Conexiunea neașteptată dintre Regina Elisabeta a II-a și Boris Johnson!: «Îi purta o simpatie maternă»

Ultima actualizare:

Relația din Regina Elisabeta a II-a și Boris Johnson, care și-a dat recent demisia din funcția de premier al marii Britanii, a fost una deosebit de interesantă, iar în ciuda criticilor aduse politicianului, Maiestatea Sa a manifestat în mod surprinzător o anumită simpatie față de acesta. 

Conexiunea neașteptată dintre Regina Elisabeta a II-a și Boris Johnson!
Conexiunea neașteptată dintre Regina Elisabeta a II-a și Boris Johnson!

Puțini pot uita imaginea tristă a Reginei stând singură la înmormântarea Prințului Phillip, respectând cu strictețe regulile pandemiei, doar ca puțin mai târziu să se afle că Boris Johnson avusese o petrecere cu o seară înainte, în centrul Londrei. 

Mulți se întreabă la acest moment ce părere are monarhul în vârstă de 95 de ani, despre abdicarea lui Johnson, iar potrivit unui expert de la Casa Regală, situația este una delicată în ceea ce o privește pe Regina Elisabeta. 

Citește și: Regina Elisabeta a II-a, gest neașteptat de ziua nepotului William! Ireal ce a făcut și pentru Kate Middleton

Maiestatea Sa trebuie să fie mai presus de politică și se așteaptă să rămână neutră din punct de vedere politic. Este drept că majoritatea interacțiunilor dintre Elisabeta a II-a și Boris Johnson s-au desfășurat prin apeluri telefonice săptămânale, însă atunci când cei doi s-au întâlnit, Monarhul a afișat o reacție la care nu se aștepta nimeni.  

Vezi și: Regina Elisabeta a II-a deschis o anchetă în privința lui Meghan Markle. Ce acuzații îi sunt aduse

Regina prețuiește onestitatea, integritatea și datoria mai presus de orice altceva. Nu-i plac necinstea, vanitatea, neglijența și lipsa de atenție la detalii. Din nefericire pentru Boris, el nu este binecuvântat cu caracteristicile tipului de om pe care Maiestatea Sa îl admiră, deși, fără îndoială, a fost fermecată de fostul premier și amuzată de umorul său neconvenațional.", a declarat un expert al Casei Regale, potrivit Daily Mirror

Detaliul comun dintre fiul cel mic al Reginei Elisabeta a II-a și Boris Johnson

Experții de la Casa Regală sunt de părere că Regina simte o anumită «simpatie maternă» față Boris Johnson, în vârstă de 58 de ani, fostul premier fiind de aceeași vârstă cu fiul ei cel mic, Prințul Edward. Maiestatea Sa l-a întâlnit pentru prima dată pe Johnson când devenise primar al Londrei și mai târziu ministru de externe.

Când a fost numit cel de-al paisprezecelea prim-ministru, pe 24 iulie 2019, ea Regina Elisabeta a II-a era deja familiarizată cu farmecul său și era conștientă de viața lui privată problematică.

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net