Marile iubiri ale prințesei Martha Bibescu, căsătorită la doar 16 ani: „A da o virgină pe mâna unui bărbat e ca şi când ai da un Stradivarius unei maimuţe“
Frumoasă, inteligentă, sensibilă și cultivată, prințesa Martha Bibescu a fost una dintre cele mai fascinante figuri feminine ale aristocrației europene din secolul XX. A fost romancieră, poetă, diplomat de salon și o prezență elegantă în marile capitale ale Europei, dar dincolo de toate aceste titulaturi, Martha a rămas o femeie aflată într-o continuă căutare a iubirii — o căutare care a lăsat urme adânci în viața și scrierile sale.
S-a căsătorit la doar 16 ani
Martha s-a căsătorit la doar 16 ani cu prințul George Valentin Bibescu, după o logodnă încheiată la vârsta de 14 ani. Dispensă de la Vatican a fost necesară pentru unirea religioasă, Martha fiind catolică. Ceea ce părea începutul unei vieți de basm s-a transformat curând într-o realitate lipsită de idealism. „A da o virgină pe mâna unui bărbat este ca şi când ai da un Stradivarius pe mâna unei maimuţe“, avea să noteze prințesa, ani mai târziu, în memoriile sale — o frază dură, dar sinceră, ce trădează drama unei adolescențe sacrificate pe altarul unei căsătorii aranjate.
La 17 ani a devenit mamă, dar și martora prăbușirii iluziei de cuplu: medicii i-au recomandat repaos sexual după naștere, perioadă în care soțul ei și-a căutat alinarea în aventuri galante. Martha l-a iubit poate, dar cu siguranță nu l-a respectat ca partener de viață. „A crezut toată viaţa că e suficient să existe pentru a fi iubit, nu i-a trecut niciodată prin minte să ofere şi el ceva în schimb“, scria ea despre George Bibescu.
Pasiuni interzise și iubiri pierdute
Primul bărbat care i-a tulburat echilibrul conjugal a fost Emanuel Bibescu, vărul soțului, un om cult și rafinat, cel care i-l va prezenta mai târziu pe Marcel Proust. Dar Emanuel a ales să-i întoarcă spatele: „Fă-ţi datoria de nevastă“, i-a spus. Refuzul l-a simțit ca pe o trădare a inimii. Din această dezamăgire s-a născut însă o lecție importantă, notată de Martha cu luciditate: „Mai bine să te faci iubită decât să cauți pe cineva care să-ți merite dragostea“.
În 1909, destinul o aduce în fața prințului Wilhelm al Germaniei. Încântat de noblețea, frumusețea și inteligența Marthei, acesta îi scria soțului ei cerându-i permisiunea să corespondese cu „cea mai frumoasă femeie din România“. Martha a fost flatată și, dincolo de flirt, a simțit pentru o clipă că deține controlul: „Domnind peste el, domnesc peste un imperiu“, nota ea în jurnalul său. Dar iubirea nu s-a înfiripat cu adevărat.
Mai periculoasă a fost însă legătura cu Charles Louis de Beauvau-Craon, un aristocrat francez celebru și pasional. Relația lor a fost intensă, dar marcată de crize, amenințări cu sinuciderea și presiuni sociale. Mama amantului s-a opus categoric și, în cele din urmă, Charles Louis s-a logodit cu o altă femeie, deși inima îi rămăsese la Martha. Prințesa, prinsă între dorința de a evada dintr-o căsnicie inertă și presiunea conveniențelor, a ales retragerea — și nu divorțul. A găsit refugiu într-o mănăstire din Alger, dar nu și pacea sufletească.
O viață trăită între rândurile unei iluzii
În ciuda suferinței personale, Martha Bibescu nu s-a retras niciodată complet din viața publică. A scris, a călătorit, a primit în palatul său de la Mogoșoaia figuri precum Winston Churchill, Rainer Maria Rilke și Charles de Gaulle. În spatele eleganței și rafinamentului, a purtat însă o inimă frântă de multe ori, o inimă care nu a încetat să caute iubirea, în ciuda decepțiilor.
Poate cea mai profundă concluzie a prințesei rămâne aceea că „nu merită să cauți fericirea în căsătorie, sigur nu o vei găsi“. Pentru Martha, căsnicia a fost o formă fără fond, un contract lipsit de iubirea pe care a dorit-o mereu cu intensitate. Viața i-a oferit multe, dar nu și iubirea pe care o visa — acea iubire totală, egală și nobilă, pe care doar o inimă de poet o poate imagina.
