Ultima muză a lui Lucian Blaga. Scrisorile de dragoste și poeziile ascunse de Securitate, scoase la lumină
Lucian Blaga, unul dintre cei mai mari poeți și filosofi dăruiți lumii de această țară, se știe că a avut cinci muze, dedicând fiecăreia creații poetice de excepție. Însă, dintre acestea, cultura română trebuie să-i rămână datoare Elenei Daniello, și asta deoarece ea a avut cel mai semnificativ impact asupra liricii blagiene după soția acestuia.
Despre Lucian Braga se știe că a avut cinci muze: soția sa Cornelia Brediceanu, Eugenia Mureșanu, Domnița Gherghinescu Vanea, Coca Rădulescu și Elena Danielo - soția unui cunoscut medic clujean, Leon Daniello, primul profesor universitar de pneumoftiziologie din învățământul medical românesc, ea însăși fiind un apreciat medic stomatolog. Fiecăreia i-a dedicat creații poetice de excepție.
Ultima muză a lui Lucian Blaga
Născută pe 18 iunie 1910, în satul Brețcu, din fostul județ Trei Scaune (în prezent, județul Covasna), fiind cel de-al 11-lea copil dintre cei 12 ai învățătorului Aron Pușcariu, din Sohodolul Branului, rudă cu savantul Sextil Pușcariu, și ai Marinei, fiica lui Spiridon Dimian, protopop al județului Trei Scaune, crescut de Mitropolitul Andrei Baron de Șaguna, Elena Daniellă a frecventat, după liceu, timp de trei ani, Facultatea de Medicină din Paris. Se pare că aici l-ar fi întâlnit prima dată pe Lucian Blaga, în 1931, când acesta se afla în concediu în capitala Franței.
După terminarea anului III, ea revine la Cluj, continuându-și studiile de medicină, cu profesori renumiți, printre care s-a numărat și Leon Daniello, cunoscut specialist în pneumoftiziologie, cu care s-a căsătorit în anul IV, și devine medic stomatolog apreciat, având în cabinetul său cea mai modernă aparatură din oraș. Printre pacienții pe care i-a tratat s-a numărat și Lucian Blaga.
Se întâmpla înainte de 1950. Între Blaga și Elena Daniello s-a înfiripat o relație intensă de dragoste. Marele poet o vizita de 3 ori pe săptămână pe Elena, care avea casă pe strada Eminescu, din Cluj-Napoca.
Potrivit scriitorului și profesorului Ilie Rad, de la Universitatea „Babeș-Bolyai“, cel care, împreună cu Hélène Rodica Daniello, fiica Elenei Daniello, a publicat în toamna anului trecut volumul „Lucian Blaga. «Plin mi-e sufletul meu de tine, plin». Scrisori către Elena Daniello“, cea din urmă muză a avut cel mai semnificativ impact asupra liricii blagiene după soția acestuia, Cornelia.
„Cultura română trebuie să-i rămână datoare Elenei Daniello”
Din cele 129 de scrisori trimise de Lucian Braga între 1950 și 1960, reproduse în carte, 101 au fost adresate Elenei Daniello. De asemenea, volumul aduce o contribuție valoroasă la descifrarea biografiei marelui poet, mai ales că 107 scrisori sunt absolut inedite, iar 24 de scrisori sunt adresate familiei Manta (Marioara, Viorica și Cornel), trei Helenei Rodica Daniello, fiica Elenei Daniello, și una către H. Zambaccian.
Totodată, se regăsesc în volum și interviuri cu Elena Daniello, însemnările ei despre Lucian Blaga și patru poezii inedite, dedicate Hélènei Rodica Daniello.
„Cultura română trebuie să-i rămână datoare Elenei Daniello, având în vedere relația ei cu Blaga, pentru două merite esențiale. Ea a revitalizat spiritul creator al lui Blaga, care venea după o perioadă de secătuire de energii creatoare. În perioada 1950-1961, opera lirică a lui Blaga s-a dublat practic în comparație cu perioada anterioară. Tot acum s-a închegat sistemul lui filosofic prin lucrarea «Ființa istorică». Leon și Elena Daniello l-au îndemnat să traducă «Faust», ca să nu mai vorbim de volumele de «Aforisme» și mai ales de romanul «Luntrea lui Caron», scris și la îndemnul explicit al muzei sale“, a susținut Ilie Rad, cu ocazia lansării volumului, relatează adevărul.ro.
Grație Hélènei Rodica Daniello, fiica Elenei Daniello, scrisorile au văzut lumina tiparului. Ea a fost cea care a pus la dispoziția profesorului Ilie Rad cele două caiete în care muza marelui poet a transcris epistolele primite.
