Ce semnifică noua variantă de BAC și ce nereguli au găsit profesorii. Examenul de Bacalaureat se modifică în curând

Potrivit celor mai recente informații relevate de Ministrul Învățământului, examenul de Bacalaureat va suferi modificări din anul 2027. În acest context, profesorii sunt nemulțumiți și nu pentru că examenul maturității va fi altfel, ci pentru că va fi simplificat! Care sunt neregulile pe care specialiștii le-au identivicat în cazul noului BAC?

liceeni bacalaureat examen bac foto mediafax

Examenul de Bacalaureat este unul dintre cele mai importante examene din sistemul românesc de învățământ. Elevii de liceu sunt nevoiți să îl promoveze pentru a trece la învățământul universitar sau, după caz, pentru a se angaja. Din anul 20207, însă, BAC-ul se va modifica, iar probele pe care autoritățile vor să le introducă sunt mult mai simple decât până acum, lucru care îi nemulțumește pe profesori.

Ți-am pregătit și: De ce și-a retras Cristina Bălan copiii de la școală? „Făceau niște lucruri pe care nu le-am văzut în viața noastră”

Pentru unii elevi, faptul că examenul maturității devine mai accesibil reprezintă un adevărat avantaj, dar profesorii nu văd neapărat partea bună a acestei vești. Motivul are legătură cu nivelul de informații pe care elevi sunt nevoiți să le acumuleze pentru a promova examenul, nivel care scade considerabil din anul 2027.

Examenul de Bacalaureat se modifică din 2027

„Noua înfățișare a examenului de bacalaureat creează premisele pentru învățarea superficială și uniformizare în jos, un bacalaureat cu de toate care are potențialul de a bagateliza ideea de specializare în învățământul liceal”, a transmis Antonia Pup, coordonatoare advocacy la Societatea Academică din România.

Nu rata nici: Adio meditații! Reguli mai stricte pentru profesori

Printre noile probe care se introduc se numără Științele Politice. Limba și Literatura Română, Matematica, Științele, Istoria și Geografia României rămân în programă, iar două probe vor testa cunoștințele în cazul a două limbi de circulație internațională- una dintre cele mai mari modificări, dat fiind faptul că până acum se testa o singură limbă, aleasă de fiecare elev.

De altfel, vor exista șase probe la care elevii vor fi testați, mai multe decât în momentul de față, iar competențele digitale rămân pe lista materiilor la Bacalaureat. A șasea probă este facultativă și aleasă în concordanță cu profilul urmat de fiecare elev.

Profesorii de Română nu sunt de acord cu modificarea BAC-ului

Pe lângă reprezentanții Societății Academice, și profesorii se revoltă în privința noilor reforme, dat fiind faptul că modalitatea de testare a cunoștințelor se simplifică. Astfel, dascălii care predau Limba și Literatura Română susțin că nu pot identifica astfel nivelul elevilor și cer ca materia lor să aibă același nivel de importanță ca până acum.

„Așa cum sunt descrise în actualul proiect, modalitățile de evaluare diminuează statutul disciplinei limba și literatura română și desincronizează școala românească de școala europeană. Considerăm că legitimarea unei asemenea abordări nu poate fi asumată, fără riscuri majore, de nicio instituție a statului român. De aceea, vă rugăm să reconsiderați locul conferit limbii și literaturii române în actualul proiect de lege”, au specificat și membrii consiliului ANPRO.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Fran Demi Moore Sheryl Crow colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
pelerinaj sfanta parascheva 130 000 pelerini racla curtea metropolitana iasi 863253 jpeg
image png
marina bay of singapore 2714866 1280 jpg
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
orasul vulcan jpg
image png
iordanescu eleva jpg
nunta 1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net