Povestea emoționantă a Marianei Mamonova. A născut o fetiță după ce a scăpat din Azovstal

#Război Ucraina-Rusia

Mariana Mamonova (31 de ani), medic militar ucrainean, care a fost ţinută în captivitate de ruşi încă din luna aprilie, a născut la doar câteva zile după ce a fost eliberată în schimbul de prizonieri efectuat recent între Rusia şi Ucraina.

Mariana Mamonova
Mariana Mamonova

Fetiţa s-a născut pe 25 septembrie, în jurul orei 4:00, cu o greutate de 3.250 de grame şi 57 de centimetri înălţime, se arată într-o postare pe Twitter a Ministerului Apărării de la Kiev, alături de o fotografie a tinerei mame, în uniformă militară.

Dormea pe jos, într-o celulă

Mariana Mamonova a studiat la Universitatea de Medicină din Ternopil înainte de a-şi continua studiile la Academia Militară din Kiev şi a urcat la gradul de căpitan.

Mariana Mamonova este considerată o eroină de către ucraineni, pentru că a salvat vieţile apărătorilor Azovstal, uzina devenită fortăreaţă, din care au luptat împotriva atacurilor ruseşti asupra oraşului Mariupol timp de peste trei luni.

FOTO: TWITTER
Femeia este medic militar

Mariana Mamonova a fost luată ostatică de ruşi pe 4 aprilie, în timpul asediului asupra oraşului.

Soţul ei, Vasili, a aflat că va deveni tată în timp ce Mariana se afla în prima linie.

Vorbind cu Ukrayinska Pravda, sora ei, Anna, a spus că Mariana a fost în contact cu membrii familiei înainte de capturare.

FOTO: TWITTER
Mariana a fost tinută în închisoarea Olenivka

„Ea a spus că trebuie să-i scoată din iad şi să-i aducă pe fiecare acasă”, a povestit Anna.

„Odată, un soldat de 22 de ani a murit în braţele ei. I-a auzit ultima bătaie a inimii. S-a aşezat şi a început să plângă pentru că şi-a dat seama că mama lui îl aştepta să revină acasă în viaţă.”

Citește și: Cum arată un erou de la Azovstal, după ce a fost prizonier al rușilor timp de patru luni 

Mariana Mamonova a ajuns în închisoarea Olenivka din regiunea ocupată Doneţk, unde a avut condiţii grele, fiind nevoită să doarmă pe jos într-o celulă cu alte 20 de femei.

După ce s-a aflat că este însărcinată, colegele de celulă au ajutat-o să aibă condiţii mai bune, iar ulterior a fost mutată într-o celulă mai mică, unde putea dormi în fie­care noapte pe unul dintre cele două paturi.

FOTO: TWITTER
Fetița a venit pe lume la data de 25 septembrie

Mariana Mamonova era îngrozită de gândul că putea fi separată de copilul său, după naştere.

Prietenii şi familia Marianei au aflat despre capturarea ei din videoclipurile de propagandă rusă postate pe reţelele sociale.

Vezi și: Vladimir Putin a generat un adevărat haos pe scena politică occidentală 

Aceştia au făcut presiuni continue asupra autorităţilor pentru facilitarea întoarcerii ei acasă.

Tânăra a fost eliberată în cele din urmă în cel mai mare schimb de prizonieri de război dintre Rusia şi Ucraina, care a avut loc pe 21 septembrie.

Despre ea a vorbit şi preşedintele Volodimir Zelenski: „O felicit sincer din toată inima pe Mariana şi le doresc fetelor numai bine, pace şi victorie. Aceasta este încă o dovadă că viaţa triumfă întotdeauna asupra oricărui rău. Iar răul sub steagul rusesc nu face excepţie de la această regulă”.

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!        

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net