„Blaga avea motive să se teamă că poate fi arestat în orice zi. Mai ales că o parte dintre prietenii săi fuseseră arestați. Datorită acestei spaime pe care o avea, el a avut următoarea convenție cu Elena Daniello: să transcrie toate manuscrisele pe care el le elabora. Ea, cu o devoțiune de neimaginat, le-a transcris în eventualitatea că manuscrisele autorului ar fi fost confiscate de Securitate.
Elena le-a memorat și fiica ei, Helene Daniello, spune că până în ultimii ani ai vieții, când era într-o stare de boală avansată, ea putea totuși să recite poeziile din Blaga pe care le învățase pe de rost ca să le salveze“, mai spune Ilie Rad.
A fost o decizie inspirată, având în vedere că din întreaga arhivă a familiei au rămas doar 30 de scrisori. Restul au fost scoase din casa familiei Daniello, împreună cu documente foarte importante. Rad subliniază că muza lui Braga a avut, de asemenea, probleme majore cu autoritățile comuniste.
„Elena nu a fost scutită de umilințe și nedreptăți”
„Elena nu a fost scutită de umilințe și nedreptăți. Astfel, în 1958, după ce a fost arestată și acuzată de folosirea ilegală a aurului în lucrările stomatologice (utilizarea aurului, inclusiv în lucrări de stomatologie, fiind atunci prohibită), Elena Daniello a fost reținută de Miliția Economică, bijuteriile familiei fiind confiscate“.
Ea a fost eliberată abia după intervenția unui jurist de rang înalt din cadrul Procuraturii Generale a României, fost pacient al soțului ei, care a dat ordin să fie eliberată, iar bijuteriile să fie restituie familiei.
A mai existat totuși un motiv pentru care scrisorile lui Blaga au fost copiate. „Voi avea impresia că le primesc din nou şi, fiind adunate într-un caiet, le voi putea citi mai des, fără a trezi curiozităţi“, a precizat muza poetului într-un interviu.
Având în vedere această situație, se poate pune următoarea întrebare: din moment ce originalele nu s-au păstrat, cum putem ști în ce măsură a transcris cu exactitate Elena Danielo scrisorile de la Blaga?
„Ca să evit această suspiciune, am luat trei scrisori olografe care s-au păstrat. În Germania sunt cam 25 de scrisori păstrate. Am reprodus în partea stângă scrisoarea olografă a lui Blaga și în partea dreaptă transcrierea Elenei Daniello și puteți vedea că inclusiv apostroful este marcat. Știm cum scriu doctorii de obicei, dar aici Elena a scris ca un filolog desăvârșit.
Nicio scrisoare, cu excepția primei, care a fost trimisă la Gura Râului, niciuna nu are formulă de adresare. Blaga nu a scris «dragă Elena» sau «iubito». Nicio scrisoare nu e semnată și datată. Probabil din discreție, probabil din alte motive. Și atunci, a fost efectiv o provocare ca noi să găsim argumente să le punem într-o ordine sau alta“, a explicat profesorul, conform sursei menționate.
Scrisorile îi fuseseră trimise Elenei atunci când aceasta se afla în concediu: de obicei, la Gura Râului, Sibiu, Păltiniș, Olănești și Felix.
Rad susține că, după soția Cornelia Brediceanu, Elena Daniello este muza care a avut cel mai mare impact asupra creației blagiene. „Din toate scrisorile trimise Elenei Daniello rezultă că ea a avut un rol extraordinar asupra creației lui Blaga. El spune explicit: «dacă nu erai tu, aceste poezii nu erau», «dacă nu erai tu, traducerea lui Faust nu exista», «dacă nu erai tu, nu era romanul Luntrea lui Caron»“.
Scrisorile reprezintă o bijuterie apărută din dragoste
„Plin este sufletul meu de Tine, plin“
[Cluj, 30 august 1951, trimisă la Gura Râului]
Plin este sufletul meu de Tine, plin. Te urmăresc toată ziua și ceas cu ceas. Pe câmp, unde umbli, prin trifoiul și multifoiul norocului. Îți urmăresc ochii, când îi ridici deasupra mesei, clari. Ochi de pădure (să iei expresia cum ai zice „fragi de pădure”). Numai noaptea, pe la ora 3 și 4, e dureroasă. C-atunci sunt treaz și știu unde ești. Dar pe urmă adorm și tu apari așa, ca în grădina dintre ziduri. Iar dimineața îmi spun: „Bucură-te, inimă, bucură-te! Bucură-te că Ți-a ieșit în cale îngerul!” Îngerul, adică: obsesia, focul, pasiunea.
