Bărbatul condamnat la 22 de ani de închisoare pentru că a omorât un om: ”Mama mea nu știe”

Cu vocea tremurată, speriat și cu regret, Abdulah Ataș, bărbatul condamnat că a ucis un polițist, a vorbit despre pedeapsă, familie și șoc. Mai are de stat încă 17 ani în închisoare dupa ce a omorât un om. "Sunt la fel de șocat. Mama mea nu știe, băiatul meu mă vizitează la pușcărie".

La vârsta de 34 de ani a fost condamnat la 22 de ani și zece luni de pușcărie și daune morale în valoare de 400.000 de euro. Pe data de 2 august 2015, Abdulah Ataș a trecut prin filtrul oamenilor legii și l-a spulberat pe Gheorghe Ionescu, polițistul în vârstă de 44 de ani, zis Dulăul, agent la rutieră. 

Poliţistul a murit pe 21 august 2015, la trei săptămâni după ce a fost lovit. Au trecut aproape 7 ani de-atunci, ani pe care Ataș îi săvârșește în pușcărie. Mai are încă 16. Regretă, plânge, suferă, nu vrea să fie considerat un criminal. Familia îi este alături, îi mai alină suferința.

Direct de după gratiile Penitenciarului Rahova, bărbatul a oferit un interviu pentru emisiunea Condamnații, de la B1 TV, prezentată de Adriana Stoicescu. 

• V-ați întemeiat o familie în România? 

Soția cu care sunt căsătorit din 2008, dar suntem împreună din 2004, și am un băiețel de 11 ani.

• Cum a reacționat familia la închisoare?

Clar s-a șocat toată lumea. Eram sub șoc și eu, pot să spun că ani de zile am fost sub șoc, nu îmi imaginam că o să ajung vreodată, dar ăsta e destinul, viața.

• V-a reproșat vreodată ceva  familia? 

Nu, pentru că nu a fost cazul, pentru că nu am avut intenție. Nu a fost ceva intenționat, a fost un accident. 

• Ați mai condus vreodată băut?

Am condus dar foarte rar și pentru o foarte scurtă distanță. Eu, de obicei, foloseam taxiul sau luam un șofer de taxi. Asta făceam de obicei. 

• Credeți că vă meritați pedeapsa? 

Nu. Dacă nu eram sub influența alcoolului, mă opream, dar m-am trezit cu cineva pe capotă. Pe de altă parte, în instanță am cerut expertiză, să stabilească exact cum s-a întâmplat, dar a fost respinsă fără motiv. Probabil că aș fi luat o pedeapsă mai mică. Nu am avut intenție nicio secundă să fac rău cuiva. Acum asta este pedeapsa mea.

• Cum a fost întâlnirea cu închisoarea? 

A fost un șoc prima dată. Nu mi-am imaginat niciodată așa ceva. În penitenciarul Prahova am găsit educatori, colegi care mă ajută foarte mult. Am fost admis în activități, am început să fac activități și diverse lucruri care mă ajută foarte mult fizic, să mă obișnuiesc cu situația și să fiu sănătos fizic pentru că în momentul în care vreau să ies de aici vreau să fiu sănătos fizic, iar familia mea mă așteaptă, are nevoie de mine. 

• Cum a fost prima zi în arest?

Prima zi în arest. Am fost la spital întâi. În momentul în care am fost dus la arest, m-a ajutat un băiat care știa limba turcă. Și m-a ajuta să trec peste primele zile, să nu fiu foarte afectat. Condițiile erau rele. Să trăiești în niște condiții bune și să ajungi în unele de neimaginat e foarte greu. 

• Știați despre închisoare până atunci?

Nu. Nici nu-mi imaginam.

• Aveți posibilitatea să faceți pedeapsa și în Turcia? 

Posibilitate este. Eu sunt cetățean român, dar este același lucru. Nu am încercat să fac asta pentru că familia e aici, copilul e aici, o parte din familia mea este tot aici. E oricum a doua mea țară și aici o să rămân.

