Leguma surprinzătoare care ne poate ajuta să slăbim! Acestea sunt cele mai sănătoase sortimente
Chiar dacă există multe rețete și produse ce conțin această legumă, care conțin mult zahăr, ori diverse alte ingrediente ce ne pot da dieta peste cap, unele sortimente ale acestei legume pot fi mult mai sănătoase decât am crede! De fapt, dacă știm cum să o folosim, ea ne poate fi foarte utilă atunci când vrem să dăm jos din kilogramele în plus. Este vorba despre fasole!
Potrivit celor de la adevarul.ro, fasolea albă se numără printre cele mai sănătoase sortimente ale acestei legume. Ea conține fibre, porteine, acid folic, cât și o mulțime de alte substanțe benefice organismului nostru.
Se pare că un studiu efectuat în anul 2015 a arătat faptul că persoanele supraponderale, ori obeze, care au consumat săptămânal fasole albă, pe o perioadă de 4 săptămâni, au înregistrat o scădere a circumferinței taliei. Mai mult decât atât, se pare că și nivelul zahărului prezent în sânge a fost mai scăzut.
Pe lângă acest sortiment, fasolea neagră este, de asemenea, foarte utilă pentru organismul nostru. Acest sortiment conține mai multe vitamine și minerale, cât și acid folic. Mai mult decât atât, se pare că fasolea neagră este foarte benefică în timpul sarcinii, deoarece ajută la formarea fătului.
Un studiu a arătat că cei care mâncau leguminoase (cum este și fasolea neagră), și-au menținut o greutate mult mai sănătoasă, decât cei care nu consumau aceste produse.
Cele mai sănătoase sortimente de fasole
Năutul, cunoscut și ca fasole garbanzo, este, de asemenea, un aliat de nădejde pentru cei dintre noi care ne aflăm la dietă. Acesta conține nutrienți care nu doar că ne pot ajuta să slăbim, dar sunt utili și la sănătatea inimii, cât și la menținerea la un nivel optim al zahărului din sânge.
Un alt tip foarte util de fasole este cel roșu, pe care îl întâlnim, adesea, în produse precum chilli. Acest sortiment conține fibre, acid folic, magneziu, mangan, dar și potasiu.
În plus, datorită conținutului de amidon, acest tip de fasole este mai rezistent la digestie, lucru ce înseamnă că va afecta mai puțin nivelul zahărului din sânge.