China a început să sape o groapă de 10.000 de metri adâncime în Pământ. Care este motivul

Marți, 6 iunie, China a început să sape a doua cea mai adâncă groapă din lume, într-un deșert din bazinul Tarim, din nord-vestul țării. Cu o adâncime planificată de 11.100 de metri, puțul îngust va pătrunde în peste 10 straturi continentale și va ajunge în sistemul cretacic din scoarța terestră: o serie de roci stratificate datând de 145 de milioane de ani.

China a început să sape o groapă de 10.000 de metri adâncime / Foto: Captură video
China a început să sape o groapă de 10.000 de metri adâncime / Foto: Captură video

China a început marți, 6 iunie, să sape a doua dintre cele mai adânci gropi din lume, pentru a studia cele mai adânci zone ale planetei. Chinezii vor să ajungă la 10.000 de metri adâncime, unde vor da de peste 10 straturi continentale și va ajunge în sistemul cretacic din scoarța terestră - o serie de roci stratificate datând de 145 de milioane de ani.

Proiectul ar urma să fie finalizat în 457 de zile și este considerat de presa de stat chineză drept „o piatră de hotar în explorarea adâncimii Pământului de către China”. De asemenea, sonda de explorare profundă le va permite oamenilor de știință să studieze structura internă și evoluția Pământului, și, în același timp, să furnizeze date pentru cercetarea geoștiințifică, a declarat China National Petroleum Corporation, principalul producător de petrol și gaze din țară, care a condus proiectul, relatează ProTV.ro. Totodată, un expert tehnic implicat în operațiune, pe nume Wang Chunsheng, a descris-o ca pe o încercare îndrăzneață de a explora teritoriul necunoscut al Pământului și de a extinde granițele înțelegerii umane. Dar, nu va fi, totuși, performanță ușoară.

Cât cântărește echipamentul de foraj

„Dificultatea de construcție a proiectului de foraj poate fi comparată cu un camion mare care este condus pe două cabluri subțiri de oțel”, a declarat omul de știință la Academia Chineză de Inginerie, Sun Jinsheng. Proiectat să reziste la temperaturi subterane de până la 200 grade Celsius și la o presiune atmosferică de 1.300 de ori mai mare decât cea normală, echipamentul de foraj cântărește peste 2.000 de tone. Totodată, se adaugă provocării, în plus față de condițiile extreme de adâncime și mediul aspru din bazinul Tarim, care găzduiește cel mai fierbinte și mai uscat deșert din China. 

Unde se află cea mai adâncă groapă săpată de om

Regiunea Xinjiang, unde este forată groapa, este cunoscută pentru bogatele zăcăminte minerale și petrol. Iar luna trecută, Sinopec, cea mai mare companie de rafinare din China, a găsit fluxuri considerabile de petrol și gaze într-o sondă de explorare din bazinul Tarim, la o adâncime de peste 8.500 de metri sub suprafață. 

Cea mai adâncă groapă din lume făcute de om, cu o adâncime de 12.262 de metri, forajul Kola Superdeep, se află în nord-vestul Rusiei.

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!            

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
image
actualitate.net
image
actualitate.net