Țara care a avut 5 președinți în doar 11 zile. Cum a fost posibil acest lucru
Într-o serie rară de mișcări din istoria politică modernă, o țară a reușit să înlocuiască nu mai puțin de cinci președinți în doar 11 zile, stârnind surprindere și interes internațional. Această întorsătură dramatică a evenimentelor a fost cauzată de o combinație de tulburări politice, proteste în masă și o criză economică severă care a dus la o instabilitate extremă în conducerea țării.
În 2001, Argentina a trecut printr-o perioadă de instabilitate politică și economică care a dus la schimbarea a cinci președinți în doar 11 zile. Criza a fost rezultatul politicilor economice neoliberale adoptate în anii '90, inclusiv privatizarea pe scară largă și liberalizarea piețelor. Punctul central al acestei politici a fost legarea peso-ului argentinian de dolarul american, o strategie menită să limiteze hiperinflația care a cuprins economia. Deși această legătură fixă între cele două monede a părut inițial o soluție viabilă, pe termen lung ea a redus competitivitatea economică a Argentinei.
Ca urmare, Argentina a început să se confrunte cu deficite comerciale și o datorie externă în creștere, ceea ce a agravat criza economică de la sfârșitul anului 2001, când au fost retrase sume mari de capital din bănci din cauza temerilor că guvernul ar putea să nu fie în măsură să își îndeplinească obligațiile de a-și onora datoriile.
Punctul cheie al acestei crize a fost punerea în aplicare a unei măsuri cunoscute sub numele de „corralito”, adoptată de președintele Fernando de la Rúa. Această măsură a fost concepută pentru a restricționa retragerile din conturile bancare, dar a înghețat economiile cetățenilor argentinieni și a declanșat proteste în masă. Oamenii au ieșit în stradă, bătând cu furie în oale și tigăi, iar la 20 decembrie 2001, Fernando de la Rúa a declarat stare de asediu, a demisionat și a părăsit Casa Rosada cu elicopterul.
Argentina a avut 5 președinți, în doar două săptămâni
Președintele Senatului, Ramón Puerta, a fost președinte interimar timp de o zi și a fost responsabil cu organizarea alegerii unui nou conducător. Adolfo Rodríguez Saá a anunțat apoi un moratoriu asupra datoriei externe, dar a menținut corralito-ul. Sub presiunea protestelor, Rodríguez Saá a demisionat după numai șase zile. Președintele Camerei Deputaților, Eduardo Camaño, a preluat puterea pentru o scurtă perioadă de două zile, în timpul căreia a fost convocată o nouă Adunare Legislativă care l-a ales pe Eduardo Duhalde ca nou președinte.
Spre deosebire de predecesorii săi, Duhalde a reușit să stabilizeze țara prin flexibilizarea corralito-ului și eliminarea legăturii fixe dintre peso și dolar. Măsurile sale, care au inclus devalorizarea monedei și renegocierea datoriei externe, au ajutat Argentina să iasă din faliment și să restabilească treptat stabilitatea politică.
Criza din 2001 a avut un impact devastator asupra economiei și societății argentiniene. Produsul intern brut a scăzut vertiginos, șomajul a atins niveluri alarmante, iar nivelul sărăciei a crescut semnificativ. De asemenea, criza a subminat încrederea publică în sistemul politic și economic, creând o perioadă de instabilitate economică care continuă să afecteze Argentina până în prezent. Astfel, evenimentele din 2001 reprezintă un capitol important din istoria modernă și contemporană a Argentinei, ale cărui repercusiuni continuă până în prezent, relatează realitatea.net.
Eduardo Duhalde a rezistat în funcție un an de zile, fiind urmat, după alegerile din 2003, de Néstor Kirchner în fucția de președinte.
