Ultimele cuvinte ale Regelui Ferdinand, înainte de a muri din cauza unei boli necruțătoare. Ce a rostit în ultimele clipe ale vieții

Ferdinand, cel de-a doilea rege al României, s-a născut pe 24 august 1865, la Sigmaringen, Germania și a murit pe 20 iulie 1927, răpus la doar 62 de ani de o boală necruțătoare.

Ferdinand a murit la doar 62 de ani / foto: arhivă
Ferdinand a murit la doar 62 de ani / foto: arhivă

Deși nu se născuse în România, Ferdinand a fost un patriot român adevărat și datorită a acestei calități a fost foarte iubit de popor.

Ferdinand a copilărit și a fost adolescent în orașul natal Sigmaringen. În anul 1885, a terminat cursurile Școlii de ofițeri din Kassel și a fost numit cu gradul de sublocotenent în cadrul Regimentului 1 Gardă de la Curtea Regală a Prusiei.

Mai apoi, tânărul Ferdinand a urmat apoi cursurile Universității din Leipzig și ale Școlii Superioare de Științe Politice și Economice din Tübingen, pe care le-a absolvit în anul 1889.

Din 1889, a devenit Principe de Coroană al Regatului României, în urma renunțării tatălui și fratelui său mai mare, Wilhelm, la drepturile de succesiune la coroana regală a României.

Din acel moment, s-a stabilit în România, unde și-a continuat cariera militară, având și o serie de comenzi onorifice, fiind înaintat până la gradul de general de corp de armată.

Ferdinand a avut o domnie foarte grea și a fost doborât de boală

Domnia lui a durat 13 ani și a fost extrem de complicată. Dar, cu toate acestea, Ferdinand a avut foarte multe realizări.

În timpul domniei sale, care a început 1914, s-a înfăptuit Marea Unire de la 1918, iar mai târziu, Ferdinand, a fost cel care a pus bazele reformelor electorală și agrară și a dat țării Constituția din 1923.

Un an mai târziu, starea de sănătate a lui Ferdinand avea să se înrăutățească. Un episod nefericit petrecut în 1924, la o partidă de vânătoare și, mai apoi, o tromboflebită, aveau să-l afecteze definitiv.

Apoi, cancerul avea să avansase rapid, provocându-i multă suferință. La începutul anului 1927, boala incurabilă de care suferea a intrat în stadiu terminal, iar starea de sănătate a Regelui Ferdinand se agrava de la o zi la alta. Medicii nu-i mai dădeau nici măcar o speranță.

Câteva luni mai târziu, au fost organizate alegeri, care aveau să fie câștigate detașat de liberali. Aceștia au format un guvernul avându-l drept premier pe I. C. Brătianu, apropiatul colaborator al lui Ferdinand.

Ferdinand a fost vegheat pe patul de moarte de Regina Maria și de copiii lor Maria, Elisabeta, Prințul Nicolae și Principesa Ileana. La un moment dat, a părut că Regele își revine, el spunând cu ultimele puteri:

„Mă simt obosit… obosit… obosit…”

Acestea aveau să fie ultimele sale cuvinte.

Ce fel de personaitate avea Ferdinand

Personalitatea regelui Ferdinand a fost una complexă, rezultată din influențele uneori contradictorii ale credinței catolice profunde, formației sale umaniste, educației burgheze germane și cerințelor oficiale ale statutului său de prinț moștenitor și apoi rege.

Aceste trăsături se puteau întrezări încă din perioada sa de formare, în Germania. Profesorul Vasile D. Păun, îi face următorul portret prințului din respectiva perioadă:

„Bălai, năltuț și subțirel la trup, cu ochii albaștri închiși, foarte blânzi, cu nasul arcat, semnul cel mai caracteristic al liniei suabe de Hohenzollern, cu expresia gurii și a feței așa de fină și de curată, ca ai crede-o de fată mare, amestec armonic al sângelui latin, cu tipul plăvit, gânditor și vesel tot deodată al germanilor de la sud.

Ar prinde, poate, mirare pe cineva, dacă i-ai spune că acest tânăr are încă sfiiciuni de femeie, se roșește încă la obraz ca o fecioară de abia scoasă în lume. Minte cumpănită, vorba măsurată, precisă; judecata clara, înțelege lucrurile dintr-o dată își întrebuințează limba numai atuncea, când ar avea de spus ceva bine gândit. În intimitate, voios, glumeț pe socoteala slăbiciunilor omenești, însă niciodată personal; compătimitor și darnic, blajin cu toată lumea, prieten de temei” scrie Prof. Vasile D. Păun în cartea Principele Ferdinand de Hohenzollern. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net