• Ați reușit să vă faceți prieteni aici? 

Da, sunt niște oameni excelenți, foarte buni la inimă, și sunt persoane care au greșit cu câte ceva, majoritatea neintenționat. Unii au făcut accidente, alții trafic, dar oameni cu suflet foarte mare. 

• Cum ați putut trece și când ați realizat pedepasa?

Cu ajutorul colegilor. După câteva luni, 4, 5 luni, maxim un an, deja am început să realizez lucrurile mai altfel.

• Care a fost cel mai greu moment pentru dvs?

Ziua în care am primit pedeapsa. Am primit un șoc pentru că nu mă așteptam. Nu am făcut intenționat și mă gândeam că se ia în calcul acest lucru. Câțiva avocați, care erau în sală în momentul în care judecătorul a spus câți ani mi se dau, m-au ținut, m-au jutat.

• Ce v-a învățat închisoarea?

Multe. Primul lucru e că începi să te cunoști, să fii mai realist cu tine. Aici ai timp sa citești, să prețuiești lucrurile de afară. Noi mereu suntem pe grabă. Viața e frumoasă, trebuie să înțelegem oamenii, să apreciem oamenii pe care îi iubim, soția, frații pentru că acelea sunt momentele importante ale vieții. Banii îi câștigi, timpul trece. El e prețios.

• Ce fel de om erați înainte de incident și cum sunteți acum?

Am ajutat oamenii cum am putut. Poate am greșit și față de oameni. Dar aici, după ce am început să mă cunosc mai bine, clar cel mai valoros lucru e să iubești. Pe tine, pe alții. 

• Soția dvs., copilul au avut probleme afară pentru că sunteți  condamnat?

Nu, nu au avut niciun fel de problemă.

• Vă vedeți rezistent încă 20 de anii aici?

20 de ani... eu nu m-am gândit la ani când am intrat aici. Dacă sunt aici, scopul meu e să intru în activitate cum se cere, există posibilitatea să fii eliberat condiționat. Scopul meu e să fac toate aceste activități.

• Copilul vă vizitează aici?

Da, mă vizitează.

→

Imaginea 1/3: abdullah atas png

• Ce i-ați spus de locul acesta?

Sincer nu i-am spus prea multe ca să nu fie afectat. Sigur, acum are o vârstă, dar o să îi  spun la un moment dat, ca să nu fie afectat. Vine, avem vizite la masă, stăm și vorbim.

• Sunteti singurul din familie care are probleme cu legea?

Da, sunt singurul care a avut aceasta problemă.

• Părintii cum au reacționat când au aflat?

Tatăl meu e decedat de când eram mic. Mama mea, care e bătrână, încă nu știe de pedeapsa mea, știe că încă se judecă. Are o vârstă care nu-i permite. 

• De ce vă e dor cel mai mult?

Familia. Să petrec timp cu ea, timp care e prețios. Bune sau rele, să fiu cu ei.

• La ce vârstă trebuie să vă eliberați?

Nici nu vreau să mă gândesc, vreau să stau departe de acest gând.

• Vă gândiți la viața de după închisoare?

Nu. Mă gândesc doar la viața de aici ca să pot să ies sănătos.

• Vă considerați un criminal?

Nicio secundă. Asta m-a durut cel mai tare din povestea aceasta, ca am fost considerat criminal. Dar am un suflet bun.

• Care e cel mai mare regret?

Că mi s-a întâmplat acest lucru.

• Cum trece o zi la închisoare?

Sunt pe activități. Merg la Clubul Central, unde particip la activități până la ora 3, vin în cameră, citesc. La 5 dimineața mă trezesc.

• Ați vorbit cu familia polițistului?

Nu. Dar sigur că-și doresc o pedeapsă cât mai mare. Ce ar putea să zică. Îmi pare foarte rău pentru ce s-a întâmplat?  

  Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!