Adevărul șocant despre soldații naziști: se drogau pentru a rezista pe front
La o distanță de mai bine de 70 de decenii de la cel de-al Doilea Război Mondial, diverși istorici scot la lumină mai multe secrete despre armata nazistă, unele de-a dreptul halucinante. Recent, s-a descoperit că soldații germani se drogau înainte de a se avânta pe câmpul de luptă.
Această informație pare să contrazică total stilul disciplinat riguros pentru care a fost recunoscută armata germană, dar nu și dacă avem în vedere că își luau dozele din ordinul superiorilor.
Norman Ohler, în lucrarea „Blitzed: Drugs in Nazi Germany”, povestește cum soldații naziști luau înainte de operațiunile militare pastile cu metamorfină – le ronțăiau și apoi le dădeau pe gât cu o gură de bere, informează Daily Mail.
Conform studiului autorului, efectul acelor pastile era aproape instantaneu, făcându-i „euforici, energici, le îmbunătățea performanțele fizice și deveneau mai dornici de acțiune”. În plus, drogul îi făcea să nu mai simtă nevoia de odihnă. „Sunt complet treaz. Inima îmi bate atât de tare încât îi simt rezonanța în urechi. Totul devine imaterial și abstract. Lumina este atât de strălucitoare încât abia o suport”, citează autorul mărturisirea unui soldat nazist.
Pentru noi, azi, aceste afirmații aduc mai degrabă cu o descriere a unui concert rock sau o petrecere dezlănțuită unde tinerii consumă subtanțe halucinogene și nu a unei scene de război. Totuși, nu este vorba despre niște tineri hiperactivi aflați sub influența drogurilor, ci despre soldații care au cucerit Polonia în 1939 în câteva zile prin celebra „lovitură-fulger”.
Și dacă aveți impresia că nu exista disciplină, vă înșelați. Norman Ohler vorbește despre o adevărată ierarhie chiar și în ceea ce privea consumul de droguri. Comandantul armatei aeriene germane Luftwaffe, Hermann Goering, devenise dependent de metamorfină și chiar și Adolf Hitler își injecta zilnic anumite doze.
Potrivit afirmațiilor unor soldați naziști din acele vremuri, drogul avea un gust oribil, asemănător spray-ului pentru insecte. Devenise însă atât de eficient în eliminarea oboselii și dădea atâta încredere de sine încât tabletele cu metamorfină erau un accesoriu nelipsit din arsenalul unui nazist, precum grenadele sau armele de foc.
Autorul cărții consideră că drogurile au luat amploare în Europa începând cu această perioadă, când narcoticele deveniseră un element necesar pentru a face situația războiului, iar apoi înfrângerea, să fie suportabile. „Național-socialismul era toxic în cel mai pur sens al cuvântului. A dat lumii o moștenire chimică ale cărei efecte încă se resimt și astăzi, o otravă care refuză să dispară.”
Nu trebuie să scăpăm din vedere consumul intens de droguri din timpul Republicii de la Weimar, în care actrițele se delectau cu cocktail-uri cu cloroform și eter și unde jumătate dintre medicii de atunci erau dependenți de morfină. Când au apărut în scenă, Hitler și „gașca” lui se prezentau ca fiind „curați” și au declarat război împotriva halucinogenelor „grele” și a „otrăvurilor seducătoare” precum heroina și cocaina. Se pare totuși că în fața războiului, drogurilor redeveneau atrăgătoare.
Fabricile farmaceutice produceau milioane de „pastile ale fericirii”, ingrendientul lor activ fiind o formă artificială de adrenalină care acționa ca niște artificii detonate la nivelul creierului.
Autorul cărții ne îndeamnă totuși să fim onești să recunoaștem că armata nazistă nu a fost singura care a recurs la consumul de narcotice. Soldaților englezi li se dădeau așa-numitele „pastiel de trezire” atunci când plecau în operațiuni de bombardare a Germaniei. Obiceiul nu prea se aplica însă și majorității populației germane...civililor li si ofereau doar ceai, țigări și bere diluată cu apă pentru a-și calma nervii.
Theodor Morell, doctorul personal al lui Hitler, îi injecta zilnic cu substanțe dubioase pentru a-l ține departe de colaps. Pe lista doctorului Morell se aflau și alte nume cunoscute precum Eva Braun, Mussolini, Himmler, Ribbentrop, Speer și Goering.
Ca în cazul oricărui drog, la un moment dat apăreau și efectele adverse – insomnie, frisoane și o constipație teribilă. Norman Ohler consideră că acest viciu a fost una dintre cauzele – mai puțin cunoscute ce-i drept – care au dus la prăbușirea Germaniei Naziste. Tremurând și incapabil să doarmă sau să-și facă nevoile, Fuhrerul și Reich-ul său de o mie de ani s-au prăbușit în doar 12 ani, măcinat de propriul ego, ambiții.
Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!