomanatului, interesele țarului în detrimentul otomanilor. Potrivit contemporanilor, casa sa era un loc de întâlnire pentru agenții ruși. Din acest motiv, otomanii l-au îndepărtat de pe tronul Moldovei.
Cu toate acestea, începând din 1802, Rusia a obținut dreptul de a interveni în numirea și întreținerea domniilor din Principate. Evident, țarul a forțat numirea lui Ipsilanti ca domnitor al Țării Românești și, tot datorită intervenției rușilor, a fost numit domn pentru o perioadă de șapte ani, un record pentru un fanariot.
Constantin Ipsilanti și-a început bine domnia, achitându-și datoriile către Înalta Poartă, dar, pe parcurs, s-a dovedit a fi un cheltuitor care a risipit banii publici. A găzduit banchete și petreceri, a plătit aventurieri occidentali ca sfetnici, ba chiar a impus noi taxe grele pentru a face față traiului de lux, asemeni curților europene, și a creat o armată de aproximativ 10.000 de oameni, după model occidental, cu uniforme costisitoare.
La acestea s-au adăugat inundațiile și jafurile constante ale cârjaliilor Pașei de Vidin, Pazvantoglu. Prin urmare, nemulțumiți de sprijinul țariștilor și de conspirațiile sale pro-ruse, otomanii, incitați și de generalul Sebastiani, amasadorul francez la Constantinopol, decid înlocuirea lui Constantin Ipsilanti. Mizilit și aproape ucis de turci, a reușit să fugă în Rusia.
La un pas de a înființa un Regat Dacic
Rusia a reacționat imediat la schimbarea de domni din Principate, decisă unilateral de otomani, încălcând prevederile tratatului din 1802. Țarul era, de asemenea, nerăbdător să invadeze Principatele, pe care spera să le facă, la un moment dat, în gubernii.
Generalul rus Michelson intra, la 16 octombrie 1806, în fruntea trupelor, în Moldova. Cetățile apărate de otomani cad fără luptă, iar în luna decembrie, armata rusă ocupă și Țara Românească, ajungând la București.
Constantin Ipsilanti a fost adus din Rusia și a devenit domnitor al ambelor Principate. A fost pentru prima dată în epoca modernă când Țările Române aveau același domnitor, fiind, în fapt, un fel de unificare. Astfel, visul lui Ipsilanti devenea realitate. El își dorea, cu ajutorul rușilor, să devină un rege al Daciei, adică un stat format din unirea Moldovei cu Țara Românească, dar și cu Serbia.
Constantin Ipsilanti a emis mai multe documente și în calitate de domnitor al tărilor unite ale Moldovei și Valahiei. Evident, acest stat încerca să scape de suzeranitatea otomană, cu ajutorul rușilor.
„Vodă Ipsilanti avea un vis de a uni întreaga Moldovă cu Țara Românească și Serbia într-un regat al Daciei”, mărturisea și Summerers, consulul englez la București, relatează adevărul.ro.
Rușii, care se gândeau la un stat-tampon în fața expansionismului napoleonian, dar și ca o barieră în fața austriecilor și otomanilor, agreau acest plan și chiar doreau să-l pună în practică odată cu anul 1830.
„Principatele trebuie să constituie un stat-tampon, independent faţă de Austria, ca şi de Rusia, un perete despărţitor între ambele puteri creştine, dar şi între ele şi Turcia”, preciza la acea vreme generalul Michelson.
Planul său nu a avut succes
Cu toate acestea, visul lui Ipsilanti a fost spulberat în 1807. Cum Imperiul Napoleonian era la apogeu, mai ales după bătălia de la Friedland, iar Prusia și Austria erau îngenuncheate, la Tilsit, în 1807, țarul Alexandru I a fost de acord cu o blocadă împotriva britanicilor și cu retragerea trupelor rusești din Principate, preferând să ajungă la un acord cu Napoleon.
Vodă Ipsilanti nu a avut de ales decât să plece împreună cu rușii pentru a nu fi ucis de turci, iar în 1807, după aproape un an de domnie în Moldova și Valahia, planul Regatului Daciei lua sfârșit. Rușii au a intrat din nou în război cu Napoleon, dar și-au schimbat planurile asupra Principatelor, adică în loc de stat-tampon, vor dori să le guverneze ca pe o provincie țaristă.
După ce i-a învins pe turci sub presiunea lui Napoleon, țariștii au luat jumătate din Moldova, adică Basarabia, și a făcut din ea o gubernie. Constantin Ipsilanti moare la Kiev în 1816.
