Pagina de Wikipedia a lui Călin Georgescu, vandalizată. Apare că e născut în 106 d.Hr și că e însurat cu Vadim Tudor, iar în locul unei poze cu el apare un organ genital

Pagina de Wikipedia a lui Călin Georgescu, vandalizată. Apare că e născut în 106 d.Hr și că e însurat cu Vadim Tudor, iar în locul unei poze cu el apare un organ genital

Ultima actualizare:

Pagina de Wikipedia dedicată lui Călin Georgescu a fost vandalizată, mai multe informații din biografia politicianului fiind modificate în mod batjocoritor. În locul fotografiei acestuia a fost introdusă imaginea unui organ genital, iar în caseta cu date biografice au apărut informații absurde, potrivit cărora Georgescu s-ar fi născut în anul 106 d.Hr. și ar fi căsătorit cu Corneliu Vadim Tudor, fostul lider al Partidului România Mare.

Călin Georgescu.
Călin Georgescu. Foto: Inquam Photos / George Călin

Modificările nu s-au limitat la fotografia și datele personale ale fostului candidat la alegerile prezidențiale. Mai multe rubrici ale paginii au fost completate cu informații fără legătură cu biografia sa, inclusiv nume ale unor personalități politice și publice, dar și etichete jignitoare sau absurde în dreptul ocupației.

Călin Georgescu, prezentat pe Wikipedia ca fiind născut în urmă cu aproape două milenii

image
Foto: Wikipedia

Una dintre cele mai neobișnuite modificări apărute pe pagina politicianului vizează anul nașterii. În locul datei reale, în caseta biografică a fost introdus anul 106 d.Hr., ceea ce l-ar plasa pe Călin Georgescu în perioada Imperiului Roman.

Tot în dreptul informațiilor personale a apărut mențiunea că acesta ar fi căsătorit cu Corneliu Vadim Tudor, politicianul și publicistul român care a condus Partidul România Mare și care a murit în septembrie 2015.

Fotografia politicianului, înlocuită cu o imagine obscenă

Vandalizarea a vizat și elementul vizual principal al paginii. Fotografia lui Călin Georgescu a fost înlocuită cu imaginea unui organ genital, transformând pagina într-o țintă evidentă a unei intervenții menite să ridiculizeze politicianul.

Astfel de modificări pot afecta temporar paginile Wikipedia, inclusiv articolele dedicate persoanelor publice, deoarece platforma permite contribuțiile utilizatorilor. În cazul intervențiilor abuzive, editorii pot reveni la o versiune anterioară a articolului și pot elimina informațiile introduse fără justificare.

Informații bizare și în celelalte rubrici ale paginii

Modificările au vizat și alte câmpuri din caseta de prezentare a politicianului. În dreptul copiilor au fost introduse nume precum Benjamin Netanyahu și Jeffrey Epstein, alături de alte referințe fără legătură cu familia acestuia.

De asemenea, la rubrica privind cetățenia a apărut Israelul. În dreptul ocupației au fost adăugate mai multe cuvinte jignitoare sau lipsite de relevanță biografică, alături de ocupația de politician.

Prin aceste intervenții, mai multe categorii ale paginii au fost transformate într-un spațiu destinat ironizării lui Călin Georgescu. 

Cum pot fi modificate paginile Wikipedia

Wikipedia este o enciclopedie online colaborativă, în care articolele pot fi editate de utilizatori. Acest sistem permite actualizarea rapidă a informațiilor, însă poate fi exploatat și de persoane care introduc date false, imagini nepotrivite sau mesaje jignitoare.

Paginile despre politicieni și alte persoane publice pot deveni ținte ale unor asemenea intervenții, mai ales în contexte de tensiune politică sau de polarizare a opiniilor. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
daaaf418 618a 4676 8539 4c98f699a576 jpg
concedieri, foto shutterstock jpg
image png
protest franta jpg
image png
image png
Meteo - vant - ploaie - umbrela FOTO Shutterstock
image
image