Istoria Paștelui. Ce origini antice are sărbătoarea. Cum petreceau oamenii înainte de Învierea lui Iisus
În zilele noastre sunt puțini cei care știu că Paștele este nu doar cea mai mare sărbătoare creștină, dar și cea mai importantă sărbătoare evreiască. Iar originile simbolistice ale acestei sărbători sunt chiar cu mult mai vechi. În fond, Paștele poate fi numită și cea mai mare sărbătoare la nivel global, căci creștinii sunt cea mai importantă religie din punct de vedere numeric, cu peste 2 miliarde de adepți, din cele 8 miliarde de locuitori ai Terrei, iar acestora li se adaugă și totalul evreilor, aproximativ 15 milioane.
Pentru cei mai mulți, Paștele este o sărbătoare creștină. Dacă ne gândim strict la sensul dat de creștini acesteia, anume că amintește lumii de patimile, moartea și învierea lui Iisus Hristos, atunci așa este. Însă această sărbătoare poartă același nume și are semnificații asemănătoare și cu sărbătoarea evreiască ce rememorează eliberarea „poporului ales” de sub robia egipteană.
Sărbătoarea Paștelui - Istorie și semnificații
„Pe vremea lui Isus, Paștele iudaic adună la Ierusalim pe credincioșii lui Moise pentru a jertfi și a mânca mielul pascal, care comemorează Exodul care i-a eliberat pe evrei din robia egipteană. Astăzi, Paștele creștin îi adună pretutindeni pe ucenicii lui Cristos spre comuniune cu Domnul lor, adevăratul Miel al lui Dumnezeu; el îi asociază morții și învierii lui, care i-au eliberat de păcat și de moarte. Continuitatea de la o sărbătoare la cealaltă este evidentă, dar pe alt plan, trecând de la vechiul la noul Legământ, prin mijlocirea Paștelui lui Isus”, se arată în „Vocabular de Teologie Biblică”, publicat în 2001 la Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București.
„Paștele este marea primăvară a lui Israel”
Paștele este, așadar, cea mai mare sărbătoare și pentru evrei, care celebrează alt eveniment biblic important față de evenimentul sărbătorit de creștini, și anume Exodul (despre care se crede că ar fi putut avea loc în jurul anului 1450 î.Hr.), care reprezintă eliberarea poporului evreu de sub sclavia egipteană și evenimentul fondator al religiei iudaice. Deși nu există dovezi istorice atestate arheologic care să susțină povestea biblică, puterea credinței evreilor și creștinilor în acest eveniment îl face de netăgăduit. „Paștele este marea primăvară a lui Israel, în care Dumnezeu îl eliberează de jugul egiptean printr-o serie de intervenții providențiale”, se spune în același vocabular teologic.
Potrivit relatărilor din cărțile Vechiului Testament, acum mai bine de 3400 de ani, în urma intervenției divine, poporul evreu își câștiga libertatea, după 430 de ani petrecuți sub robia egipteană. Alesul lui Dumnezeu pentru a călăuzi poporul spre Țara Făgăduită a fost Moise, care a primit tablele Legii pe Muntele Sinai.
Paștele a fost sărbătorit prima dată chiar în seara dinaintea ieșirii din Egipt, când toți evreii s-au strâns în case pentru a se feri de urgia ce avea să se abată asupra egiptenilor. În Biblie se povestește cum asupra egiptenilor s-au abătut zece molime – ultima dintre ele viza copiii egiptenilor care aveau să fie uciși.
Domnul i-a avertizat pe israeliți prin Moise și aceștia au fost sfătuiți să taie un miel tânăr și cu sângele său să facă semne pe ușa de la intrare, pentru a fi marcate toate casele în care se află copiii lui Israel, ca molima respectivă să nu se abată și asupra lor. Atunci când faraonul a aflat că fiul său cel mare a fost răpus a cedat în cele din urmă și le-a ordonat israeliților să iasă din Egipt. Bucuroși să plece cât mai repede, aceștia au fugit degrabă, așa că nici pâinea nu a mai apucat să dospească.
Cum a evoluat meniul de Paște și ce simbolizează el
În amintirea acestor evenimente biblice, evreii nu mănâncă pâine dospită de Paște, ci Matzo, niște turte coapte preparate din apă, făină, sare (și ulei). Din acest motiv sărbătoarea pascală evreiască este asociată și cu „Festivalul Pâinii Nedospite”. A fost păstrată și tradiția sacrificării mielului sau a unei ied, care a început să fie servit numai prăjit, alături de acea pâine nedospită, dar și împreună cu verdețuri amare.
