FotoPorțile de Fier I, hidrocentrala care a transformat România. Cum a prins viață gigantul de pe Dunăre

În mai 1972 era inaugurat oficial Sistemul Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I, proiectul care avea să schimbe definitiv atât cursul Dunării, cât și sistemul energetic al României.

Porțile de Fier 1 / foto: arhiva

La peste jumătate de secol de la punerea în funcțiune, hidrocentrala rămâne cel mai mare producător de energie hidro din țară, cu o putere instalată de peste 2.200 MW, potrivit Adevarul. 

Construit între România și fosta Iugoslavie, în zona dintre Gura Văii și Sip, proiectul a fost unul dintre cele mai ambițioase șantiere europene ale anilor ’60. Dincolo de dimensiunea inginerească, Porțile de Fier I a însemnat mutarea unor orașe întregi, dispariția insulei Ada-Kaleh, transformarea navigației pe Dunăre și mobilizarea a peste 10.000 de oameni pe malurile fluviului.

Cum a început construcția de la Porțile de Fier

→

Imaginea 1/15: Lucrările de construire a barajului de la Portile de Fier I FOTO Doru Mufturel Sursa Facebook

Lucrările oficiale au început la 7 septembrie 1964, odată cu inaugurarea șantierului. Primele obiective finalizate au fost ecluzele, iar primul agregat energetic a fost pus în funcțiune pe 14 august 1970. Ultimele instalații au devenit operaționale până la finalul anului 1971.

Inaugurarea oficială a avut loc la 16 mai 1972.

Hidroelectrica arată că sistemul este construit simetric față de axa Dunării și include două centrale hidroelectrice, câte una pe fiecare mal, fiecare echipată cu șase turbine Kaplan de mare capacitate. Complexul include și două ecluze uriașe, de 310 metri lungime și 34 metri lățime, precum și un baraj deversor cu 14 câmpuri.

După retehnologizare, producția anuală estimată ajunge la peste 5,2 milioane MWh, ceea ce reprezintă aproximativ 10 la sută din producția națională de energie electrică.

Dunărea, transformată într-o sursă uriașă de energie

Zona Porților de Fier era cunoscută încă din Antichitate ca unul dintre cele mai dificile sectoare de navigație de pe Dunăre. Fluviul traversa aici un defileu spectaculos, săpat între Carpații Meridionali și Balcanii Apuseni, cu diferențe importante de nivel și curenți puternici.

Inginerul Dorin Pavel, considerat părintele hidroenergeticii românești, a fost printre cei care au susținut încă din anii ’30 valorificarea potențialului energetic al zonei.

El calcula că între Baziaș și Turnu Severin, pe o distanță de 141 de kilometri, Dunărea putea produce o energie uriașă datorită debitului și diferenței de nivel din defileu.

În anii ’50 au fost analizate mai multe variante de amenajare, cu una sau mai multe hidrocentrale, însă soluția unei centrale mari la Porțile de Fier a fost considerată cea mai eficientă economic.

Mii de oameni au lucrat pe șantierul de pe Dunăre

În perioada construcției, zona dintre Orșova și Drobeta-Turnu Severin s-a transformat complet. Au fost deschise două șantiere mari, unul pe malul românesc, la Gura Văii, și celălalt pe malul sârbesc, la Sip.

Presa vremii scria că peste 10.000 de constructori și montori din toate județele țării au lucrat la Porțile de Fier I.

În primii ani au fost ridicate ecluzele, centralele și primele câmpuri deversoare, în timp ce Dunărea continua să curgă prin mijlocul șantierului. Ulterior, cursul fluviului a fost deviat pentru continuarea lucrărilor.

Mulți dintre cei care au muncit aici își aminteau programul extrem de dur.

„Pe șantier nu era greu, dar se muncea mult. Vara se lucra și 12 sau 14 ore, uneori chiar 16 ore”, povestea Gicu, un fost muncitor din Gura Văii, care a lucrat la construcția hidrocentralei.

El își amintea și problemele de sănătate cauzate de zgomotul și vibrațiile produse de turbine și utilaje.

Orașe mutate și localități dispărute sub ape

Ridicarea barajului a dus la creșterea nivelului Dunării și la inundarea mai multor localități de pe malurile fluviului.

Vechea Orșova a fost evacuată și reconstruită câțiva kilometri mai departe. Au fost afectate și localitățile Gura Văii, Dubova, Eșelnița, Vârciorova, Ogradena și Tisovița.

Cea mai cunoscută dispariție rămâne însă insula Ada-Kaleh, locul cu influențe orientale care a fost înghițit definitiv de ape.

În paralel, au fost construite cartiere muncitorești, colonii pentru constructori, drumuri noi, poduri, tuneluri și o nouă cale ferată între Drobeta-Turnu Severin și Orșova.

Ecluza care a schimbat navigația pe Dunăre

În august 1969 a fost pusă în funcțiune prima ecluză de pe malul românesc, moment considerat esențial pentru navigația fluvială.

Până atunci, sectorul Porților de Fier era unul dintre cele mai periculoase pentru vasele comerciale. Noua infrastructură a permis trecerea navelor mari printr-un sistem modern de control al nivelului apei.

Presa vremii descria ecluza drept una dintre cele mai impresionante construcții hidrotehnice din Europa, echipată cu porți uriașe din oțel de peste 1.000 de tone.

Generatoare construite în România

O parte importantă a echipamentelor folosite la Porțile de Fier I a fost produsă în uzine românești.

Generatoarele și componentele principale purtau emblemele unor fabrici precum UCM Reșița, Electroputere Craiova și Uzina de Mașini Grele București.

Primul generator a fost pus în funcțiune în august 1970, iar până în 1972 toate agregatele de pe partea românească deveniseră operaționale.

Ce a însemnat Porțile de Fier pentru România

Pe lângă producția de energie electrică, proiectul a avut un impact uriaș asupra întregii regiuni dunărene.

Amenajarea a redus riscul inundațiilor, a îmbunătățit navigația și a contribuit la dezvoltarea industriei și infrastructurii din sud-vestul României.

La peste 50 de ani de la inaugurare, Porțile de Fier I rămâne una dintre cele mai importante construcții hidroenergetice realizate vreodată în România și unul dintre cele mai mari proiecte inginerești de pe Dunăre.