A fost identificată cea de-a 8-a victimă din incendiul de la Ferma Dacilor. E vorba de finul patronului, de numai 11 ani

O nouă victimă, cea cu numărul 8, a fost identificată în cazul incendiului de la Ferma Dacilor. Fragmentele osoase ale persoanei răpuse de tragedie au fost deja aduse în București, pentru a putea fi identificate cu exactitate. Se pare că victima ar fi un minor.

Victima cu numărul 8 ar fi fost identificată
Victima cu numărul 8 ar fi fost identificată

Întreaga țară a rămas fără cuvinte în urma incendiului devastator care a mistuit pensiunea Ferma Dacilor, aflată în localitatea prahoveană Tohani., în urmă cu aproximativ o săptămână. În urma acestei tragedii, nu mai puțin de 8 persoane au pierit, iar cei de la DNA deja au redeschis un dosar penal ce investighează faptul că pensiunea funcționa fără a avea autorizația de securitate la incendiu.

Potrivit celor de la Spy News, se pare că cea de-a opta victimă care a pierit în incendiul devastator de la Ferma Dacilor ar fi un copil în vârstă de numai 11 ani, pe nume Petre Ene. Se pare că acesta ar fi chiar fiul lui Lucian Ene, care este finul patronului Fermei Dacilor, Cornel Dinicu. Lucian Ene, cât și doi dintre cei trei băieți ai săi, au murit în incendiul care a distrus pensiunea la care se aflau, potrivit informațiilor.

Cea de-a opta victimă a tragediei de la Ferma Dacilor

Se pare că mai mulți minori se numără printre victimele care și-au pierdut viața în urma incendiului care a mistuit pensiunea Ferma Dacilor. Ene Petru, Ene Luca, cât și Dinicu Victor, sunt toți minori ce nu au supraviețuit incendiului. Pe lângă aceștia, celelalte victime sunt Lucian Ene, Gavrilă Anca, Marinescu Adrian, Băiceanu Vlad, cât și Andrei Niţescu.

În cursul serii de miercuri, patronul pensiunii care a ars, Cornel Dinicu, a fost reținut de către autorități. Maigstrații din Ploiești au decis arestarea acestuia, în timp ce alți doi administratori ai Fermei Dacilor (mai precis, Vitomir Adrian Ristin, dar și Adelina Elena Ilie), au fost plasați în arest la domiciliu.

Imediat după tragedie, Patriarhia Română a transmis un mesaj în care își exprimă regretul pentru victimele incendiului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
image
actualitate.net
image
actualitate.net