Național
Pagina 125

Ce se află în altarul unei biserici din țara noastră care a fost binecuvântată de Papa Francisc acum șase ani: „Am simțit o bucurie imensă..."
Vizita istorică a Papei Francisc în România, din 2019, continuă să lase urme adânci în sufletele credincioșilor.
Național
O nouă metodă de înșelăciune face ravagii în România! Țeapa de tip „agentul BNR”. Cum acționează escrocii
Se fac fraude in numele BNR, dar și a politiei. Noua schema de inselaciune: presupusa "agentă de la poliţie" susţine că un infractor internaţional căutat prin Interpol s-ar fi prezentat la o bancă din România şi ar fi încercat să contracteze un împrumut folosind identitatea persoanei vizate.
Național
Superputerea care ar putea ajuta România, dacă SUA ne-ar abandona. Un român școlit la Harvard explică: „Este o onoare, dar și o responsabilitate”
Într-un climat geopolitic instabil, în care echilibrul de putere poate fi rapid reconfigurat, România are nevoie de parteneriate strategice durabile.
Național
Strada din România care va avea o bandă reversibilă, iar sensul de mers va fi schimbat în funcție de trafic
Municipiul Brașov face un pas important în modernizarea infrastructurii rutiere, anunțând introducerea primei benzi reversibile de circulație din oraș.
Național
Vremea rece se întoarce. ANM anunță ploi și vijelii
După mai multe zile cu temperaturi neobișnuit de ridicate pentru această perioadă, România se pregătește de o răcire semnificativă a vremii.
Național
Jaf neobișnuit la o biserică din Mehedinți. Ce au furat hoții
O comunitate liniștită din județul Mehedinți a fost tulburată de un jaf cu totul neobișnuit, care a avut loc la o biserică locală.
Național
La ce concluzie a ajuns un profesor care a analizat sondajele pentru prezidențiale: „Există o mare diferență”
Profesorul Sergiu Mișcoiu, analist politic și cadru didactic la Universitatea Paris-Est Créteil și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, a tras câteva concluzii semnificative în urma analizei celor 14 sondaje electorale publicate din luna martie și până în prezent.
Național
Accident groaznic pe o șosea în Mureș. Un tânăr și-a pierdut viața după ce s-a izbit cu maşina de un cap de pod. Părinții și fratele său, răniți grav
Un accident cumplit a avut loc în dimineața zilei de 23 aprilie 2025, în județul Mureș, în apropierea comunei Apold.
Național
Orașul din România unde prețul unei garsoniere cu duș în bucătărie i-a scos din minți pe toți. „Apartament înseamnă că poate să stea un hamster”
Un apartament de o cameră, situat într-o clădire istorică din centrul Clujului, a fost scos la vânzare pentru suma de 125.000 de euro. Locuința, cu o suprafață de 23 de metri pătrați, se remarcă printr-o amenajare atipică: dușul este amplasat în bucătărie, vis-a-vis de frigider și de ușa de intrare.
Național
Pe 23 aprilie se sărbătorește Sfântul Gheorghe. Ce tradiții și superstiții se leagă de numele său
Este simbolul liderului, al luptătorului și al martirului și din aceste motive și nu numai a devenit cel mai iubit sfânt din România. Ziua de 23 aprilie, în calendarul ortodox, este marcată ca ziua Sfântului Gheorghe, o sărbătoare foarte importantă pentru creștin-ortodocși.
Național
Care este, de fapt, cea mai veche universitate din România. La început, a cuprins trei facultăți importante
În România există numeroase universități de prestigiu, dar te-ai întrebat vreodată care este cea mai veche instituție de învățământ superior din țară? Aceasta este, de asemenea, una dintre cele mai apreciate!
Național
Crește numărul elevilor care primesc ajutor de la stat. Ce se poate achiziționa din acești bani
Elevii și preșcolarii din familii dezavantajate care urmează cursurile unor unități de învățământ de stat beneficiază, și în acest an, de un sprijin financiar în valoare de 500 de lei.
Național
Castelul Peleș, cel mai frumos loc din România. Top 10 locații spectaculoase care au intrat în clasamentul Tripadvisor
Castelul Peleș, din Sinaia, a fost desemnat cel mai frumos obiectiv turistic din România, în urma unui clasament bazat pe recenziile și notele oferite de vizitatori din întreaga lume. Pe următoarele locuri în top se află Mănăstirea Stavropoleos din București și Palatul Parlamentului.
Național
Când se vor instala, în România, 400 de radare fixe. Amenzile pentru viteză vor fi trimise direct prin curier
România va implementa un sistem avansat de monitorizare a traficului. Va instala 400 de radare fixe pe drumurile naționale și autostrăzile cu risc ridicat de accidente. Șoferii care depășesc limita de viteză vor primi amenzile direct la domiciliu, fără a fi opriți în trafic.
Național
Ce se face în Marțea albă. Ziua în care nu se lucrează și se dă de pomană
Marțea Albă, a treia zi din Săptămâna Luminată, reprezintă o continuare a celebrării Învierii Domnului, cu tradiții și obiceiuri păstrate cu sfințenie în mai multe regiuni ale țării.
Național
O adolescentă și-a pierdut viața după ce a picat de pe o trotinetă electrică, condusă de un băiat de 16 ani
O adolescentă de 15 ani și-a pierdut viața, luni seară, 21 aprilie, în urma unui accident petrecut în comuna Călinești, județul Argeș.
