Orașul din România unde se află autostrada subterană a lui Ștefan cel Mare. Este unul dintre cele mai misterioase vestigii din România

Undeva în jur de 500.000 de euro au fost investiți de către cei de la Primăria Botoșani cu un scop extrem de precis: scanarea unor catacombe misterioase care se întind pe kilometri întregi, sub întreaga infrastructură a orașului. Se pare că aceste tuneluri datează din Evul Mediu și ar face legătura între centrul economic al orașului și Mânăstirea Popăuți.

Se crede că tunelurile au fost construite de către Ștefan cel Mare
Se crede că tunelurile au fost construite de către Ștefan cel Mare

Aproape jumătate de milion de euro a fost investit de către cei de la Primăria Botoșani, pentru a înețelege mai bine misterioasele catacombe care se întind sub întreaga infrastructură a orașului. Suma de aproximativ 500.000 de euro a fost alocată acestui proiect pentru a scana aceste tuneluri medievale care leagă centrul economic al orașului cu Mânăstirea Popăuți. Potrivit informațiilor oferite de către cei de la Adevărul, aceste catacombe se numără printre cele mai puțin înțelese și misterioase vestigii din Moldova.

Se pare că această rețea importantă de tuneluri a fost descoperită tocmai în timpul perioadei comuniste, când autoritățile au decis să dărâme casele din cartierul vechiului târg din Botoșani. În locul acestora s-a hotărât construirea de blocuri muncitorești, însă, odată ce s-a început să se sape la fundația acestor noi blocuri, muncitorii au dat peste tunelurile medievale care nici chiar astăzi nu sunt complet înțelese. Se pare că majoritatea acestor structuri era în zona centrului istoric din Botoșani, unde avea loc târgul medieval. La acea vreme, aceste tuneluri au fost astupate de către autorități.

Sumă de bani colosală pentru studiul tunelurilor de sub Botoșani

Se pare că scopul acestor tuneluri era unul extrem de practic, pentru acele vremuri. Mai precis, ele au fost construite pentru ca locuitorii cetății să poată fugi din calea atacatorilor care asediau orașul. Unii experți sunt de părere că aceste catacombe misterioase ar fi fost construite în perioada lui Ștefan cel Mare, tunelurile fiind atât de late încât oamenii le puteau parcurge cu vite, cât și alte provizii.

Primăria Botoșani a alocat fonduri însemnate pentru scanarea acestor catacombe, pentru ca ele să fie mai bine înțelese și cercetate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William  sursa foto   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
rsz legume   shutterstock jpg
Ciuperci FOTO Shutterstock (7) jpeg
zapada apuseni1 jpeg
milionar foto pixabay jpg
ceas Titanic jpeg
elevi care stau in clasa cu geci jpeg
Targ de Craciun Craiova 2023   027 jpg
sofer furios coada jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net