65 de magazine Kaufland, amendate cu sume colosale! Inspectorii ANPC au găsit o mizerie de nedescris

Ultima actualizare:

Este unul dintre cele mai cunoscute lanțuri de magazine din țară, iar în urmă cu doar câteva zile a reușit o nouă performanță, însă, de această dată, una negativă. Mai precis, se pare că 65 de magazine Kaufland, din întreaga țară, au reușit să acumuleze amenzi uriașe, în valoare de 1,7 milioane de lei, într-o singură zi! Controalele ANPC au arătat o realitate îngrijorătoare, pentru consumatori.

S-a găsit o mizerie cruntă / foto: Facebook
S-a găsit o mizerie cruntă / foto: Facebook

Este unul dintre cele mai mari lanțuri de magazine din țară, iar asta înseamnă că a reușit să își dovedească meritul în fața consumatorilor. Sau, cel puțin, așa credeam! Se pare că cei de la ANPC ne arată o realitate cu totul diferită și îngrijorătoare! Potrivit celor de la adevarul.ro, în urma controalelor efectuate pe data de 13 octombrie, inspectorii ANPC au aplicat amenzi uriașe, în valoare totală de 1,7 milioane de lei. Iar „marii câștigători” ai acestor sancțiuni au fost 65 de magazine Kaufland, din țară.

Printre descoperirile făcute de inspectori au fost condiții igienico-sanitare precare în zona de depozitate, aici fiind vorba de paviment murdar, rugină în spațiile frigorifice de depozitare, pereți cu igrasie și mucegai, cât și multe altele. De asemenea, erau scoase la vânzare legume și fructe depreciate, produse alimentare neconforme (devidate, cu ambalaj deteriorat, etc.), iar în unitățile comerciale erau muște.

În plus, inspectorii au mai constatat și folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, cât și a unor agregate de preparare (rotisor, masa caldă, etc.) în aceeași stare. Acestea aveau rugină, prezență masivă de grăsime, cât și arsuri.

Președintele ANPC a vorbit despre descoperirile șocante

Kaufland a primit amenzi uriașe  / foto: Facebook
Kaufland a primit amenzi uriașe / foto: Facebook

După ce cele 65 de magazine Kaufland au reușit să acumuleze amenzile uriașe într-un timp atât de scurt, președintele ANPC, Horia Constantinescu, a vorbit despre descoperirile făcute. El s-a declarat dezamăgit că un asemenea operator economic, ce se pretinde printre cei mai buni, oferă un exemplu atât de negativ.

„Te aștepți ca cei ce se pretind ca fiind cei mai buni să fie un adevărat exemplu. Trist este când afli că acest exemplu este unul negativ. În ultima vreme, Autoritatea noastră a fost acuzată, pe nedrept, că nu tratează cu aceeași oca și operatorii economici mari și pe cei mai mici. Încă o dată dovedim că avem aceeași măsură, așa cum o spun sutele de comunicate de presă date de noi, de-a lungul anilor. Mulțumesc tuturor celor ce ne-au transmis informații și îi încurajez și pe alții să facă la fel”, a scris președintele ANPC, Horia Constantinescu, conform sursei citate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
podul de piatra baile herculane jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net