Împăratul roman care lupta ca gladiator. A fost unul dintre cei mai cruzi conducători ai Imperiului Roman

Ultima actualizare:

Cu siguranță nu a fost împăratul cel mai iubit de către romani, fiind considerat chiar unul dintre cei mai cruzi și excentrici conducători ai Imperiului Roman. Împăratul Commodus se considera Hercule, avea o singură pasiune: lupta în arenă, iar moartea sa i-a bucurat pe mulți romani. Personajul istoric a inspirat filmul „Gladiatorul”, din 2000.

Împăratul gladiator care a ruinat Roma și se credea Hercule / foto: captură video
Împăratul gladiator care a ruinat Roma și se credea Hercule / foto: captură video

Lucius Aurelius Commodus (161 - 192 e.n.) s-a numărat printre împăraţii detestaţi ai Romei, din cauza cruzimii sale. Tatăl său a fost împăratul Marc Aureliu, Commodus fiind al zecelea dintre cei 13 copii pe care acesta i-a avut cu soția sa, Faustina. Dintre toți, Lucius a fost singurul de sex masculin care a supraviețuit.

Commodus a avut o bună stare de sănătate, o constituție solidă și a primit o educație aleasă, care includea și științele militare. Și cu toate că Aureliu dorea cu ardoare să-și vadă fiul pe tronul Romei, iar acest lucru chiar s-a întâmplat, însă, după moartea sa, în anul 180, decedând acolo unde astăzi se află Viena, băiatul său nu a fost tocmai conducătorul iubit de supuși.

Commodus, împăratul roman care se credea Hercule

Commodus a devenit unic împărat la vârsta de 18 ani, însă era nemilos, capricios, imprevizibil și delăsător în treburile statului. Mai mult, se credea o întrupare a legendarului Hercule și, spre uimirea contemporanilor săi, intra în arenă, ca gladiator. Domnia sa a fost una a abuzurilor și fărădelegii, în care oamenii erau uciși fără vină. Istoricul roman Dio Cassius spunea la moartea sa despre acesta că „a transformat Imperiul Roman dintr-o împărăție de aur într-una de rugină”.

Sănătatea mintală nu a fost niciodată punctul forte al lui Commodus și se pare că a devenit din ce în ce mai rupt de realitate pe măsură ce domnia sa a continuat. Odată ce s-a convins că este reîncarnarea lui Hercule, se îmbrăca precum acesta și poruncea să-i fie sculptate statui în care să arate măreția legendarului erou. De asemenea, a denumit lunile anului cu numele său: August a devenit Commodus, Octombrie a devenit Herculeus, iar restul au făcut referire la unul sau altul dintre numeroasele sale titluri pe care și le atribuia singur, potrivit history.com.

„Bolnav, crud, sadic, nebun și rău”

Deși a supraviețuit mai multor tentative de asasinat, din anul 182 și 187, în 192 și-a găsit sfârșitul. Pe 31 decembrie, împăratul cade victimă unei conspirații, fiind ucis de propriul antrenor de lupte, Narcissus, după ce otrava pe care i-o administrase una dintre concubine, Marcia, nu avusese efect.

Lucius Aurelius Commodus avea 31 de ani, iar moartea sa i-a bucurat pe mulți romani. Autorul Phillip Barlag îi acordă, în cartea sa din anul 2021, „Evil Roman Emperors: The Shocking History of Ancient Rome’s Most Wicked Rulers from Caligula to Nero and More” („Istoria șocantă a celor mai răi conducători ai Romei Antice, de la Caligula la Nero și alții” n.r), lui Commodus locul nr. 1, numindu-l „un personaj autoindulgent și prostănac”, ca să nu mai vorbim de „bolnav, crud, sadic, nebun și rău”.

Totodată, istoricul Strauss a subliniat faptul că Caligula și Nero, oricât de răi ar fi devenit cu timpul, fiecare dintre ei „și-a început domnia la înălțime”. De cealaltă parte, „Commodus a început rău” și așa a rămas, iar isprăvile sale în arenă au fost o rușine, fiind nepotrivite pentru rolul său de conducător: „Dacă Commodus nu a fost cel mai rău împărat din istoria romană antică, cu siguranță a fost cel mai nedemn în ochii elitei romane”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net