Național
Cum va fi vremea astăzi, 22 aprilie. Ce spun meteorologii
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță o zi de marți cu contraste termice și fenomene atmosferice specifice tranziției dintre anotimpuri.
Național
Antonia cântă pe 26 aprilie la inaugurarea unui șantier. Ce se va construi și unde
Care este legătura dintre Antonia, Lupii lui Calancea, Surorile Oșoianu și Ansamblul Doina Ilfovului? Ei bine răspunsul este un festival pe 26 aprilie, dar nu oriunde, ci la inaugurarea șantierului primului pod rutier construit între România și Moldova în ultimii 60 de ani.
Național
Cât câștigă românii care lucrează la cules de căpșune și sparanghel în Germania. Motivul pentru care fermierii se tem de mărirea salariilor
Românii, tot mai căutați de fermierii germani. Salariile mari și lipsa muncitorilor pun presiune pe agricultura din Germania.
Național
Părintele Calistrat, unul dintre cei mai apreciați duhovnici din România, explică ce se întâmplă cu sufletele oamenilor care mor după Paște
Se spune că oamenii care mor în Săptămâna Luminată sunt scutiți de judecata divină și ajung direct în Rai. Iată ce părere are Părintele Calistrat, unul dintre cei mai cunoscuți duhovnici ortodocși din România, despre această credință!
Național
Liceul renumit din România testează școala de patru zile pe săptămână. Unde are loc acest experiment educațional?
Colegiul Național Mihai Eminescu, unul dintre liceele de prestigiu din Bihor, testează școala de patru zile. Elevii din ultimul an de liceu frecventează cursurile doar pentru materiile la care vor susține examenul de Bacalaureat, celelalte discipline fiind studiate asincron, de acasă.
Național
Săptămâna Luminată. Tradiții și semnificații. Ce este bine să faci și ce să eviți în Săptămâna Luminată
"Săptămâna Luminată” sau "Săptămâna Albă” este o perioadă de bucurie și lumină spirituală pentru creștinii ortodocși. Fiecare zi are o semnificație aparte, iar în această săptămână porțile Raiului sunt deschise, iar postul este interzis.
Național
George Simion, declarații șocante într-un interviu cu Steve Bannon: „Vor să mă elimine. Fizic”
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a oferit un interviu controversat lui Steve Bannon, fostul strateg al lui Donald Trump, în care a lansat o serie de acuzații grave și declarații considerate halucinante.
Național
Stațiunea din România ce a renăscut ca Pasărea Phoenix. Părea lăsată în paragină, cu hoteluri abandonate și în ruine, însă e pe cale să redevină ceea ce a fost odinioară
Țara noastră este un adevărat cufăr de comori, atunci când vine vorba despre potențialul turistic. Iar cum deja începem să ne apropiem cu pași repezi de vacanța de vară, tot mai mulți români se uită către destinațiile de pe litoral și să întreabă către care să se îndrepte.
Național
Controverse în jurul „luminii sfinte” de la Ierusalim. Ce spune un preot român: „Lumina aia bună ajunge la domnii mari!
Ioan-Florin Florescu, preot ortodox misionar în Scoția, s-a remarcat în diaspora nu doar prin activitatea sa pastorală, ci și prin curajul cu care abordează subiecte sensibile. Cunoscut pentru pozițiile sale tranșante, el a stârnit controverse prin criticile aduse tradiției aducerii „luminii sfinte”
Național
Orașul pe șapte coline din România, evitat de turiști. Tot mai puțini oameni vin aici în fiecare an
Este unul dintre cele mai cunoscute orașe din țara noastră, însă, în mod paradoxal, numărul turiștilor care ajung aici nu reflectă deloc acest lucru. Este vorba despre Iași, unde turismul este în continuă scădere.
Național
De ce un turist german a ales să petreacă Paștele în România. Ce loc din țară l-a impresionat: „Am condus mult”
Rulotele au înlocuit pensiunile în minivacanța de Paște pentru zeci de turiști care au ales să petreacă sărbătorile în mijlocul naturii, în județul Buzău. La poalele spectaculoșilor Vulcani Noroioși, atmosfera de sărbătoare s-a instalat încă din prima zi.
Național
Ce se întâmplă pe 22 aprilie, în Capitală. Mulți bucureșteni vor răsufla ușurați
Primăria Capitalei, prin Compania Municipală Eco Igienizare, demarează marți, 22 aprilie 2025, aplicarea primului tratament pentru combaterea țânțarilor, din cele 14 prevăzute anul acesta în Programul Unitar de Acțiune aprobat de Consiliul General al Municipiului București.
Național
Izvorul din România, vechi de peste 120 de ani, cu efecte uimitoare pentru sănătate: reduce glicemia, nevoia de insulină și colesterolul. Unde îl găsești
Este un izvor faimos în țara noastră, a cărui apă ar avea importante proprietăți curative. Conform legendelor care s-au născut în jurul acestui loc, se spune că atunci când a fost descoperit, stânca din care izvorăște apa ar fi luat foc.
Național
A dat peste cap topul încrederii! Candidatul care l-a lăsat în urmă pe Călin Georgescu și suflă în ceafa lui Bolojan
După respingerea candidaturii la alegerile prezidențiale din mai, Călin Georgescu pierde teren în clasamentul încrederii publice. În același timp, scena politică se reașează: un alt nume cu greutate urcă puternic în preferințele electoratului, potrivit unui sondaj recent realizat de AtlasIntel.
Național