Național
Pagina 276

Ce e de făcut dacă magazinul nu vrea să îți returneze garanția de 50 de bani pentru PET-uri. "Oamenii trebuie să cunoască asta"
În ultima perioadă, au fost raportate numeroase cazuri în care magazinele refuză să returneze garanția de 50 de bani pentru ambalajele PET. Acest comportament nu doar că încalcă drepturile consumatorilor, dar contribuie și la problemele de mediu prin descurajarea reciclării.
Național
Afacerea cu care o familie de români a dat lovitura. Planta pe care o cultivă se vinde cu 100 de lei gramul
Au vrut să-ți rotunjească veniturile cu o afacere inedită și au pariat pe cel mai scump condiment din lume! Este povestea unei familii din România, care a cultivat o plantă ce acum se vinde cu 100 de lei gramul.
Național
Un nou cutremur a avut loc în această dimineață, în România. Orașele în care s-a resimțit seismul
Vineri dimineață, România a fost zguduită de un cutremur produs în județul Buzău, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Național
Ce planuri au Radu Mazăre și fiul său. Afacerea pe care își doresc s-o pună pe picioare: «Probabil că se va redeschide»
La începutul săptămânii, Radu Mazăre a redevenit un om liber. A ieşit din închisoare după 5 ani şi primul drum pe care l-a făcut a fost să-şi vadă fiul, pe Radu jr sau Răducu, aşa cum îi spune el.
Național
O nouă stațiune apare în România! Investiția e colosală și va fi un adevărat magnet pentru turiști
România va avea o nouă stațiune de interes național. Este vorba despre zona Padina-Peștera, o investiție de aproape 80 de milioane de euro.
Național
Decizia de ultim moment care îi privește pe bugetari. Ce se întâmplă cu salariile de la 1 iulie 2024
Hotărârea de Guvern cu privire la majorarea salariului minim, de la 1 iulie, nu va fi adoptată astăzi, în ședința de Guvern. Proiectul nu s-a aflat pe ordinea de zi din cauză că lipseau unele avize. A lipsit testul IMM care este, de fapt, un sondaj pe care statul îl face în rândul firmelor.
Național
Ea este cea mai săracă dintre candidații la funcția de primar. Dar mama ei are 330 de proprietăți, mașini și o motocicletă
Alina Sperlea este fără doar și poate cel mai sărac candidat la o funcție de primar din România, potrivit declarației sale de avere, plină de liniuțe
Național
Se schimbă formula de calcul. Cine va plăti mai mult pentru RCA
KPMG, firma angajată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru a calcula prețurile de referință pentru asigurarea de răspundere civilă auto (RCA), va implementa mai multe modificări ale formulei de calcul.
Național
O misterioasă cetate despre care nu se știa nimic până acum, descoperită în Suceava. Ar putea avea 1.300 de ani vechime
În județul Suceava, a fost descoperită o cetate complet necunoscută până acum arheologilor români. Locația exactă este ținută secret și se crede despre aceasta că are o vechime de 1.300 de ani.
Național
Cu trei ani întârziere, încep lucrările la un nou Drum Expres. Se va lega de o autostrada și aceea în lucru
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru Drumul Expres Piatra Neamț- Bacău. Acest nou Drum Expres este deosebit de important pentru că se va lega direct de
Național
Cine era bărbatul din Feteşti care a murit încercând să facă o bombă artizanală. Construia proiectilul de teama unui posibil atac rusesc
Omul care a murit încercând să facă o bombă artizanală în propria locuinţă era din Fetești, judeţul Ialomiţa. Avea 44 de ani.
Național
Ce s-a întâmplat cu Raisa, fetița de 2 ani ucisă de vărul ei, în ultimele ore de viață. Raportul cumplit al legiștilor
Compartimentul de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a făcut publică cronologia evenimentelor legate de dispariția Raisei Stan.
Național
Ce salariu trebuie să ai ca să obții un credit de 100.000 de euro pentru o locuință, în 2024. Condiții tot mai dure impuse de bănci
Cei care vor să își facă credite, acum în 2024, trebuie să știe că băncile au impus condiții dure pentru accesarea de fonduri. Cu un venit de 5.000 de lei, pe lună, abia poți să mai obții un credit de 55.000 de euro. Cu acești bani, în București, ai putea să îți cumperi doar o garsonieră.
Național
A fost inaugurat unul dintre cele mai spectaculoase și mai lungi trasee turistice de Via Ferrata
Cel mai lung traseu turistic de Via Ferrata și unul dintre cele mai spectaculoase a fost inaugurat în comuna Roşia, județul Bihor
Național
Răsturnare de situație! Cine a omorât-o, de fapt, pe Raisa, fetița de 2 ani găsită moartă într-o râpă, în Dolj
Raisa, o fetiță de doi ani și jumătate, a fost găsită moartă într-o zonă cu vegetație deasă din județul Dolj. Medicii legiști au confirmat că a fost ucisă.
