Povestea româncei care a ajuns șefă de promoție la 57 de ani, deși părea la marginea prăpastiei: „Nu sunt o victimă. Sunt o învingătoare”
La 57 de ani, Simona Dumitru a devenit șefă de promoție la specializarea Ingineria Valorificării Deșeurilor din cadrul Facultății de Inginerie din Hunedoara.
Este inginer, absolventă cu media 9,89 și cu nota 10 la lucrarea de licență. Însă dincolo de reușita academică, Simona este o lecție de viață în sine — un om care s-a reconstruit din nimic, după ce viața părea să o fi zdrobit iremediabil.
„Vă rog să nu scrieți despre mine că sunt o victimă. Nu vreau să-mi plângă lumea de milă, chiar nu are de ce. Eu am trecut peste toate etapele: victimă, supraviețuitoare și învingătoare. Acum sunt fericită și atât”, spunea Simona în urmă cu cinci ani, când povestea ei a fost făcută publică pentru prima dată, potrivit Antena 3 CNN.
Un început marcat de violență și suferință
La 32 de ani, după un mariaj marcat de abuzuri și umilințe, Simona a decis să divorțeze. Nu i-a cerut nimic fostului soț, bărbatul care o bătuse ani la rând. Dar decizia i-a schimbat viața pentru totdeauna. A fost atacată cu cruzime: înjunghiată în coloană vertebrală, a rămas paralizată de la piept în jos.
„O să te pironesc ca pe Iisus. Să spună lumea că ești blestemată!”, i-a spus agresorul înainte să o rănească. În mod miraculos, Simona a reușit să-l convingă să sune la Salvare. Pentru tentativa de omor, bărbatul a făcut mai puțin de doi ani de închisoare.
Din acel moment, viața Simonei s-a schimbat radical. A urmat o perioadă grea, petrecută la pat, cu dependență fizică totală și cu o societate care îi oferea milă, dar nu și respect. În spatele rănilor fizice se ascundeau însă traume și mai adânci: crescuse într-o familie în care violența era o constantă.
Tatăl său fusese condamnat pentru crimă și, în 2010, a încercat să-și ucidă soția și să-l mutileze cu acid pe noul soț al Simonei. Ani de zile, Simona a trăit cu buton de panică și camere de supraveghere în casă.
Dragostea care i-a redat demnitatea
În acest context, Simona l-a cunoscut pe Sorin. Cu șase ani mai tânăr decât ea, l-a întâmpinat cu rezerve și rușine. „Eu eram paralizată. Cu pampers pe mine. Și cu un copil mic. Și sor-mea mă ruga să nu-mi bat joc de el”, își amintește Simona.
Dar Sorin a văzut dincolo de aparențe și a ales să rămână. A devenit nu doar soțul ei, ci și sprijinul de zi cu zi: o însoțește la cursuri, o ajută să urce scările, o susține în tot ce face. Împreună au construit un echilibru rar, bazat pe încredere și devotament.
O facultate făcută din determinare și vis
Simona s-a înscris la facultate după ce un proiect la care lucrase a fost respins pe motiv că nu avea studii superioare — și pentru că era în scaun rulant. Ironia crudă a fost că proiectul respectiv era destinat chiar persoanelor cu dizabilități.
„Când mă văd în fotoliu rulant, oamenii au senzația că dizabilitatea mea nu e doar fizică. Așa că eu le spun – e și un mecanism de apărare, dacă vrei – știți, eu sunt operată pe coloană, nu la cap”, spune Simona, cu umorul care a ajutat-o să treacă peste multe.
Patru ani mai târziu, a absolvit cu 9,89 și a luat 10 la lucrarea de licență despre reciclarea sticlei în beton — o contribuție științifică pornită din curiozitate și ajunsă la rezultate concrete.
O forță de inspirație pentru o generație
Simona nu a fost doar studentă — a fost și mentor emoțional pentru colegii ei. A demonstrat, zi de zi, că nu contează câte piedici întâmpini, ci cât de hotărât ești să le depășești. „Le-am zis colegilor mei echipa Ferrari, pentru că se mișcau rapid și cu precizie când trebuia să mă ajute să urc sau să cobor scările”, povestește ea.
La început, Sorin și colegii o trăgeau cu chingi pe scări. Apoi, au construit împreună un dispozitiv special de urcare. „Facultatea a fost una dintre puținele instituții unde chiar m-am simțit integrată. Mi-au făcut rampă, birou, baie accesibilă. M-am simțit om întreg.”
Iertarea – cel mai greu examen
Paradoxal, cea mai grea probă a vieții sale nu a fost cursul de fizică, nici dizabilitatea, ci iertarea. A iertat de mai multe ori: pe fostul soț, pe tatăl abuziv, pe societatea care a judecat-o.
„A ierta este despre tine, nu despre celălalt. Iertarea începe din tine și se întoarce la tine. Dacă nu poți să ierți, nu poți să treci mai departe”, spune ea, cu maturitatea unei femei care a învățat să transforme durerea în înțelepciune.
O voce pentru cele fără voce
Astăzi, Simona nu mai este doar o femeie în scaun rulant, ci o voce care inspiră. O voce care le spune femeilor că nu e niciodată prea târziu să îți recapeți demnitatea, speranța, și visul.
„Am venit pe un pământ extraordinar de frumos și nici măcar nu realizăm că-l secătuim fiind indiferenți la el. Rolul nostru este să protejăm locul unde trăim. Și mai trebuie să ne protejăm și pe noi și sufletele noastre. Și să ne bucurăm. Că viața e atât de frumoasă!”
