Poetul român care a murit plin de datorii. Primise un loc de muncă bine plătit, dar considera că nu-l merita: „Funcțiile statului să nu se dea la incapabili”
Unul dintre cei mai renumiți lideri ai mișcării pașoptiste a fost Dimitrie Bolintineanu, un poet român talentat, om politic și diplomat. Deși a jucat un rol crucial în perioada pre și post-revoluționară a României, a sfârșit singur și uitat, trăind în sărăcie.
La doar 53 de ani, Bolintineanu a murit într-un ospiciu din București, lăsând în urmă o viață de datorii, izolare și sărăcie.
Deși a avut o serie de poziții în cadrul statului și ar fi putut să se îmbogățească, Bolintineanu a ales să rămână corect. A fost un politician cinstit, dar acest lucru l-a condus în cele din urmă la sărăcie și uitare.
Dimitrie Cosmad (mai târziu cunoscut sub numele de Bolintineanu) s-a născut într-o familie de aromâni în Bolintin-Vale, la aproximativ 30 de kilometri de București, în 1819.
Orfan de la o vârstă fragedă, a fost crescut de rude. La vârsta de 22 de ani, a devenit funcționar public și și-a desfășurat activitatea cu devotament. În 1844, a fost numit pitar din întâmplare.
Bolintineanu, în mijlocul Revoluției Franceze
În 1845, Bolintineanu a plecat la Paris cu o bursă acordată de Asociația literară. După trei ani, a izbucnit revoluția din Paris, determinându-l să se întoarcă în țară. A participat activ la proteste, dar după înăbușirea mișcării a fost arestat împreună cu alți patrioți. A reușit să evadeze și să ajungă în exil, tot la Paris.
În timpul exilului său parizian, Bolintineanu a scris: „Exilat de mulți ani din țara mea, priveam cu tristețe și în același timp cu bucurie malurile țării natale.
Cu tristețe, pentru că nu mi s-a permis să calc pe pământul acesta, mereu sub stăpânirea inamicilor și a celor care își trădaseră patria; cu bucurie, pentru că, indiferent de motivele care mă țineau departe de acasă, oricât de sumbre și monotone ar fi fost zilele în această țară și oricât de frumoasă ar fi fost viața în străinătate, cineva nu uită niciodată locul unde a văzut soarele pentru prima dată.”
În 1857 se întoarce din exil și se implică în politica românească
În 1857, odată cu decretarea amnistiei generale, Bolintineanu s-a întors în țară și a intrat în arena politică. A ocupat diverse poziții, inclusiv cea de secretar de stat la Departamentul Trebilor Straine, ministru al cultelor în Guvernul Kogalniceanu și membru al Consiliului de Stat.
Chiar și în mijlocul elitei politice și înconjurat de cei mai influenți oameni ai vremii, Bolintineanu a rămas fidel valorilor sale, neinteresat de bogății materiale. Cuvântul pe buze era că Bolintineanu era un om demn, imun la corupție și imposibil de cumpărat. Stilul său de viață era modest, trăind într-o singură cameră, în inima Capitalei.
Nicolae Petrașcu, în biografia sa dedicată lui Bolintineanu, descria atmosfera de izolare și dezamăgire care-l învăluia pe scriitor.
Aparent, temperamentul său contemplativ și pasiunea pentru lectură nu se potriveau cu cariera politică. Despre funcția sa de ministru, Bolintineanu susținea mereu că nu-i corespundea.
„Trăia într-o singură cameră din casa Bosel în faţa teatrului. Neavând aproape pe nimeni pe lângă el, plictisit şi amărât tot mai mult de ceea ce se petrecea în jurul lui. Temperamentul lui de om meditativ, de om de cărţi nu răspundea carierei politice. El primise onoarea de a fi ministru, dar spunea întoteduna că nu-i făcut pentru asemenea lucruri”, scria N. Petraşcu în biografia dedicată lui Bolintineanu.
Funcțiile statului să nu se dea la incapabili
Publicistul s-a concentrat asupra problemelor delicate legate de stat și guvernare. Milita pentru moralitate și respectarea legii.
Bolintineanu credea că legile nu ar trebui încălcate în favoarea unor interese de partid, că funcțiile în stat nu ar trebui să fie acordate unor favoriți incompetenți, și că guvernul ar trebui să combată corupția și să pedepsească pe cei corupți.
El susținea că administrația nu ar trebui să fie condusă de „hrăpitori”, iar justiția nu ar trebui să fie influențată de cei care sprijină guvernul sau de cei care își pot cumpăra dreptatea.
După lovitura de stat din 2 mai 1864, Bolintineanu a fost obligat să demisioneze din minister. Deși s-a concentrat asupra scrisului, nu a avut suficienți bani pentru a supraviețui zi de zi. În 1869, la doar 50 de ani, trăia într-o sărăcie lucie, așa cum observau cei cu care intra în contact.
Și-a pierdut mințile și a ajuns la ospiciu fără haine pe el
Îmbrăcat într-un gheroc negru, lung și uzat, Bolintineanu a oferit sfaturi pentru viitor, încurajând lectura și avertizând asupra pericolului imitației. El sfătuia să se evite politica și să se păstreze integritatea morală, chiar dacă aducea aminte că aceasta poate avea consecințe neașteptate.
Din cauza sărăciei, Bolintineanu a ajuns la limita nebuniei și în 1871 a fost internat la Ospiciul Pantelimon, intrând complet dezbrăcat, fiind lipsit de haine. Sărăcia l-a forțat să-și vândă bunurile la licitație pentru a-și achita datoriile.
Dimitrie Bolintineanu a murit în dimineața zilei de 20 august 1872, la vârsta de doar 53 de ani, la spitalul Pantelimon.
