Istoria celui mai înjurat drum din România: DN1. Cum a ajuns de la potecă plină cu tâlhari la Drum Naţional
Blocaje, coloane interminabile de mașini, mii de ore pierdute în trafic, nervi întinși la maximum. Așa poate fi descris drumul, care azi, pe bună dreptate, este cel mai înjurat din România. Vorbim desigur despre Drum Național 1 prin județul Prahova. Oare câți dintre sutele de mii de șoferi care îl parcurg îi cunosc remarcabila istorie, mult mai veche decât s-ar putea crede?
Lunga istorie al celui mai înjurat drum din România
Drum Național 1 din județul Prahova are o istorie lungă. A cunoscut nenumărate etape, iar aici și-au dezvoltat abilitățile de comercianți sașii și muntenii deopotrivă. S-au „bătut” pe el. Sașii erau meseriași pricepuți, muntenii, agricultori înzestrați, iar disputele medievale pe acest drum au fost numerose.
Inițial, în Evul Mediu, cea mai mare parte a înfloritorului comerț al sașilor din Brașov cu Muntenia se realiza prin Bran.
Domnitorii munteni îi amenințau pe brașoveni cu blocarea accesului la drumurile de negoț, o modalitate eficientă de a pune presiune în negocieri.
Inițial, legătura între cătunul Posada și Predeal se făcea pe o potecă pe care se circula pe jos sau cu cai, individual pe care pândeau frecvent tâlharii.
Apoi, potecuța a prins importață odată cu ridicarea Mănăstirii Sinaia, ctitorită de Mihai Cantacuzino și sfințită la 15 august 1695.
Aici, trăiau 80 de călugări, iar Mănăstirea a devenit un popas obligatoriu pentru toți cei care tranzitau dificilul drum către Brașov.
Un secol și jumătate a durat lărgirea drumului pe care din 1700 au început să circule căruțele cu cai.
Apar primele cârciumi
Drumul încep să fie tot mai frecventat de austrieci, care, desigur, și-au lăsat amprenta.
Austriecii au folosit acest drum, contribuind la lărgirea lui cu salahori. Motivele erau militare pentru că în timpul războiului ruso-austro-turc din 1736-1739, drumul era o cale rapidă de a ajunge la București.
În jurul anului 1800, potecuța de demult devine un drum circulat intens. Pe marginea drumului au început să apară primele cârciumi sau ospătării cum li se spunea în acele vremuri, toate purtând numele proprietarilor.
Furia lui Bibescu.Drumul trecea în zig-zag de 21 de ori prin albia râului Prahova
Drumul, chiar și lărgit, pentru trecerea căruțelor ușoare, trecea de douăzeci și unu de ori prin albia râului Prahova, în zigzag de pe un povârniș pe altul, fiind foarte chinuitor pentru pasageri.
Vizita Domnitorul Gheorghe Bibescu (domn între 1843 și 1848) a fost îngrozit de starea proastă a drumului Câmpina-Predeal cu ocazia unei vizite la Mănăstirea Sinaia, în 1845.
Pentru că lucrările stagnau de ani buni, Bibescu a dat vina pe cârmuirea (proto-prefectura) județului Prahova și pe serviciul de poștă.
I-a destituit deîndată pe proto-prefectul județului Prahova (Ion Kretzulescu), iar directorul Poștei a fost trimis direct în arestul Poliției (Agiei) Capitalei, pentru opt zile.
Din Sinaia, Bibescu s-a deplasat la graniță, la Predeal, analizând traseul pe care trebuia să-l aibă noua șosea.
Inițial, în 1846, s-au făcut studii de teren, iar în anul următor, s-a început consolidarea în anumite puncte.
În 1848-1849, lucrările au fost sistate din cauza revoluțiilor care au cuprins Muntenia, dar și Imperiul Austriac.
Trupele ruse, chemate în ajutor de habsburgi pentru a-i calma pe maghiarii răsculați, ar fi trecut inclusiv prin drumul Câmpina-Predeal pentru a ajunge în Ardeal.
După revenirea calmului, s-a reînceput lucrarea în două segmente de la Comarnic spre Sinaia și de la Predeal spre Sinaia.
Alt domnitor, alte măsuri. Intervin inginerii austrieci
În 1851, domnitorul de la acea dată, Barbu Știrbei, vizita Telega, A trecut prin Câmpina și a inspectat lucrările aferente șoselei.
Știrbei, care deținea și moșia Câmpina, îl angajează pe inginerul francez Lalanne, care stabilește ca traseul între Comarnic și Sinaia să nu mai fie prin albia Prahovei, ci săpat de-a dreptul în versantul din dreapta (cum este și acum).
Între 1853 și 1854, la consolidarea drumului au contribuit inclusiv trupele de geniu austriece, Principatele fiind sub ocupația Imperiului Habsburgic.
Inginerii austrieci s-au concentrat asupra podurilor, căci le era greu să-și transporte tunurile pe acest drum dificil.
Muntenii au plătit bani grei pentru construcția drumului
În perioada 1856-1858, autoritățile muntene au alocat însemnata sumă de 325.656 de lei pentru modernizarea drumului de la Câmpina la Predeal.
În 1860, dificila porțiune între Breaza și Predeal a fost, în sfârșit, amenajată, șoseluită – acesta era termenul folosit în acele vremuri.
Acesta nu înseamnă o asfaltare cum o cunoaștem noi azi. Era mai degrabă o tasare-pietruire, având în vedere că se circula cu trăsuri sau care.
De la lucrările de artă în timpul Regatului Român la debandada de azi
Mai rămăsese de amenajat segmentul Ploiești-Câmpina-Breaza de jos.
În 1861, s-a semnat un contract privind realizarea șoselei Ploiești-Bănești-Slobozia-Câmpina-Campinița-Podul Vadului (34 km), care ne permite să ne dăm seama acum și care era traseul șoselei. A fost finalizat în 1865, dar permanent întreținut și modernizat.
Cartea scrisă de Nestor Urechia arată temeinicia cu care se țineau bilanțurile contabile, și nu numai, de către administrația podurilor și șoselelor.
În timpul Regatului Român, lucrările erau o adevărată artă
În anul 1866, de șosea se ocupau treisprezece cantonieri, care aveau o leafă lunară de 31,10 lei.
Mai erau și patruzeci de cantonieri cu o leafă de 38,50 lei, un zidar care câștiga 59,20 lei, un alt zidar plătit cu 74,00 de lei și trei șefi cantonieri cu salariul de 55,50 lei pe lună.
Aceste cifre spun multe și despre puterea de cumpărare a leului din timpul lui Carol I, când moneda noastră era una dintre cele mai respectate din Europa.
Întreținerea căii naționale Câmpina-Predeal costa, în anul 1866, 46.526 de lei (salariile însumau 26.928, iar pietrișul, 19.598 de lei).
Nu există o comparație între felul cum se construia atunci și debandada actuală.
Dacă regățenii de atunci și-ar fi propus să construiască o autostradă, cu siguranță ar fi finalizat-o cu mult înaintea noastră. Iar noi nici măcar nu am început să o construim.
Sursa: Drumul Brașovului, București, Institutul de Arte Grafice Carol Gobl, 1913
