Uite cum să-ţi fereşti casa de furtună!

Ultima actualizare:

Fie că stai la bloc sau la casă, locuinţa ta poate fi afectată de vântul în rafale, de ploaia torenţială care pare că nu se mai opreşte, dar şi de grindină.

Se pot sparge geamurile, se poate strica acoperişul din cauza unui copac căzut, aparatura electrocasnică se poate arde, iar maşina din parcare riscă să fie avariată. Iată ce ar trebui să faci ca să-ţi pui bunurile la adăpost!

Închide geamurile - Acesta e primul lucru şi cel mai important pe care trebuie să-l faci ca să-ţi protejezi locuinţa de furtună. Dacă ştii că peste zi va începe să plouă şi nu vei fi acasă, închide toate geamurile când pleci dimineaţa de acasă. Nu uita de geamurile de la balcon şi de cel de la baie! Să nu ai impresia că dacă le ţii rabatate, este suficient. Apa de ploaie pătrunde prin deschizătura geamului, ajunge pe pervaz, iar apoi direct pe parchet sau covor. 

Închide obloanele - Înainte de a pleca de acasă, dacă ştii că spre seară este posibil să plouă, este recomandat să închizi obloanele pentru a proteja, astfel, ferestrele. În cazul unui vânt puternic, geamurile s-ar putea sparge dacă sunt lovite de crengile copacilor sau de alte obiecte precum bucăţi de tencuială, bucăţi de lemne, de plastic etc. Dacă ai cu ce să le protejezi pe exterior, acum este momentul s-o faci. 

Atenţie la ghivecele cu flori de pe pervaz! Dacă ai flori în ghiveci sau jardinieră pe pervazul geamurilor sau la balcon şi ştii că peste zi va veni furtuna, este recomandat să le bagi în casă. Asta pentru ca nu cumva să le ia vântul şi să cadă în capul cuiva sau pe maşinile parcate în faţa blocului. 

Locuieşti la casă? Taie copacii uscaţi - Dacă locuieşti la casă şi ai în curte arbuşti sau copaci cu crengi uscate, ar fi bine să le tai înainte de a fi prea târziu. Pregăteşte-te din timp, deoarece cu capriciile vremii nu te pui! Oricând un vânt puternic sau o ploaie torenţială poate rupe crengile care pot ateriza pe acoperiş, pot sparge geamurile casei sau, mai grav, pot răni pe cineva. 

Scoate aparatura electrocasnică din priză - De foarte multe ori, în timpul furtunilor aparatura electronică şi electrocasnică a avut de suferit de pe urma scurtcircuitelor. Nu uita să scoţi din priză televizorul, calculatorul, DVD playerul, maşina de spălat, aparatul de aer condiţionat, dar şi aparatura mai mică precum prăjitorul de pâine, aspiratorul, uscătorul de păr etc. Şocurile de energie electrică pot arde în câteva secunde toată aparatura care se află conectată la o sursă de curent electric. Cel mai bine, în timpul furtunii, este indicat să închizi de la panoul electric alimentarea cu energie a întregii locuinţe. 

Protejează-ți mașina de avarii!

Dacă maşina ta este parcată sub pomi, este indicat să o muţi într-un loc ferit. Dacă nu, ar putea să fie avariată de crengile căzute sau chiar de copacii doborâţi la pământ. 

Atenție și la obiectele care pot fi luate de vânt şi care îţi pot distruge autoturismul. Au existat cazuri când pe maşinile parcate în faţa blocurilor au căzut bucăţi de tencuială, ghivece cu flori sau bucăţi de ţiglă. Mută maşina într-o parcare sigură. 

 Dacă furtuna te prinde la volan, încearcă să nu circuli pe prima bandă, pe sub copaci. Tot aici, lângă bordură se acumulează cantități mari de apă și riști să intri în gropi sau chiar canale fără capac. Nu mai spunem că stropești pietonii din cap până-n picioare. 

Furtuni în toată țara până miercuri

Ploi torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi grindină, în cea mai mare parte a ţării. De astfel de fenomene vom avea parte până miercuri dimineață. 

Meteorologii avertizază că în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, potrivit news.ro. În unele locuri, cantitățile de precipitații vor depăși  60 de litri pe metru pătrat, iar la altitudini mari va ninge viscolit. 

În Bucureşti sunt așteptate ploi și se vor înregistra şi 35 de litri de apă pe metru pătrat, iar temperaturile vor scădea până la 6-7°C. Meteorologii transmit că vremea se va răci accentuat, luni (6 mai) în vestul şi nordul ţării, iar marţi (7 mai) și în celelalte regiuni. 

Marți dimineața se vor înregistra în jur de 10°C, după-amiaza 11-13 grade, iar miercuri dimineaţa, aproximativ 7°C. 

La munte, începând din noaptea de luni spre marţi (6/7 mai), precipitaţiile vor fi mixte, iar la altitudini de peste 1.800 m va ninge şi vântul va avea intensificări, cu rafale de 60 – 70 km/h, spulberând zăpada.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net