Prințul, cunoscut românilor pentru relația sa cu Regina Maria, a fost otrăvit prin perfuzie. A jucat un rol deosebit în politica țării
Prințul Barbu Știrbey este mai cunoscut românilor pentru relația sa cu Regina Maria decât pentru realizările sale în România Mare. Nepot al domnitorului Țării Românești Barbu Știrbei, prințul a jucat un rol deosebit în politica țării până în anul 1931, când a fost exilat de Carol al II-lea.
Prințul Barbu Știrbey a fost om politic din, cel de-al 30-lea președinte al Consiliului de Miniștri/prim-ministru al României, ministru de interne și ad-interim la Finanțe și la Externe, membru de onoare al Academiei Române.
Moartea sa în 1946, după cel de-al Doilea Război Mondial, este învăluită în mister. Prințul a murit subit în zorii zilei de duminică, 24 martie 1946, în clinica doctorului N. Lupu de la Spitalul Colentina din București. Decesul a luat pe toată lumea prin surprindere. În ziua de 20 martie 1946, ambasadorul U.R.S.S. în România din acea perioadă, Kaftaradze, a organizat o recepție pentru a marca sosirea la București a lui Andrei Vâşinski, adjunctul şefului diplomaţiei sovietice.
Deși Știrbey a fost invitat, s-a scuzat că nu poate veni. Vâşinski l-a sunat personal și i-a cerut să participe. La insistențele lui, prințul a venit cu intenția de a da doar mâna cu ministrul sovietic și de a se întoarce la palatul său din Calea Victoriei, București. Vâşinski a ţinut să ciocnească un pahar cu Ştirbey, dar „după zece minute prinţul s-a simţit foarte rău”. Imediat ce a ajuns acasă, pe Calea Victoriei, „a fost luat de friguri şi de vărsături”.
A doua zi, prințul, care se simțea și mai rău, a fost consultat de nepoții săi, medicii Matei Balș și Alexandru Moruzzi. Diagnosticul indica o boală hepatică şi i s-a recomandat să fie spitalizat. Medicii din Colentina au spus că ar putea fi vorba de cancer hepatic. La acea vreme, nu aveam mijloace avansate de investigație. La spital, s-a luat decizia de a-i administra glucoză intravenos, deoarece avea grețuri și vărsături și nu putea mânca normal. Acest medicament nu era ușor de găsit.
Spitalele erau dezorganizate, în ţară era haos, prezenţa ruşilor şi venirea la putere a comuniştilor au produs o dezordine şi mai mare, îmbrăcăminte, alimente, medicamente, toate se procurau la negru.
Barbu Știrbey, ucis din răzbunare?
În absența doctorului Balș, spitalul Colentina a primit fiole de „glucoză” care conțineau un lichid tulbure. Un tânăr medic fără experiență era de serviciu. Acesta a ignorat rezistența unei asistente care i-a atras atenția asupra aspectului suspect al fiolei.
„Grăbit să execute dispoziţiile primite - repede să facă injecţia pe care bolnavul o aştepta de mai multe ceasuri... efectul a fost imediat. Produsul i-a făcut rău lui Barbu Ştirbey înainte de a fi injectat în întregime şi bolnavul, care a intrat în comă câteva minute mai târziu, a încetat din viaţă în 20 de minute după aceea”, scria I. Varlam în „Preludiu la farsa electorală din 1946: Asasinatul lui Barbu Știrbey”, relatează jurnalul.ro.
În opinia medicilor, glucoza este complet solubilă în apă, iar soluția nu va deveni tulbure decât dacă substanța este modificată. Cu puțin timp înainte de decesul prițului, un fost angajat al lui Știrbey a fost concediat. Acesta devenise om de afaceri, dar se alăturase și comuniștilor. Prințul a intrat în conflict cu acesta, după întoarcerea sa de la Cairo și Moscova. Fostul angajat i-a atras atenţia lui Ştirbey că el s-a înscris la comunişti şi că odată cu venirea ruşilor „s-a terminat cu prinţii, moşierii şi capitaliştii. O să vedeţi dv. ce vă aşteaptă!”. Prințul a replicat că, în acest caz, nu mai avea niciun rost să-l păstreze la Buftea și i-a cerut demisia imediată. Omul de afaceri ar fi procurat glucoză de pe piața neagră.
