A fost prins un fugar american de pe lista „Most Wanted”. Se întorcea din Republica Moldova și avea două cuțite la el

Unul dintre cei mai căutați fugari din SUA a fost capturat săptămâna trecută la Roma de poliția italiană, care l-ar fi găsit purtând trei cuțite ascunse într-o zonă turistică populară și aglomerată.

Moises Tejada a fost capturat la Vatican / foto: Office of Special Investigations New York
Moises Tejada a fost capturat la Vatican / foto: Office of Special Investigations New York

Moises Tejada, în vârstă de 54 de ani, a fost prins miercuri, 10 aprilie, în Piața Sfântul Petru, lângă Vatican, după ce a atras atenția forțelor de ordine.

Papa ținea o audiență în aceeași zi

Papa Francisc ținea o audiență generală în aceeași zi, ceea ce a dus la prezența unei mulțimi de turiști și pelerini. Domnul Tejada a fost găsit în posesia a trei cuțite care aveau o lungime de 20 cm.

Nu se știe dacă acesta reprezenta o amenințare la adresa papei.

Potrivit listei celor mai căutate persoane din New York a Biroului de Investigații Speciale, Tejada a fost condamnat pentru jaf și răpire și este clasificat drept "violent". Site-ul OSI precizează că toți cei de pe lista sa ar trebui să fie considerați "înarmați și periculoși" și recomandă membrilor publicului să nu se apropie de ei.

Tejada este descris ca având 1,80 metri înălțime, fără tatuaje, dar cu cicatrici pe mâna dreaptă și pe față. Arestarea sa a fost raportată pentru prima dată de ziarul italian la Repubblica și apoi de Reuters.

Publicația italiană a relatat că ofițerii l-au reținut fără a cunoaște identitatea sa, dar și-au folosit „intuiția” pentru a-l opri și a-l percheziționa pe bărbatul căutat.

Tejara, acuzat de jaf armat și de răpire, în SUA

În SUA, Tejada a fost acuzat anterior de jaf armat după ce s-ar fi dat drept un potențial client al unui agent imobiliar din Suffolk County, New York.

În timp ce făcea un tur al unei proprietăți, Tejada l-ar fi încătușat pe agentul imobiliar de un stâlp și l-ar fi jefuit de bunuri personale, inclusiv de mașina sa.

Documente judiciare din 2004 au arătat că a fost implicat într-o altă infracțiune „aproape identică” în Brooklyn.

Anchetatorii au descoperit că acesta sosise recent la Roma din Moldova, după ce anterior petrecuse o perioadă în Ucraina. Dl Tejada le-a spus că se afla în Ucraina din 2022, luptând împotriva invaziei rusești. Se pare că ajunsese în Italia cu 10 zile înainte.

Autoritățile italiene așteaptă să afle dacă omologii lor din SUA vor să îl extrădeze, potrivit Reuters.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net