Percheziții la Bogdan Peșchir, brașoveanul care a dat 1 milion de euro pentru campania lui Georgescu

Ultima actualizare:

Oamenii legii au descins, sâmbătă dimineața, la afaceristul brașovean Bogdan Peșchir, care a finanțat cu 1 milion de euro campania ilegală de pe TikTok a lui Călin Georgescu. Potrivit documentelor prezentate de SRI la CSAT, Bogdan Peschir a utilizat contul "bogpr", prin care a realizat donaţii pe TikTok de peste un milion de euro.

Percheziții domiciliare Foto: Facebook
Percheziții domiciliare Foto: Facebook

Ce anunță Parchetul 

Conform unui comunicat al Parchetului, în cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de coruperea alegătorilor, spălarea banilor, fals informatic şi infracţiunea prevăzută de art. 5 din OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob. 

„Percheziţiile vizează posibila implicare a unei persoane fizice în finanţarea nelegală a campaniei electorale a unui candidat la Preşedinţia României, prin utilizarea unor sume de bani cu privire la care există indicii că ar putea proveni din săvârşirea unor infracţiuni, fiind ulterior introduse într-un proces de spălare a banilor”, spune Parchetul.

 Polițiștii au descins la Bogdan Peşchir 

Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres și G4Media, polițiștii au descins la Bogdan Peşchir, care s-a ocupat de finanţarea campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok cu un milion de euro. Potrivit documentelor prezentate de SRI la CSAT, Bogdan Peşchir a utilizat contul „bogpr”, prin care a realizat donaţii pe TikTok de peste un milion de euro.

După ce a devenit subiect de dezbatere publică, implicarea „bogpr” în finanţarea promovării lui Călin Georgescu la nivelul platformei a fost confirmată inclusiv de reprezentanţii TikTok în dialogul cu autorităţile române în data de 28 noiembrie 2024, arată SRI.

Acesta a efectuat plăţi în valoare de 381.000 de dolari

Reprezentanţii TikTok au confirmat identitatea utilizatorului „bogpr” şi au menţionat că acesta a efectuat plăţi în valoare de 381.000 de dolari, în perioada 24 octombrie – 24 noiembrie 2024, către utilizatori ai unor conturi de TikTok implicaţi în promovarea lui Călin Georgescu, inclusiv după data încheierii campaniei electorale, punctează SRI.

SRI arată că finanţarea influencerilor TikTok a fost asigurată prin platforma FameUp (dedicată monetizării activităţilor de promovare în mediul online), la nivelul căreia a fost publicată oportunitatea de reclamă, alături de descrieri bine definite.

Ce susține SRI

„Una dintre metodele de atragere la colaborare a influencerilor români pentru promovarea candidaturii lui Călin Georgescu a fost contactarea pe e-mail a acestora de firma (…), de origine sud-africană, care oferea suma de 1.000 de euro pentru distribuirea unui videoclip realizat de aceştia”’, mai susține SRI.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Charlotte profimedia 0950220050 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
p 19 Mark Zuckerberg WC jpg
telefon  jpg
incendiu autobuz  jpeg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
pumn 1  jpg
marea britanie shutterstock1 jpg
tulcea dubla tragedie  jpg
suciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net