Povestea românului care a supraviețuit în lagărele de concentrare naziste. Avea 13 ani când a ajuns la Auschwitz
Otto Fülop are 94 de ani și a supravieţuit Holocaustului. Consideră că are datoria să-şi spună povestea trăită în lagărele naziste de concentrare, scrie adevărul.ro. Povestea lui este impresionantă. Teroarea trăită acolo nu se poate descrie în cuvinte. Ajuns la Auschwitz, el vedea cum naziştii puteau să decidă cine trăieşte şi cine moare, pur şi simplu prin împărţirea mulţimilor de evrei în grupul din stânga şi cel din dreapta.
Coșmarul din lagărele naziste
Recent, s-au împlinit 80 de ani de la eliberarea lagărului de exterminare de la Auschwitz. 50 de supravieţuitori şi şefi de stat din toată lumea au mers să ducă un omagiu celor aproape şase milioane de evrei lichidaţi de Germania Nazistă în toată Europa, în timpul celui de-al doilea război mondial.
Un supraviețuitor al lagărului de la Auschwitz a vorbit despre coșmarul trăit lagărele naziste. Numele lui este Otto Fülop, are 94 de ani și este ultimul supraviețuitor al Holocaustului din Bucureşti.
Cum a fost copilăria lui Otto Fülop
Otto Fülop s-a născut la 2 octombrie 1930 în localitatea Miercurea Nirajului, un mic orășel din județul Mureș, la o distanță de aproximativ 20 de kilometri de Târgu Mureș, unde exista și o comunitate evreiască formată din 60 de familii. Aici și-a petrecut cei mai frumoși ani, alături de ceilalți copii de vârsta lui cu care a împărțit bucurii și tristeți.
„Sâmbăta seara aveam supă de carne, fiindcă era o tradiție oricât de sărac ai fi. Dacă nu aveai o găină, te ajutau cei din comunitate. Apoi, mai era un preparate numit ciulent. Cum gătitul de Șabat era interzis conform Torei, trebuia să avem o mâncare sățioasă care să fie mâncată de familie sâmbătă după-amiază, când se întorcea de la sinagogă.
Așa a apărut ciulentul, preparat ce are la bază fasolea la care se adaugă ouă fierte cu coajă, în aceeaşi oală, ovăz, paste făcute în casă, ceapă și neapărat carne grasă, de gâscă, curcan sau raţă – afumată sau proaspătă, găină grasă sau viţel. Acest fel de mâncare conținea și o turtă din făină albă şi făină de porumb, ouă, mirodenii şi untură de gâscă. Se prepara o cocă ce se punea în oală lângă carne şi fierbeau împreună. Deşi acest preparat s-a mai făcut la Templul Coral, nu am regăsit niciodată acel gust din copilărie“, povestește domnul Otto.
Cum a început totul
Într-o zi evreii de seamă au fost adunați de jandarmi. „Printre ei se afla și tata, care era vicepreședintele comunității evreiești din zonă. Jandarmii l-au oprit pe drum, i-au spus «Sus mâinile!» și l-a dus la Jandarmerie alături de alte 40 de persoane de vază. Printre ei se afla și un protopop român, care n-a părăsit Ardealul de Nord odată cu ceilalți români. El a rămas să mai păstorească. Cu el a fost săltată și nevasta care era gravidă și duși la Sângeorgiu de Pădure, la graniță, unde au fost bătuți bine. Acel preot n-a mai venit înapoi, dar tata s-a întors acasă și s-a ascuns mai multe luni pe la rudele de la Târgu Mureș. Nu a mai putut să practice meseria de comerciant de cereale și evident că am avut cu toții de suferit“.
„Auzeam noi niște zvonuri legate de Polonia și Germania, dar nimic de lagăre“
Bărbatul se afla printre cei care au fost duși la gară. „Eram primul transport. Ne-a urcat în vagoane de marfă. Eram cam 75-80 de persoane. Eu eram cu părinții, bunicii, cumnata și verișorul care era cu un an mai mic ca mine. În vagon ne-au băgat două găleți, una pentru apă, una pentru probleme fiziologice. Apoi, vagonul a fost sigilat și trenul a pornit, cu pază deasupra vagonului“.
Prin fereastra vagonului se vedea cerul, dar și o speranță. „Noi nu credeam că vom fi scoși din Ungaria. Credeam că ne duc în pusta maghiară, o zonă cum e Bărăganul nostru, între Dunăre și Tisa, și vom munci acolo. Dar trenul a trecut de pusta maghiară și habar n-aveam unde ne duc. Nu știam de lagăre, auzeam noi niște zvonuri legate de Polonia și Germania, dar nimic de lagăre“, rememorează el acel drum.
„Așa am rămas cu tata“
În zorii zilei, trenul a ajuns în gară. „Era o hărmălaie de nedescris acolo. Cum a oprit, trenul a fost înconjurat de câini și de soldați cu vărgi în mână, care goleau trenurile. Eu eram copil, puteam să sar din tren, dar erau mulți bătrâni. Totul dura câteva minute. N-am reușit în acel vacarm de nedescris să-mi îmbrățișez mama sau pe bunica, nimic. Un băiat mai mare mi-a spus să mă țin după tata orice s-ar întâmpla. Așa am rămas cu tata“, retrăiește el primul șoc pe care l-a simțit.
Cât timp a fost în lagăr, niciodată nu a mâncat cât să-i adoarmă foamea. „La început nu aveam nici gamele. Când am făcut rost de o gamelă și o lingură a fost o victorie. Primeam un fel de amestec de carne stricată, cartofi, nu știu ce era acolo. Stăteam la rând să primim mâncare. Mă uitam la cel de lângă mine și număram câte înghițituri făcea. Pe urmă îmi dădea mie gamela. Făceam gălăgie dacă avea mai multe înghițituri. La Mauthausen am făcut rost de o piele de cal. Cât am ronțăit eu la pielea aia... Nu puteam să înghit, dar rodeam la pielea aia… sau când a fost evacuat lagărul Mauthausen rupeam rapița și rodeam la ea ca animalele. Niciodată nu am fost sătul“, își amintește el.
Citește întreg articolul pe adevărul.ro.
