Ion Creangă, sfârșit cumplit. Cum a murit scriitorul, de Anul Nou, în 1889

Cu toții știm că Ion Creangă este unul dintre marii clasici ai literaturii române, însă puțin cunosc faptul că marele scriitor a avut parte de un sfârșit cumplit chiar de Anul Nou. Cum a murit autorul celor mai fumoase basme și povestiri?

Viața lui Ion Creangă
Viața lui Ion Creangă

Viața lui Ion Creangă

A rămas în memoria timpului ca unul dintre cei mai mari autori pe care țara noastră i-a oferit. Despre Ion Creangă nu se cunoaște exact când s-a născut, în timp ce unii spun că s-ar fi născut la data de 1 martie 1837, teoria unor condici de nou născuți din Humulești afirmă că autorul s-a născut la data de 10 iunie 1839. Ion Creangă a venit pe lume în familia unui țăran ce a mai avut alți șapte fii și fiice din Humulești, județul Neamț. „Ionică” a fost pregătit de dascălul din satul natal, iar mai apoi mama sa, Smaranda, l-a încredințat tatălui ei, David Creangă din Pipirig, pentru ca cel mic să facă „Şcoala de catihetică” din Fălticeni pentru a-l face preot. Acolo își schimbă numele din Ion Ștefănescu în Ion Creangă după mama sa, nume pe care și l-a păstrat tot restul vieții. Școala de la Fălticeni s-a desființat, Creangă fiind nevoit să se mute la Iași la Seminarul teologic „Veniamin Costachi” de la Socola, instituție pe care a și absolvit-o.

Cum era să moară Ion Creangă în urma epidemiei de holeră: „    m‑a frământat, m‑a zgârcit cârcel și mi ardea sufletul în mine de sete” jpeg

Între timp se însoară cu Ileana fiica preotului Ioan Grigoriu de la Biserica Patruzeci de sfinți din Iași, devenind aici diacon, iar la scurt timp i se naște și unicul fiu, Constantin. Timp de 12 ani a fost diacon sau dascăl pe la mai multe biserici din Iași, până în momentul în care a fost exclus din rândurile clerului, pe motiv că și-a părăsit nevasta și a tras cu pușca după ciorile ce se aşezau pe Biserica Golia, murdărind-o. După ce procesul de divorț se încheie, cel mic îi revine în grijă. Pe atunci se mută la Țicău, acolo unde se fală și astăzi celebra sa bojdeucă, în care a locuit până în ultimele clipe ale vieții. În acea perioadă îl cunoaște și pe Mihai Eminescu cu care a legat o prietenie strânsă și a cărui moarte l-a afectat profund pe autorul celebrei scrieri „Amintiri din copilărie”.

Cum a murit Ion Creangă

Puțini știu, însă, că îndrăgitul scriitor a moștenit de la mama sa o boală cumplită, epilepsia, care i-a îngreunat ultimii ani din viață. Ion Creangă ajungea să cadă din picioare acasă sau chiar la școală, fiind nevoit să își ia concedii medicale ce se întindeau chiar și pe un an. Salvarea lui au fost vizitele la băi, la Slănic, unde starea lui de sănătatea se îmbunătățea. Fusese sfătuit să slăbească, însă scriitorul continua să mănânce mese îmbelșugate, deși acest lucru nu făcea decât să îi slăbească corpul. Ultimii 3 ani de viață au fost cei mai grei, în 1889 găsindu-și sfârșitul. Era chiar Ajunul Anului Nou, când Ion Creangă s-a dus la tutungeria din strada Goliei 51, unde se afla fratele său Zahia. Acolo a suferit o criză de epilesie şi un atac de apoplexie, părăsind astfel această lume. Scriitorul a fost înmormântat la data de 2 ianuarie 1890, la cimitirul Eternitatea din Iaşi, iar la înmormântarea sa au venit atât familia, și apropiații, cât și elevi și studenți ce l-au îndrăgit. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
profimedia 0383789258 jpg
image
image
image
image
image
image
medic_consult medical_shutterstock 158366573 jpg
index webp
mana maicii domnului jpg
gravida jpg
bani jpeg
wave 5255593 1280 jpg
vreme furtuna png
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net