Ce spun părinții despre introducerea Religiei ca probă la bac

Doar 22,6% dintre părinți sunt de acord ca religia să fie probă la Bacalaureat pentru elevii de la orice profil, indiferent că e vocațional teologic sau nu, conform unui sondaj realizat de Federația Naționață a Părinților. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, susține că rezultatele acestui sondaj sunt relevante doar în măsura în care părinții au fost informați corect.

Doar 22,6% dintre părinți sunt de acord ca religia să fie probă la Bac. FOTO: Inquam
Doar 22,6% dintre părinți sunt de acord ca religia să fie probă la Bac. FOTO: Inquam

De ce nu se dorește Religia la BAC

Sondajul s-a desfășurat în perioada 20 – 22 martie și a fost făcut pe un eșantion de 41.637 de persoane. Acesta a măsurat, după cum spun chiar organizatorii lui, „percepția părinților în legătură cu unele propuneri de modificare a Proiectului Legii Învățământului Preuniversitar România Educată, cu privire la modul de susținere a examenului de bacalaureat, subiect intens dezbătut în spațiul public”.

Ce a relevat studiul realizat de Federația Națională a Părinților

În urma acestei analize s-a constatat că un procent covârșitor, mai exact de 39% dintre respondenți, consideră că elevii ar trebui să poată opta pentru susținerea unei probe de Bacalaureat la disciplina Religie doar dacă aceștia sunt absolvenți ai unui profil vocațional teologic. Ba mai mult, 30,6% nu sunt de acord deloc cu introducerea Religiei la BAC. Se pare că doar 22,6% sunt de acord ca orice absolvent să poată avea această opțiune, indiferent de profilul absolvit.  

La Bacaulareat se testează competențe. Ce competențe testezi pentru Religie, Sport sau Arte? Acestea pot fi testate la liceele vocaționale. Sunt 100% de acord să susțin această disciplină la liceu teologic. Dar haideți să nu încurcăm lucrurile astfel încât să zăpăcim acești copii”, a afirmat Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi.

BOR a reacționat

La acest sondaj a reacționat, pentru Știrile TVR, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Sondajul poate fi considerant relevant în măsura în care respondenții au fost cu adevărat bine informați în legătură cu importanța conținuturilor Religiei ca materie opțională la Bacalaureat, și nu doar derutați de ideea că elevii ar putea fi împovărați de o materie apărută în plus. Materie care NU e și nu va fi vreodată obligatorie ca disciplină de Bacalaureat, ci doar eligibilă pentru acest examen”, a declarat Vasile Bănescu.

Cum s-a ajuns la această dezbatere

Cultele din România, dar și Biserica Ortodoxă Română au venit cu mai multe propuneri de modificare a proiectelor noilor Legi ale Educației, una dintre acestea este ca elevii să poată alege ca materie de examen la BAC inclusiv Religia. În acest context, s-a ajuns la această dezbare. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
carne de porc craciun jpg
bacalaureat jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
bucuresti storia jpg
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net