Anunțul important pentru pensionari! Data de la care vor fi trimise deciziile de recalculare

Ultima actualizare:

Se pregătesc schimbări importante pentru pensionari începând din această toamnă, iar acum s-a anunțat și un detaliu foarte important: data de la care urmează să fie trimise deciziile de recalculare! Casa Națională de Pensii deja a distribuit deciziile în teritoriu!

Deciziile de recalculare vor începe să fie trimise după 10 iulie
Deciziile de recalculare vor începe să fie trimise după 10 iulie

Românii trebuie să știe că destul de curând, vor începe să fie trimise deciziile de recalculare. Ele deja au fost distribuite în teritoriu de către Casa Națională de Pensii, iar Casele de Pensii de-a lungul țării vor începe să trimită deciziile de recalculare după data de 10 iulie! Este important de știut că acest document va fi trimis prin Poșta Română, iar pensionarii vor fi nevoiți să confirme primirea.

Modelul noilor decizii de pensionare deja a fost publicat în Monitorul Oficial și trimis către Casele de Pensii. Astfel, cu ajutorul acestui document, românii pot afla mai multe despre punctajul pe care l-au obținut, valoarea pensiei, dar și modul în care s-a ajuns la această sumă. Deciziile se emit în două exemplare, unul care va fi comunicat beneficiarului, în timp ce al doilea rămâne la dosarul de pensie.

Când vor primi românii deciziile de recalculare 

„În acest moment, peste 98% din dosarele de pensii sunt prelucrate și pregătite pentru etapa din 1 septembrie. Deciziile sau adeverințele cu pensia reclaculată care va fi primită la 1 septembrie se vor expedia după 10 iulie. Vă pot confirma că noile pensii se vor încasa cu siguranță în luna septembrie”, au explicat surse din sistemul de pensii, conform stiripesurse.ro.

Pensionarii mai trebuie să știe că este necesar să confirme primirea deciziei de recalculare. În situațiile în care nu se află la domiciliu atunci când vine poștașul, plicul va merge înapoi la oficiul poștal, de unde poate fi ridicat de către destinatar. Dacă acesta nu se prezintă să ridice plicul, după o anumită perioadă de timp, el va merge către Casa Teritorială de Pensii.

Începând cu luna septembrie, românii vor primi noile pensii recalculate, iar în unele cazuri, creșterile pot fi chiar și de 80% - 90%.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
natalie musteata instagram jpg
Alimetarea cu combustibil la benzinarie foto freepik com jpg
bloc vechi jpg
cerere casatorie avion captura video jpg
air fryer curatenie getty1 jpeg
mihai plesu a fost eliberat se va afla sub control judiciar timp de 60 de zile jpeg
loto shutterstock jpg
tramvai iasi facebook primarieiasi1 jpeg
image
image