Suedia, scuze pentru eșecul luptei împotriva coronavirusului. ”N-am reușit să ne protejăm bătrânii”

Ultima actualizare:

    Suedia a refuzat să impună o carantină totalăfoto: Shutterstock
Suedia a refuzat să impună o carantină totalăfoto: Shutterstock

Ministrul Sănătății din Suedia și-a cerut scuze pentru felul în care autoritățile au gestionat epidemia de coronavirus la nivelul caselor de bătrâni. Suedia, țara cu cele mai suple restricții în vederea limitării răspândirii noului coronavirus, număra duminică, 10 mai, 26.322 de cazuri de îmbolnăvire și 3.225 de morți, cele mai ridicate cifre dintre țările scandinave.

Dintre cele peste 3.200 de decese înregistrate în Suedia de la începutul epidemiei, aproape jumătate au avut loc în căminele pentru bătrâni, informează AFP, citat de Agerpres.

În ultimele săptămâni, jurnaliștii din Suedia au vorbit despre condiţiile de muncă din azilurile de bătrâni, afectate atât de mult de lipsa mijloacelor de protecţie, încât unele au preferat să nu mai funcţioneze, iar altele au înregistrat o lipsă acută de personal.

Potrivit unor mărturii, unii seniori au fost contaminaţi în timpul spitalizării lor pentru alte tratamente, apoi trimişi în aziluri unde au răspândit virusul.

În planul de luptă împotriva noului coronavirus, Suedia a susţinut că a făcut din protejarea persoanelor de peste 70 de ani o prioritate, însă, la 28 aprilie, 90% dintre victimele coronavirusului în această ţară aveau cel puţin 70 de ani.

"Nu am reuşit să ne protejăm bătrânii (...). Este un eşec pentru întreaga noastră societate. Trebuie să tragem învăţăminte din asta, această pandemie nu s-a încheiat încă", a declarat la televiziunea publică suedeză ministrul sănătăţii şi problemelor sociale Lena Hallengren.

În faţa crizei sanitare, Suedia a menţinut deschise şcolile, cafenelele şi restaurantele. Autorităţile îi îndeamnă pe cetăţeni să-şi asume responsabilităţile şi să urmeze recomandările autorităţilor sanitare.

La fel ca ţările nordice vecine, Suedia a interzis vizitele în azilurile de bătrâni de la sfârşitul lui martie, însă a înregistrat aici mult mai multe decese.

Cazuri de Covid-19 în 55% dintre căminele de bătrâni

Spre deosebire de Finlanda sau Norvegia, în Suedia căminele de bătrâni sunt adesea imense complexuri cu sute de rezidenţi, dintre care mulţi cu o stare de sănătate proastă şi sunt dependenţi. Aceştia constituie "un grup foarte vulnerabil", potrivit lui Henrik Lysell de la Consiliul sănătăţii şi protecţiei sociale.

În regiunea Stockholm, epicentrul virusului în Suedia, 55% dintre azilurile de bătrâni au înregistrat până acum cazuri de COVID-19, potrivit autorităţilor sanitare locale.

Principalul sindicat suedez al angajaţilor municipali, Kommunal, denunţă condiţiile de muncă precare. Potrivit estimărilor organizaţiei, în martie circa 40% din personalul azilurilor de bătrâni din Stockholm era format din lucrători necalificaţi, angajaţi pe baza unor contracte pe termen scurt şi plătiţi cu ora, iar 23% erau interimari.

Citește și:

110 morți din cauza coronavirusului, dar mii de oameni la plimbare în parc! Suedia, singura țară europeană care nu a vrut restricții dure

Prințesa Suediei face mâncare pentru oamenii străzii fără să poarte mască

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net