Toate aceste bucate au o încărcătură simbolistică deosebită: vărsarea sângelui acestui animal simbolizează ispășirea păcatelor, ierburile amare aduc aminte de zilele amare petrecute de evrei sub robie, iar azima (pâinea nedospită) reprezintă libertatea – pâinea n-a mai apucat să fermenteze și să crească, deoarece evreii au fost nevoiți să plece degrabă din Egipt, dar asta i-a eliberat.
La masa creștinilor, de Paște, se regăsește, de asemenea, carnea de miel. Alte bucate tradiționale: ouăle înroșite, pasca (numită și de unii creștini azimă).
Cum se sărbătorea Paștele pe vremea lui Iisus
Sărbătoarea creștină a coincis prima dată cu paștele evreiesc în anul 33 (de fapt în jurul anului 30, deoarece, potrivit noilor calcule, anul nașterii lui Iisus a fost stabilit în jur de 5 î.Hr.), atunci când Iisus a pătimit, a murit și apoi a înviat.
Atunci când ajunge în Ierusalim înaintea evenimentelor ce au precedat patimile, moartea și învierea sa, Iisus făcea parte dintr-o lungă și tradițională procesiune. An de an evreii de pretutindeni călătoreasu spre Ierusalim cu ocazia Paștelui. Așa a făcut și Iisus, care intră în Orașul Sfânt duminică, zi ce a fost apoi numită de creștini Duminica Floriilor.
Scena intrării lui Iisus în Ierusalim, din filmul „Iisus din Nazareth” (1977), de Franco Zeffirelli
De unde provine numele sărbătorii, Paște, și ce semnificație are
„Cuvântul Paște provine din grecescul pascha, derivat din aramaicul pasha și din ebraicul pesah. Originea acestui nume este discutată. Unii îi atribuie o etimologie străină, asiriană (pasahu, «a potoli») sau egipteană (pa-sh, «amintire»; pé-sah, «lovitură»); dar nici una dintre aceste ipoteze nu se impune. Biblia apropie pesah de verbul pasah, care înseamnă fie «a șchiopăta», fie «a executa un dans ritual în jurul unei jerte» (1 Reg 18, 21.26), fie, la figurat, «a sări», «a trece», «a cruța». Paștele este «Trecerea» lui Yahweh care «a trecut» peste casele israelite, în timp ce le lovea pe cele egiptene (Ex 12, 13.23.27; cf Is 31, 5)”, se arată în aceeași lucrare.
Cât de vechi sunt originile sărbătorii pascale și de unde provine obiceiul sacrificării mielului
La origine, Paștele este o sărbătoare de familie. Se celebrează în timpul nopții, la luna plină a echinocțiului de primăvară, pe 14 a lunii abib sau a spicelor (numită nisan după Exil). Se oferă lui Yahweh (Dumnezeu, n.r.) un animal tânăr, născut în anul acela, pentru a atrage binecuvântarea divină asupra turmei.
Animalul de jertfă este un miel sau un ied, parte bărbătească, fără cusur (Ex 12, 3-6); nici un os al lui nu trebuie zdrobit 12, 46; Num 9, 12). Sângele este pus ca semn ocrotitor, la intrarea fiecărei locuințe (Ex 12, 7.22). Carnea se mănâncă în timpul unei mese luate în grabă de comeseni în ținută de călătorie (12, 8-11).
Aceste trăsături nomade și domestice sugerează o origine foarte veche a Paștelui; ar putea fi jertfa pentru celebrarea căreia israeliții cer de la Faraon îngăduința să meargă în pustiu (3, 18; 5, Iss). Paștele ar fi mai vechi deci decât Moise și ieșirea din Egipt. Dar exodul i-a dat semnificația definitivă.
Calendarul sărbătorilor pascale în 2023
Ortodocși și Greco-Catolici
Duminică, 9 aprilie – Duminica Floriilor
Joi, 13 aprilie – Joia Mare (patimile)
Vineri, 14 aprilie – Vinerea Mare (când se rememorează răstignirea pe cruce și moartea lui Iisus)
16 aprilie – Învierea Domnului
Romano-Catolici
Duminică, 1 aprilie – Duminica Floriilor
Joi, 6 aprilie – Joia Mare (patimile)
Vineri, 7 aprilie – Vinerea Mare (când se rememorează răstignirea pe cruce și moartea lui Iisus)
9 aprilie – Învierea Domnului
Evrei
Joi, 6 aprilie – Paștele evreiesc
