Ce mesaj a transmis Garry Kasparov pentru poporul român, înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale: „Nu aș vrea să suferiți și să aveți aceeași soartă”
Fostul campion mondial de șah Garry Kasparov, 61 de ani, considerat unul dintre cei mai mari jucători din istorie, transmite un apel către poporul român cu ocazia turului doi al alegerilor prezidențiale.
Legendarul şahist rus Garry Kasparov, considerat unul dintre cei mai mari jucători din istorie, contestatar vehement al regiumului Putin, a lansat un mesaj pentru români, înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale. Acesta le-a transmis românilor să urmeze calea europeană și să îl „respingă” pe candidatul independent Călin Georgescu. De asemenea, susține că denunță comportamentul criminal al regimului Putin, după ce informațiile desecretizate de CSAT au arătat implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale din România.
„Sunt Garry Kasparov și acesta este apelul meu către curajosul popor român: Duminică trebuie să-l respingeți pe Călin Georgescu.
„Regimul Putin a desfășurat atacuri cibernetice și operațiuni de influență”
Acum, dați-mi voie să spun ceva evident – nu sunt român, sunt rus. Ca rus, nu vreau să mă amestec în treburile interne ale României. Dar ca rus este, de asemenea, responsabilitatea mea să denunț și să resping comportamentul criminal al țării mele.
Regimul Putin a desfășurat atacuri cibernetice și operațiuni de influență pe teritoriul României, în sprijinul unui singur candidat și anume Călin Georgescu. Aceiași oameni care încalcă acum flagrant suveranitatea României au furat libertatea și un trai decent unei întregi generații de ruși.
Ați luptat din greu pentru ca România să devină membră a unei Europe libere, prospere și sigură. Și nu aș vrea să suferiți și să aveți aceeași soartă ca țara mea. De aceea, vă îndemn să o susțineți pe Lasconi și să-l respingeți pe Georgescu și pe susținătorii lui fasciști și criminali de la Kremlin. Dumnezeu să vă binecuvânteze!", a transmis Garry Kasparov, fost campion mondial la șah, considerat cel mai bun jucător din toate timpurile.
Cine este Garry Kasparov
Garry Kasparov este unul dintre cei mai renumiți maeștri ai șahului, considerat de mulți iubitori ai „sportului minții" drept cel mai bun jucător din istorie. A devenit cunoscut pentru stilul său agresiv, creativitatea strategică și capacitatea remarcabilă de a prezice mișcările adversarilor. Cariera sa de șah a influențat generații de jucători, precum fostul campion mondial Magnus Carlsen, fiind marcată de numeroase victorii împotriva celor mai puternici oponenți, inclusiv Anatoli Karpov, rivalul său istoric.
Pe partea politică, Kasparov critică regimul autoritar, în special al președintelui rus Vladimir Putin. El și-a dedicat o parte importantă din viață democrației și activităților privind drepturile omului și a devenit o voce importantă pe scena internațională. Prin scrierile și discursurile sale, Garry Kasparov promovează valorile unei societăți libere și deschise, chiar dacă își asumă anumite riscuri personale prin poziții politice.