Blue Air încearcă să iasă din criză! Opțiunile pasagerilor blocați în străinătate

Ultima actualizare:

Vești bune pentru compania aeriană Blue Air. Într-un comunicat remis presei, în seara zilei de miercuri, 7 septembrie, oficialii operatorului au anunțat că le-au fost deblocate conturile bancare.

Avioanele Blue Air vor relua cursele aeriene
Avioanele Blue Air vor relua cursele aeriene

Comunicatul, redat, parțial, în cele ce urmează, a fost redactat sub forma unor întrebări și răspunsuri.

A fost ridicată poprirea și datoria a fost eșalonată? Când se vor relua zborurile?

Poprirea a fost ridicată și zborurile vor fi reluate. Am beneficiat de sprijinul AFM, în special de cel al domnului președinte, Dobre.

S-a oprit o companie aeriană și s-a oprit de tot, iar credibilitatea Blue Air a fost puternic zdruncinată. În aceste momente, facem o evaluare atentă, ca să înțelegem care ne este capacitatea de operare. În decursul zilei de mâine vom reveni cu un comunicat oficial, în care vom anunța exact ce zboruri vom relua. Fie cu sprijinul TAROM sau al altor operatori încercăm să aducem acasă pasagerii blocați în aeroporturile străine.

Citește și: Ce urmări nefaste ar putea să aibă potențiala dispariție din piață a Blue Air?

Cum plănuiți să gestionați situația pasagerilor care au avut zborurile anulate?

Pasagerilor Blue Air afectați de anulări le-am oferit opțiunile prevăzute de legislația în vigoare, aplicabile tuturor operatorilor aerieni, la nivel european: rambursarea biletelor de călătorie, rerutarea pe următorul zbor disponibil publicat pe website sau rambursarea în portofelul electronic utilizabil la viitoare achiziții de bilete.

Absolut toate chestiunile legate de rambursarea pasagerilor depind esențial de reluarea activității, astfel încât societatea să poată realiza veniturile necesare, atât pentru operarea zborurilor curente, cât și pentru rambursarea sumelor datorate către pasageri.

Compania și-a luat angajamentul că va achita datoriile existente

Câte datorii are compania Blue Air? Cum plănuiți să le gestionați?

Datoriile Blue Air, în acest moment, sunt de aproximativ 230.000.000 EUR. Ceea ce înseamnă, într-un an normal de operarare, aproximativ 50% din totalul veniturile realizate. Așa cum am demostrat și în anul 2019, an în care Blue Air a avut venituri de aproximativ 415.000.000 EUR, compania deține know-how-ul și personalul necesar pentru realizarea veniturilor suficiente în vederea achitării tuturor datoriilor sale atât timp cât este lăsată să funcționeze în condiții de piață normale.

Din pacate, de-a lungul celor doi ani și jumătate, în care am fost nevoiți să trecem prin cele mai mari încercări care au lovit industria aeronautică la nivel mondial, în întreaga ei istorie, incertitudinile legate de activitatea Blue Air au condus la numeroase plecări din cadrul acesteia astfel încât, momentan mai avem un număr de 560 angajați.

În ceea ce privește aeronavele, de la un număr de 32 aeronave în 2019, în acest moment funcționam cu 13 aeronave, iar în cursul următoarelor luni vom fi obligați să rămânem cu 5 aeronave, pentru că restul vor trebui restituite proprietarilor acestora.

Vezi și: Prima reacție a Blue Air la criza pasagerilor, după sistarea zborurilor companiei

Care este datoria acumulată de Blue Air la Ministerul Mediului?

Datoria acumulată de Blue Air la AFM este de 28.751.323 RON

Câte cereri de eșalonare ați făcut către Ministerul Mediului?

Am depus 2 cereri catre AFM.

Aeronavele Blue Air au fost blocate pe mai multe aeroporturi

Câte curse erau programate pentru zilele 6-11 septembrie și cu ce număr total de pasageri?

În perioada 6 – 11 septembrie 2022 au fost planificate și anulate 401 zboruri si 54.161 pasageri au fost afectati de anulări.

Unde se află aeronavele Blue Air, din momentul când zborurile au fost anulate?

Aeronavele Blue Air se află în aeroporturile București Otopeni – 8 aeronave, Bacău – 2 aeronave, Iași – 1 aeronavă, Cluj Napoca – 1 aeronavă, Torino – 2 aeronave.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net