Goana după cazare a început! Cât trebuie să plătească studenții pentru o cameră de cămin

Se apropie începutul anului universitar, iar studenţii caută de zor soluţii de cazare. Cei mai mulţi tineri speră să prindă o cameră în cămin, deoarece, în marile oraşe, preţurile pentru chirii au crescut. Cu cât apartamentele sau garsonierele sunt mai aproape de facultate, cu atât preţul lor este mai mare, scrie adevarul.ro. 

Un loc la cămin  îi scapă de griji  pe tineri
Un loc la cămin îi scapă de griji pe tineri

Ca în fiecare toamnă, cererile pentru o cameră la căminele din centrele universitare depăşesc numărul de locuri. Prin urmare, tinerilor mai puţin norocoşi nu le rămâne decât varianta să stea în oraş, cu chirie. 

La Iaşi, de pildă, în cele cinci universităţi de stat sunt înscrişi peste 54.000 de studenţi, care au la dispoziţie 15.000 de locuri în cămine. Momentan, universităţile n-au anunţat oficial mărirea tarifelor. 

Un student care doreşte să stea în căminele Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) va plăti 140 de lei pe lună. Tariful este valabil pentru şapte dintre cămine. Camerele au trei-patru locuri, iar baia se situată la capătul holului. Pentru cazări „luxoase” sunt tarife unice de 440 de lei - căminul Gaudeamus şi căminul Buna Vestire.

Taxele sunt chiar mai mari, în unele cazuri duble, dacă e vorba despre studenţi la taxă sau pe cont propriu valutar. Cel mai mare tarif pentru această categorie este plătit la căminul Akademos – 640 de lei lunar. 

Campusul universitar  “Titu Maiorescu” din Iaşi. Foto: UAIC
Campusul universitar “Titu Maiorescu” din Iaşi. Foto: UAIC

„Condiţiile sunt cele ştiute. Avem cămine cu un grad ridicat de confort, cum ar fi Gaudeamus, Akademos, Buna Vestire, Căminul C5, cu baie proprie, doi-trei studenţi în cameră. Se fac în acest moment şi lucrările de igienizare”, spune Costel Palade, director general administrativ la UAIC.

În cel mai mare campus din Iaşi, „Tudor Vladimirescu”, preţurile au pornit, anul trecut, de la 160 de lei, în cazul căminelor T9, T10 şi T11, unde studenţii au stat câte trei în cameră. La căminele T20 şi T21, unde tinerii au stat câte doi în cameră, un loc a costat 255 de lei. Studenţii care se încadrează în categoria caz social au prioritate la cazarea în cămin.

Aşa arată camerele  în căminul C5. Foto: UAIC
Aşa arată camerele în căminul C5. Foto: UAIC

Cei care nu reuşesc să obţină un loc în cămin sunt nevoiţi să se mute cu chirie. În Iaşi, suma medie solicitată în prezent pentru o garsonieră este de 250 de euro pe lună, ceea ce reprezintă o creştere de 4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pentru un apartament cu două camere, proprietarii cer 350 de euro pe lună (faţă de 325 de euro, în 2021).

„Dacă tinerii optează pentru un apartament cu trei camere, chiria începe de la 400  şi ajunge până la 600 - 650 de euro. Preţul depinde, desigur, de zonă şi de modul în care e amenajată locuinţa”, explică Valerian Florea, agent imobiliar.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!          

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net