Țara de lângă România în care vacanțele de lux costă extrem de puțin. Cât plătește o familie cu copil, pentru o săptămână

Odată cu sezonul estival, s-a dat și startul vacanțelor. Majoritatea românilor și-au planificat deja concediile atât în zonele din România, cât și peste hotare. În timp ce la noi în țară vacanțele pe litoral costă o avere, într-o țară vecină, costurile sunt infime.

În Bulgaria, vacanțele sunt mai ieftine decât în România/ Sursă foto: Pixabay
În Bulgaria, vacanțele sunt mai ieftine decât în România/ Sursă foto: Pixabay

O vacanță în Bulgaria costă mult mai puțin decât una pe litoralul românesc

Românii sunt tot mai dezamăgiți de prețurile de pe litoralul românesc. Așa cum se știe deja, cazarea și mâncarea sunt mult mai scumpe în 2024, comparativ cu anii trecuți. Ei bine, cei care nu vor să își golească buzunarele pentru o vacanță la mare, pot opta pentru o variantă mai puțin costisitoare. În Bulgaria, de exemplu, ofertele se găsesc la tot pasul, iar raportul calitate preț merită fiecare sumă.

În hoteluri există pachete pentru toate bugetele, iar o familie cu un copil va plăti între 2.000 și 7.000 de leva pentru o săptămână de distracție la bulgari, potrivit unor agenții de turism. Asta înseamnă o sumă cuprinsă între 1.023 și 3.580 dacă o convertim în euro. Bineînțeles că prețul variază în funcție de zona și hotelul ales. Totodată, chiar dacă prețurile s-au scumpit pe litoralul românesc cu 15%, Bulgaria continuă să fie mai ieftină decât alte țări.

Grecia și Turcia, destinațiile în care vacanțele sunt mai ieftine decât în România

Pe lista țărilor în care vacanțele sunt mai ieftine decât în România, se numără Grecia și Turcia. Aici, turiștii vin în fiecare an, întrucât sunt considerate unele dintre cele mai atractive destinații din Europa.

Comparativ cu bulgarii, grecii și turcii au prețuri puțin mai mari. Însă există și perioade în care se pot găsi oferte care satisfac buzunarele. Românii care aleg să călătorească cu avionul, trebuie să aibă în vedere faptul că specialiștii recomandă să cumpere biletele din timp, respectiv cu cel puțin 21 de zile înainte. Mai mult, aceștia spun că ar fi ideal să își achiziționeze tichete pentru zbor în zilele de marți.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
Captură de ecran din 2026 03 15 la 15 39 15 png
triggermouse strawberries 5824229 1920 jpg
gradinarit  jpg
carne miel  jpg
legume verzi istock jpg
Barfa colegi birou munca FOTO Shutterstock jpg
orez, foto shutterstock jpg
image
image