„Poemul în românește e al tău. În întregime al tău. Îmi dai voie să te sărut?“
[Cluj, 4 martie 1952, trimisă la Sibiu]
Astăzi am transpus Închinarea. E o poezie închinată de Goethe prietenilor dispăruți (subl. Lucian Blaga), cari au asistat la întăile alcătuiri ale lui Faust. E un fel de elegie, printre cele mai frumoase ce s-au scris. Îți trimit și cântecul la chitară al lui Mefisto. Dacă ai textul la Tine, te rog să lipești noua formă peste cea veche. Și cu aceasta Faust I e gata. Poemul în românește e al tău. În întregime al tău. Îmi dai voie să te sărut?
„Dacă «geniul» există în mine, atunci el există datorită iubirii“
[Cluj, 12 martie 1952, trimisă la Sibiu]
Trebuie să Te contrazic. Dacă „geniul” există în mine, atunci el există datorită iubirii. Într-un fel, pe mine mă „naște” iubita. Foarte paradoxal, dar este așa. Sunt nespus de bucuros de vestea că trupșorul ființei Tale s-a întrămat. Vestea mi-a pus în mișcare toată imaginația. Cu ce surprize vii? Încerc să mi le închipui, în cea mai bună dintre lumile posibile. Nu pot tăgădui că imaginația mă duce până în pragul combustiunii. Ard! Ajutor! Foc! Foc!
„Erosul este sufletul sufletului“
[Cluj, 28 mai 1952, trimisă la Sibiu]
Ești în tren. Mă năcăjește puțin gândul că te „depărtezi” în spațiu.
Pe urmă mă împac. Știu că ajungi într-o atmosferă prielnică visului, acelui vis, la care mă gândeam, când am scris versul:
Încă un an și-un vis și-un somn…
Pentru ziua de mâne încerc să mă situez tot mai mult sub protecția „legii” noastre interioare, despre care au vorbit sibilele și profeții. Am credința că aceste tipare lăuntrice nu vor putea fi sfârmate de capriciile Întâmplării. Erosul care ne însuflețește nu este un produs al acestei Întâmplări. El s-a născut din întâlnirea a două Tipare.
Și încă un adaos la această foarte reală mitologie a Erosului. Sufletul este sufletul corpului. Erosul este sufletul sufletului.
„Tu – bucuria mea. Tu – frumusețea mea. Tu – vraja mea.
Tu – boala mea. Tu – moartea mea. Tu – înălțarea mea“
[Cluj, august 1952, trimisă la Gura Râului]
Cum vom socoti anii? Desigur, nu de la facerea lumii și nici de la întemeierea cetății, desigur nu de la luarea Bastiliei și nici chiar de la nașterea unui mântuitor, ci de la ceva mult mai simplu și mai esențial pentru noi: de la cântecul și scâncetul unor vrăbii prin scocurile unei căsuțe de lemn, cu pridvor înăbușit de viță sălbatică. Zilele acestea s-a împlinit un an de-atunci, chiar un an. Și cum nici împrejurările nu ne-au îngăduit să ne reamintim acele zile, vom găsi o dimineață vrednică de acea dimineață, ca să o sărbătorim refăcând-o întocmai.
Din clipa când ai prins în mână strugurele, pe care soarele căuta să-l coacă, până în clipa când, ieri, te-am lăsat doborâtă de tristețe, nu știu încă sigur de tot ce a fost acest an pentru tine.
Pentru mine a fost însă Anul suprem. Anul împlinirii. Anul creațiunii.
Tu – bucuria mea. Tu – frumusețea mea. Tu – vraja mea. Tu – boala mea. Tu – moartea mea. Tu – înălțarea mea.
Pentru a iubi cu adevărat, trebuie să ai în urmă aproape o viață întreagă. Anume alesături de melancolie ale „vârstei” dau iubirii o violență și o luciditate, fără de cari ea rămâne ușor în penumbră.
Dintr-o deficiență a mea, vezi Tu, vreau să fac o calitate. Și voi reuși.
Căci și poezia, și orice creație valabilă se fac la fel. Aceasta o știu de mult.
Că și vârsta poate fi o realitate, încep s-o învăț acum, dureros câteodată, dar și îmbucurător. Aceasta e – nu bătrânețea –, ci adolescența triumfătoare, păstrată prin voia destinului în mine, timp de decenii, pentru clipa singurei întâlniri cu iubirea.