Mai mult, în timp ce Știrbey era în agonie, acest fost angajat a apărut cu întreaga familie pe coridoarele spitalului Colentina. A fost vorba de o răzbunare personală sau de disciplina unui agent NKVD? Știa el că produsul era modificat sau toxic?
Familia nu a cerut efectuarea autopsiei
Din diverse motive, familia nu a solicitat o autopsie și o anchetă. Cumnatul şi nepotul lui Ştirbey, generalul Radu R. Rosetti şi George G. Cretzianu, care făcuseră parte ca „tehnicieni” din Guvernul Antonescu, fuseseră deja implicaţi într-un mare proces politic. Însă, tânărul medic care a făcut injecția a fost pedepsit. Doctorul Balș, convins de nevinovăția medicului, a cerut ca acesta să nu fie sancţionat, fiind vorba „de o eroare a tinereţii”. Chiar și așa, decesul prințului a fost întodeauna considerat suspect de către familie.
„Barbu Ştirbey a murit la timp şi fără mari suferinţe, în vârstă de 74 ani. Dacă ar fi supravieţuit, ar fi fost implicat într-un proces de tip «Sumanele negre» sau Tămădău, ar fi fost întemniţat şi ar fi murit în mizeria şi promiscuitatea de la Jilava sau de la Sighet ori de la Aiud. Aşa, a închis ochii înconjurat de ai lui, având parte de un sfârşit demn şi creştinesc - deşi provocat”.
Potrivit ziarelor de la acea vreme, trupul neînsuflețit al prințului a fost depus în Biserica „Domniţa Bălaşa” din Bucureşti, iar trei zile mai târziu, a avut loc oficierea serviciului divin de înmormântare a marelui patriot şi român. Mulțimi mari de oameni au trecut prin fața catalfalcului. Au fost depuse sute de coroane de flori. Ritualul religios a fost săvârșit de un sobor de preoți condus de episcopul Antim Nica, reprezentantul patriarhului Nicodim. Au luat apoi cuvântul principele Basarab Brâncoveanu, din partea Aşezămintelor Brâncoveneşti, Mihai Popovici, în numele Partidului Naţional Ţărănesc, şi Mihail Sadoveanu, din partea Fundaţiei „Elias“. Regele Mihai I a depus o coroană.
Serviciul religios de înhumare a avut loc marţi 26 martie 1946. În aceeași zi, sicriul a fost transportat la Buftea, unde, în prezenţa familiei şi a unei mari mulțimi, a fost înmormântat în capela din Parcul Palatului, alături de domnitorul Barbu Dimitrie Ştirbey (bunicul său) şi de alţi membri ai familiei.
„A fost un asasinat politic”
În jurul anului 1949, mormintele familiei Știrbey din Buftea au fost jefuite. Se pare că nu au fost găsite bijuterii sau alte podoabe, dar au mai fost jefuite o dată, după Revoluție.
„Lichidarea lui Barbu Ştirbey a fost un asasinat politic. În acel moment şi în acea situaţie era un personaj-cheie. Experienţa sa politică, legăturile de rudenie şi de afaceri pe care le avea în Apus, precum şi relaţiile personale pe care le stabilise cu unii oameni politici francezi şi britanici făceau din el personalitatea cea mai influentă în străinătate de pe scena politică din Bucureşti. De aceea şi fusese desemnat - de rege şi de Antonescu, cu acordul lui Maniu, pentru a negocia ieşirea separată a României din război. Rolul pe care îl jucase în pregătirea rupturii cu Hitler, atitudinea lui la Cairo - unde a fost principalul negociator - şi apoi, la Moscova, unde a fost singurul membru al delegaţiei române care s-a împotrivit servialităţii valetudinare a lui Pătrăşcanu, intrând în conflict cu acesta, era singurul om politic de anvergură care, beneficiind de audienţă pe lângă celelalte Mari Puteri, ar fi putut să întârzie sau să dejoace planurile Moscovei”, scrie I. Varlam.