Național
Categoria de români care este în pericol să-și piardă pensia. Legea ce i-ar putea lăsa fără venit
În România, o categorie de pensionari se confruntă cu riscul de a-și pierde pensiile, iar acest pericol vine odată cu o modificare legislativă. Legea nouă privind pensiile ar putea lăsa fără venit unii dintre cei care primesc două sau mai multe pensii de serviciu.
Național
Avertisment de ultimă oră de la meteorologi. Ploi torențiale, grindină și vânt puternic
Meteorologii au emis o avertizare de ultimă oră care vizează cea mai mare parte a ţării. Astfel, pe parcursul zilei de joi, 30 mai, potrivit unei informări meteorologice
Național
Zboruri directe de pe Aeroportul Otopeni către o destinație tot mai căutată de români. Biletele sunt la prețuri de nimic
AnimaWings lansează o nouă rută internaţională: București – Stockholm. Zborurile planificate de la 1 octombrie au prețuri de 83 de euro. Acestea vor fi făcute cu Airbus 220-300, aeronave cumpărate de compania aeriană chiar în decursul acestui an.
Național
Anunț de ultimă oră MAE! O țară europeană prelungește controalele la frontiere
Conform Ministerului Afacerilor Externe (MAE), autoritățile unei țări din Europa au decis să extindă controalele la punctele de frontieră până la data de 11 noiembrie 2024.
Național
Jurnalistul care a avut parte de o moarte fulgerătoare. Ionuț Ivana a pierit ucis pe șosea de un șofer de tir turc, la 3 ani după ce redactorul șef avea aceeași soartă
Ionuț Ivana, fost jurnalist și cameraman al site-ului Pe Motoare și bassistul formației de rock alternativ SeMnE, a murit ucis de un șofer de tir turc, în timp ce se afla în vacanță, în Bulgaria.
Național
VIDEO. Comisia Europeană, campanie cu influencerul Mircea Bravo. „Unde ați fost când s-a votat?”
Comisia Europeană a lansat un videoclip cu Mircea Bravo pentru a încuraja participarea la vot. Mircea Popa, cunoscut ca Mircea Bravo
Național
Animalul care s-a întors în România. Când l-au zărit, oamenii au crezut că nu văd bine
Castorul a revenit în România printr-un program de repopulare a lacurilor. Animalul este considerat o specie-cheie în lanțul trofic. Este supranumit și „inginerul ecosistemelor” pentru ingeniozitatea prin care construiește un mozaic de suprafețe naturale.
Național
Legea a fost promulgată de președintele Iohannis. Acești oameni nu pot fi obligați
Legea promulgată are ca obiect de reglementare modificarea art. 128 alin. (2) din Legea nr.
Național
Care categorie de români va primi 1.500 de euro din partea statului. Banii vor intra în curând în cont
În perioada următoare, unii români o să primească 1.500 de euro. Este vorba despre fermierii care s-au înscris în Programul Tomata. Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, spune că anul acesta beneficiază de acest ajutor peste 25.000 de persoane.
Național
Zeci de hoteluri cu servicii all-inclusive, anul acesta pe litoralul românesc
Litoralul românesc se pregătește să întâmpine turiștii în acest sezon estival cu o ofertă generoasă de servicii all-inclusive. Potrivit Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), anul acesta, 51 de hoteluri vor oferi aceste pachete, punând la dispoziție un număr impresionant de 23.746
Național
Problemele magazinelor care au renunțat la casieri: „Ascund în bagaje care sunt înfoliate cu aluminiu”
În era schimbărilor tehnologice, digitalizarea a devenit un element omniprezent în societatea noastră, influențând profund modul în care se desfășoară afacerile, în special în sectorul retail.
Național
VIDEO. Scene de groază în Turnu Măgurele. Un bărbat, pe o mașină în mers, a amenințat oamenii cu o armă
Scena rupte parcă dintr-un film de acțiune, ieri pe străzile din Turnu Măgurele, județul Teleorman. Doi bărbați au fost filmați pe capota unei mașini aflată în mers.
Național
De la „toamna” finalului de mai, la temperaturi peste normalul perioadei. Început de vara fierbinte
Devine din ce în ce mai dificil să ne acomodăm temperaturilor tot mai haotice din utimii ani. În România, clima este într-o continuă schimbare cu diferențe teribile de temperaturi
Național
O stațiune supranumită „Litoralul de la Munte” atrage turiști pe bandă rulantă. Atuul: nămolul sapropelic
Supranumită „Litoralul de la munte”, o stațiune situată la 45 de kilometri de Brașov atrage tot mai mulți turiști.
Național
Un ucrainean s-a bătut cu grănicerii din țara sa, le-a furat un pistol și a fugit în România, împușcat de trei ori
Polițiștii au depistat în localitatea Poienile de sub Munte trei cetățeni din Ucraina cu vârste între 23 și 35 de ani, care au trecut ilegal frontiera, dintre care unul era rănit, după ce a fost împușcat de trei ori. Bărbatul rănit a anunțat că a fost împușcat cu bile de cauciuc de grăniceri.
Național