Cine a detronat-o pe Prințesa Kate Middleton în topul popularității și cine e cel mai detestat membru al familiei regale britanice

#Casa Regală a Marii Britanii

Zilele acestea s-a lansat un nou clasament, care cuprinde topul celor mai îndrăgiți membrii ai Casei Regale din Marea Britanie. De data aceasta, membrul favorit nu mai este Kate Middleton, ci un alt membru, care a fost numit în noul clasament al puterii.

Casa Regală a Marii Britanii / Foto: Profimedia
Casa Regală a Marii Britanii / Foto: Profimedia

Prințul William, pe locul 1 în top 

Potrivit OkMagazine, sondajul arată că publicul din Marea Britanie susține în continuare monarhia, însă nu îi apreciază deloc pe Prințul Harry și Meghan Markle.

YouGov, sondajul realizat pe 2025 de oameni din Regatul Unit arată că Prințul William și-a întrecut soția în popularitate, acesta fiind pe locul 1 în top. Se pare că Prințul de Wales a câștigat încrederea cetățenilor britanici, el fiind viitorul monarh. Procentul pe care l-a obținut partenerul lui Catherine este de 75%, depășind-o pe soția sa doar cu un singur procent, astfel, aceasta clasându-se pe locul 2.

Locul 3 este ocupat de Prințesa regală Anne, care și-a menținut mereu locul în topul membrilor regali preferați. Așadar, aceasta a înregistrat un procent de simpatie din partea publicului de 71%.

Ducii de Sussex și Prințul Andrew, defavorizați de populația britanică

Pe de altă parte, regele Charles se plasează pe locul 4 în top, având un procent de simpatie de 63%. Cu toate acestea, monarhul are și antipatii, 29% dintre cei chestionați susțin că nu îl simpatizează pe rege, el având un rating net de aprobare de +34.

Sondajul YouGov a plasat-o pe regina Camilla pe locul 5, cu un rating de simpatie de 49%. Totodată, 38% dintre repondenți susțin că au o părere negativă despre aceasta.

Ducii de Sussex se află în coada clasamentului și nu este prima dată. Se pare că aceștia sunt încă disprețuiți de cetățenii din Marea Britanie. În timp ce 60% au o părere negativă despre Harry, 63% susțin că Meghan Markle le este antipatică.

Nici Prințul Andrew nu a devenit între timp o figură populară în Marea Britanie. Acesta a primit din nou un feedback negativ, întrucât un procent de 87% dintre repondenți au precizat că li se pare complet insuportabil, doar 5% având o părere bună despre el.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net