Povestea satului amărât din munții de aur, cupru și andezit. De ce a fost abandonat faimosul loc din Apuseni
Ascuns printre versanții Munților Apuseni, satul Valea Arsului, din comuna Crișcior (județul Hunedoara), era odinioară o așezare prosperă.
Cu mine bogate de aur, cariere de cupru și andezit, locul atrăgea sute de muncitori, care-și duceau traiul între exploatări miniere, păduri dese și case simple de munte. Astăzi, satul a rămas aproape pustiu, cu mai puțin de 20 de locuitori care mai încearcă să-i păstreze amintirea vie, potrivit Adevarul.
Un sat înconjurat de bogății naturale, dar pustiu
Minele de aur și carierele de cupru și andezit de la Valea Arsului au fost închise treptat, până la mijlocul anilor 2000. Cu fiecare an care a trecut, satul s-a golit, lăsând în urmă doar ruinele exploatărilor industriale, amintirile minerilor și legenda unui loc blestemat să-și piardă oamenii.
Printre puținii locuitori rămași, Teodor Huza, fost miner, povestește despre vremurile în care Valea Arsului era plină de viață.
„Se ocupa lumea cu mineritul, cu creșterea animalelor. Oamenii erau de treabă, se ajutau între ei, mergeau la clăci, la baluri, la căminul cultural. Jucam fotbal pe terenul vechii mine de la Cireșata, era chiar și un club de șah, de remi, de table. Acum, mai sunt doar 10-11 case locuite permanent și o singură familie cu copii”, spune acesta cu nostalgie.
O istorie a mineritului, sfârșită în ruine
Drumul care străbate Valea Arsului serpuiește printre pante abrupte, ascunzând galerii de mină abandonate, puțuri, cruci ridicate în memoria minerilor dispăruți și gospodării părăsite.
Pe vremuri, exploatarea minereurilor de aur și cupru susținea economia locală, oferind locuri de muncă nu doar pentru sătenii din Valea Arsului, ci și pentru cei din Crișcior și Brad.
La sfârșitul secolului XIX, compania germană „Ruda 12 Apostoli” a cumpărat unele dintre minele din zonă și le-a dezvoltat pentru a le face mai profitabile.
După naționalizarea din perioada comunistă, exploatările miniere au fost integrate în întreprinderea Barza, una dintre cele mai importante din zonă.
În anii ’80, satul Valea Arsului deja se confrunta cu depopularea, iar familiile minerilor se mutau spre Crișcior, unde fuseseră construite blocuri pentru muncitori. În 1981, presa relata că din cele 80 de familii existente în anii ’60, mai rămăseseră doar 10.
După anii 2000, minele au fost definitiv închise, lăsând în urmă un peisaj spectral: ruinele coloniei miniere, clădirile administrative și fabrica de concasare, toate abandonate și năpădite de vegetație.
Legenda comorilor ascunse în dealurile de aur
Povestea satului Valea Arsului este strâns legată de legendele aurului care se află încă în adâncurile munților. Una dintre cele mai vechi legende locale vorbește despre un bătrân care a descoperit, în mod miraculos, o galerie de mină plină cu aur și pietre prețioase.
Fermecat de strălucirea bogățiilor, a intrat, dar stânca s-a închis în urma lui. A revenit doar după 7 ani, cu o lingură de aur în mână, crezând că fusese plecat doar o clipă. Când s-a întors în sat, nimeni nu-l mai recunoștea, iar casa sa era pustie.
Din acea vreme, dealul unde a avut loc această minune a fost numit „Buneiu” – locul care ascunde bogății. Localnicii cred că, sub pădurile dese, aurul și cuprul așteaptă în continuare să fie redescoperite.
Un viitor incert
Valea Arsului, deși abandonat, rămâne o zonă de interes pentru investitori. Proiectul minier Rovina–Colnic–Cireșata, una dintre cele mai mari exploatări de aur și cupru din Europa, este în faza de dezvoltare.
Compania canadiană Euro Sun Mining deține licența de exploatare pentru un zăcământ de peste 10,1 milioane de uncii de aur și 635.000 de tone de cupru. Deși acest proiect promite o relansare economică a zonei, mulți dintre foștii mineri sunt sceptici.
„Ne-au spus și în trecut că mineritul se va relua, dar deocamdată nimic nu s-a schimbat. Tinerii nu mai vin înapoi, nu mai sunt locuri de muncă, iar satul se stinge”, spune Teodor Huza.
Fie că viitorul va readuce mineritul în Valea Arsului sau satul va rămâne doar o amintire a unei epoci apuse, un lucru este sigur: aurul și cuprul s-ar putea să fie încă acolo, dar oamenii s-au risipit, asemenea viselor de prosperitate ale generațiilor trecute.
