Donald Trump, pus sub acuzare! Reacția președintelui american
Vot istoric în SUA. Donald Trump a fost pus sub acuzare, după ce membrii Camerei Reprezentanților, în majoritate democrați, au adoptat cele două articole, de obstrucționare a Congresului și de abuz de putere, care deschid calea către destituirea președintelui american. Este nevoie însă și de votul Senatului, dominat de republicani.
După mai bine de zece ore de dezbateri, membrii Camerei Reprezentanților au adoptat cele două articole de punere sub acuzare a președintelui Donald Trump.
Donald Trump a devenit astfel treilea preşedinte al Statelor Unite vizat de procedura de destituire, după democraţii Andrew Johnson în 1868 şi Bill Clinton în 1998. Pătat de Afacerea Watergate, republicanul Richard Nixon a preferat să demisioneze în 1974, chiar înainte de votul din Camera Reprezentanţilor.
De ce este acuzat președintele Donald Trump
Donald Trump este acuzat de abuz de putere, în sensul că s-a folosit de funcţia de preşedinte al republicii pentru a obţine beneficii personale, ignorând sau afectând, astfel, interesul naţional. Prin faptul că a solicitat de la omologul său ucrainean şi a pus presiune pe acesta pentru a relua o investigaţie în care era vizat şi Hunter Biden, fiul fostului vicepreşedinte democrat Joe Biden, acesta din urmă fiind cel mai probabil contracandidat al său la alegerile prezidenţiale de anul viitor.
În ceea ce priveşte al doilea cap de acuzare, Trump e acuzat că s-a declarat pe sine „deasupra răspunderii funcţiei, deasupra poporului american şi deasupra puterii Congresului”. Acuzatorii săi din Camera Reprezentanților spun despre Trump că se consideră deasupra legii. Acuzaţia de ”obstrucţionare a Congresului” ar rezulta din încercările liderului de la Casa Albă de a împiedica investigarea unui scandal declanșat de presupusa condiţionare a unui ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina şi o primire a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă de reluarea investigării fiului lui Biden. Trump ar fi dat instrucţiuni unor actuali şi foşti membri ai administraţiei americane de a nu coopera în anchetă.
Reacția lui Donald Trump după votul din Camera Reprezentanților
Preşedintele american Donald Trump a denunţat miercuri seară (joi dimineață, ora României), din Michigan, „ura” democraţilor din Congres.
„În timp ce creăm locuri de muncă şi ne batem pentru Michigan, stânga radicală din Congres este roasă de invidie, ură şi furie, şi vedeţi ce se întâmplă”, a declarat Trump, în timpul unui miting de campanie în oraşul Battle Creek.
„Democraţii încearcă să anuleze votul a zeci de milioane de americani. Fiecare republican a votat pentru noi! Wow! Aproape 200! Acum avem 198, la 229. Nu am pierdut niciun vot republican, iar trei democrați au votat pentru noi. Partidul Republican nu a fost niciodată atât de atacat și niciodată nu a fost mai unit decât acum”, a adăugat președintele american.
Ce urmează în procedura de destituire
În cadrul procedurii de impeachment (punere sub acuzare şi destituire) urmează votul din Senat. Însă este puţin probabil ca locatarul Casei Albe să fie destituit în Senat, întrucât Camera superioară a Congresului, însărcinată să-l judece în vederea unei destituiri, este controlată de republicani, care fac bloc în jurul şefului statului.
Citește și:
Hillary Clinton acuză că Trump a avut agenți ruși care au răspândit știri false despre ea
Hillary Clinton: «Femeile care l-au votat pe Donald Trump nu se respectă»