Vinul preferat al lui Ștefan cel Mare. „Este un soi căutat în continuare”

Ultima actualizare:

S-au scris multe despre domnitorii români în cărțile de istorie, și nu numai, despre anii lor de domnie, ori despre vitejismul arătat în luptele purtate împotriva oastelor cotropitoare. Și totuși, încă există detalii mai puțin cunoscute despre aceștia. De exemplu, a rămas un mister adevărata cauză a decesului lui Ștefan cel Mare, cât și de ce domnitorul a fost înhumat modest, fără sicriu. Cu toate acestea, se știe că acesta a avut reputaţia unui bărbat cu mare slăbiciune la femei și faptul că se bucura de cele mai bune preparate culinare și băuturi din acele vremuri.

Ce vin îi plăcea, în mod deosebit, lui Ștefan cel Mare / Foto: Arhiva Click!
Ce vin îi plăcea, în mod deosebit, lui Ștefan cel Mare / Foto: Arhiva Click!

Ștefan cel Mare (1438/1439-1504) a fost una dintre figurile care au făcut istorie pe meleagurile românești. Domnia sa a durat 47 de ani, fiind cea mai lungă din perioada medievală. Nenumăratele războaie cu turcii i-au împiedicat pe musulmani să se extindă în zonele creștine, ceea ce a făcut ca el să fie numit „Sfântul Ștefan cel Mare”.

Care era vinul preferat a lui Ștefan cel mare

Domnitorul se putea bucura de cele mai bune preparate culinare și băuturi din acele vremuri, fiind foarte apreciat de supușii săi, însă, ce multă lume nu știe, este faptul că acesta avea un vin preferat, pe care îl consuma cu fiecare ocazie. Este vorba despre Băbească Neagră, cel mai cunoscut vin din podgoria de la Nicorești și, potrivit legendei, numele ar fi fost dat de însuşi domnul Moldovei.

Înainte de 1989, podgoria din Nicorești era renumită pentru producția celor mai vechi soiuri din România, Băbească Neagră și Fetească Neagră, cu peste 3.000 de hectare de viță-de-vie. Din aceste 3.000 de hectare, au rămas mai puțin de 1.500 de hectare. Pe măsură ce sătenii comunei au îmbătrânit și au rămas mai puțini locuitori care să îngrijească strugurii, producția a scăzut dramatic. Ulterior, suprafeţe mari cultivate cu viţă-de-vie au fost lăsate în paragină.

„Eu sunt singurul care mai produce Băbească Neagră în zonă. Am vreo 15 hectare de Băbească Neagră adevărată. După 89 s-au scos viile, s-au făcut reconversie și s-au plantat numai soiuri din Italia, Franța, Germania. Eu vreau să plantez la anul Băbească. Nu găsești butași, trebuie să ți-i faci tu. Este un soi căutat în continuare. Iarna aceasta dau drumul la linia de îmbuteliere, am reușit să cumpăr o cramă veche de peste 100 de ani, o renovăm. Este aproape gata”, a declarat Costică Dincă, unul dintre puținii vinificatori din zona Nicorești, care continuă să ducă mai departe această tradiție, potrivit Adevărul.ro.

Denumirea de Băbească Neagră ar fi fost dată de Ştefan cel Mare

Conform unei legende, numele Băbească Neagră a fost dat de însuși Ștefan cel Mare, când, flămând și însetat după o bătălie, s-a oprit la o podgorie din Nicorești. O bătrână din sat i-a adus o sticlă de vin, iar el a numit vinul roșu „Băbească". Într-o toamnă, în timpul culesului de struguri, Ștefan cel Mare a pornit prin țară cu o gardă de corp. Într-o seară, i-a dat voie unui soldat pe nume Răzvan, din Nicorești, să meargă să-și vadă iubita, cu condiția să se întoarcă în zori.

„Pe drumul de întoarcere, Răzvan a fost oprit de o bătrânică, care i-a oferit două ploști cu vin, să le ducă și celorlalți ostași. Răzvan a ajuns înapoi în tabără în zorii zilei. Povestindu-i de ce plecase și pentru a-l îmbuna pe domn, Răzvan i-a oferit niște vin de Nicorești, din cel pe care-l primise. Vinul i-a plăcut de îndată domnului și, aflând că a fost trimis de o bătrână din Nicorești, a zis: <Păi, atunci să-i zicem Băbească de Nicorești și să mai golim o cupă!> Și de atunci, vinul poartă numele Băbească sau Rară neagră în zilele noastre”, este descrisă legenda de Cramele Moldovei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net