Singura peșteră din lume care ar rezista unui atac nuclear. Se află în România și e unică în lume

Știai că în România există o peșteră unică în lume? Pământul are puține locuri ferite de un eventual atac nuclear, dar iată că această peșteră din țara noastră ar fi un loc de pe glob care ar scăpa neatins în cazul în care viața ar înceta să existe. Există însă și un dezavantaj.

Peștera din România care ar rezista în fața unui atac nuclear / foto: Captură video
Peștera din România care ar rezista în fața unui atac nuclear / foto: Captură video

La nivel global, Pământul are puține locuri ferite de un eventual atac nuclear, iar unul dintre ele se află chiar în România. Descoperită în apropiere de Mangalia în 1986, locul unde Nicolae Ceaușescu a ordonat construirea unei termocentrale care să furnizeze căldură pentru litoralul întregii Românii, peștera i-a atras chiar și pe americani. NASA și-a trimis cei mai buni oameni de știință pentru a cerceta zona. Singurul loc din lume care ar putea rezista unui atac nuclear este peștera Movile.

Situată la câțiva kilometri de Marea Neagră, în Dobrogea, peștera este unul dintre cele mai izolate locuri de pe planetă, fiind închisă de straturi groase de lut și calcar în timpul Miocenului târziu. Această peșteră unică în lume a fost descoperită de un geolog român, atunci când fostul dictator a ordonat construirea unei termocentrale. Astfel, a fost descoperită peștera Movile, care până în acel an, fusese complet izolată de mediul exterior timp de 5.5 milioane de ani. Cu toate acestea, accesul turiștilor în peșteră este interzis.

Acest lucru se datorează faptului că este un loc destul de sumbru pentru a petrece o perioadă lungă de timp, are o umiditate de 100%, atmosferă toxică și lipsă de lumină solară. Și totuși, acest mediu dur nu a împiedicat viața să prospere. Cercetătorii au descoperit că peștera găzduiește o serie de specii ciudate, care s-au adaptat la atmosfera unică.

Aici se găsesc specii unice în lume

Oamenii de știință au identificat 53 de specii de nevertebrate în Peștera Mobil, dintre care 37 nu se găsesc nicăieri altundeva pe Pământ. Păianjenii, scorpionii de apă și lipitorile se numără printre „locuitorii” peșterii, iar într-o lucrare din 2020 a fost descoperită, de asemenea, o nouă specie de centipede, care și-a câștigat titlul de „regele peșterii”, relatează playtech.ro.

Aceste specii sunt unice datorită faptului că s-au adaptat la condițiile neobișnuite. Cele mai multe dintre creaturile rezidente nu au ochi și sunt lipsite de pigment. De asemenea, a apărut un lanț alimentar unic. În timp ce majoritatea ecosistemelor se bazează pe fotosinteză (obținerea energiei din lumina soarelui), ecosistemul Movile trebuie să se bazeze pe chimiosinteză.

Peștera Movile are o lungime de 300 de metri și se află la 30 de metri sub pământ. Nici măcar un atac nuclear nu va distruge viața de aici, mai ales că toate cele peste 200 de specii s-au adaptat la mediul extrem de toxic din interior. Atmosfera fiind extrem de bogată în sulf, care este toxic pentru om, NASA a numit-o „Marte subteran”.

În concluzie, peștera Movile este singurul loc de pe Pământ despre care se știe în acest moment că viața ar continua să existe în cazul unui „holocaust” nuclear. Evident, nu poate fi vizitată de turiști, fiind în conservare, iar singurii care au acces în ea sunt cercetătorii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
egipt (315) jpg
femeie coreea1 jpeg
chipul real al lui iisus fotopixabay png
daniel david ubb fb jpg
Steag Romania FOTO Shutterstock jpg
cafea turceasc ibric jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net