Singurul animal din lume care rezistă la cele mai periculoase bacterii și radiații. Toți românii se tem de el

Există multe specii de animale pe glob mai rezistente la diferite amenințări naturale decât omul. Spre ghinionul nostru, acestea sunt, adesea, periculoase, iar una dintre ele chiar este responsabilă de peste 3000 de decese în fiecare an, provocate de veninul său! Ei bine, animalul despre care este vorba face parte din clasa arahnidelor, însă, cel puțin în această conversație despre amenințări, nu este vorba despre păianjeni, ci despre un văr al acestora: scorpionul!

Veninul unui scorpion poate ucide un om în 15 minute
Veninul unui scorpion poate ucide un om în 15 minute

Există o mulțime de fapte incredibile în regnul animal. De la specii de insecte care pot supraviețui chiar și unei bombe atomice, la animale care își mănâncă puii, sau chiar altele care își pot duce toată viața fără să aibă nevoie de apă. Animalele dau dovadă de o capacitate incredibilă de a se adapta și a supraviețui oricăror provocări, iar scorpionii nu fac excepție. Veri îndepărtați ai păianjenilor, pot fi extrem de periculoși pentru oameni, veninul unor scorpioni putând să ucidă un bărbat adult în maxim 15 minute, potrivit azpest.com.

Aceste animale nu sunt doar periculoase, ci au și capacitatea de a supraviețui unor condiții care ar fi fatale speciei umane. Conform informațiilor celor de la destepti.ro, scorpionii au abilitatea de a rezista în fața unui nivel de radiații de 150 de ori mai mare decât cel suportat de om. De asemenea, aceștia au și o imunitate naturală în fața multor bacterii, lucru ce îi plasează printre „favoriții” de a deveni specia dominantă pe Pământ, în eventualitatea unei extincții a umanității.

Există o specie de scorpion și în România

Abilitățile scorpionului nu se opresc aici! Acesta poate trăi chiar și peste un an fără hrană, însă doar dacă are apă destulă. Iar durata lui de viață este mult mai mare decât a altor rude din regnul animal, scorpionii putând ajunge chiar la 10 ani în libertate, iar dacă sunt îngrijiți, în captivitate pot atinge vârste de peste 20 de ani! Anual, acest animal este responsabil pentru aproximativ 3.000 de decese, existând 1.400 de specii de scorpioni pe glob, mai ales în zonele cu temperaturi ridicate. Însă, este estimat că doar 25% dintre aceste specii au veninul îndeajuns de periculos pentru a deveni o amenințare pentru om.

Și în țara noastră există o specie de scorpion, iar când vă mai aflați prin zona montană a României, aveți grijă pe unde călcați și ce tip de încălțări purtați! Scorpionul carpatin, care ajunge până la 4 cm lungime, are un venin comparabil în gradul de periculozitate cu cel al unei viespi. Precum alți scorpioni, el este cel mai activ noaptea, când vânează diferite insecte și viermi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net