Gestul incredibil făcut de niște hoți după ce au spart o casă! Nu le-a venit să creadă ce au găsit în interior
O situație extrem de tulburătoare a luat o întorsătură absolut hilară, în Italia! Într-o provincie din nord-estul țării, un grup de hoți au dat mai multe spargeri în casele oamenilor plecați în vacanță, însă într-una din ele au făcut o descoperire care i-a surprins total! Iar ce au făcut mai departe a lăsat până și autoritățile fără cuvinte!
Acest incident de la granița dintre trist și hilar ar fi avut loc în Pordenone, o provincie situată în nord-estul Italiei. Acolo, un grup de hoți a hotărât să dea mai multe spargeri în casele din zonă, orientându-se spre proprietățile deținute de către oameni plecați în vacanță. Însă, se pare că până și hoții au standarde, deoarece o descoperire făcută în una din aceste case i-a făcut să reacționeze într-un mod cu totul inedit!
Mai precis, în una dintre locuințele în care au intrat cu forța, hoții nu au găsit mare lucru. Iar pentru a înțelege situația mai bine, atunci când spunem că „nu au găsit mare lucru”, ce înseamnă este că acea casă era atât de goală și de sărăcăcioasă, încât până și hoților le-a fost milă de condițiile în care trăiau proprietarii. Așa că, potrivit sursei citate, hoții au lăsat un bilet în care au scris „Scuze, dar nu avem bani și trebuie să mâncăm, dar văd că nici voi nu aveți nimic!”, transmite digi24, gazzettino.it.
Hoții au lăsat un bilet proprietarilor
Cu toate acestea, se pare că hoții nu au plecat tocmai cu mâna goală. După ce au scris biletul, ei au luat cu ei o cafetieră, cât și o friteuză cu aer cald. Deocamdată nu se știe exact când a avut loc jaful, deoarece familia care deținea casa a fost în vacanță.
Autoritățile speră ca hoții să fi lăsat amprente pe biletul scris, pe care să le poată folosi pentru a-i identifica rapid. De asemenea, mesajul are unele greșeli gramaticale, așa că polițiștii cred că este vorba despre cetățeni străini.