Cetatea din România care și-a redeschis porțile după lucările de restaurare! A fost transformată radical

După 3 ani de lucrări, cetatea medievală a Orăștiei și-a redeschis porțile pentru public. Fortificația, construită de coloniști sași în urmă cu opt secole, a devenit astfel un nou punct de atracție turistică în România. În curtea ei, se adăpostesc două biserici și ruinele unei rotonde vechi de aproape un mileniu.

Cetatea Orăștie Foto: Daniel Guță/ adevărul.ro
Cetatea Orăștie Foto: Daniel Guță/ adevărul.ro

Cetatea medievală a Orăștiei, redeschisă publicului

Cetatea medievală a Orăștiei a intrat în șantier de restaurare în toamna anului 2021, iar după trei ani de la începerea lucrărilor a fost redeschisă publicului în luna septembrie, pentru a marca împlinirea a 800 de ani de atestare documentară a municipiului Orăștie, din județul Hunedoara.

„Lucrările la Cetatea Orăștiei sunt în mare parte finalizate. Ea poate fi vizitată, însă din primăvara anului viitor vor fi și ghizi, iar unele spații vor fi mobilate. De asemenea, se lucrează la amenajarea clădirii noului muzeu al civilizației dacice, care va funcționa în clădirea învecinată ei, de secol XIX, a fostului spital al orașului“, spune Ovidiu Bălan, primarul Orăștiei, scrie historia.ro. 

Cetatea medievală a fost clădită în urmă cu opt secole

Așezarea a fost o veche reşedinţă a unor greavi (lideri ai comunităţii săseşti). Unii istorici susțin că ar fi fost ridicată pe ruinele unei așezări mai vechi sau că în acest loc ar fi existat o cetate dacică, localitatea aflându-se pe drumul care lega Valea Mureșului de ținutul cetăților dacice. O rotondă veche de un mileniu, acum ruinată, și două biserici vechi sunt cuprinse între zidurile și turnurile ei puternice.

„Orăștia, unul dintre cele șapte orașe principale săsești din Ardeal, a fost colonizată pe la mijlocul secolului al XII-lea cu sași. Era localitatea cea mai de vest a așa-numitului Fundus regius (n.r. – ținutul crăiesc), teritoriu atât de privilegiat pentru cei nou-veniți. Orașul, neavând un zid de apărare, o cetate propriu-zisă, cum se obișnuia la aceste localități în feudalitate, avea o biserică fortificată, prevăzută cu ziduri și cu o curte largă, care putea folosi ca refugiu populației, în caz de primejdie“, arăta istoricul Octavian Floca.

Fortificația Orăștiei a trecut prin numeroase asedii

De-a lungul timpului, fortificația Orăștiei a trecut prin numeroase asedii, incendii, cutremure și refaceri care i-au afectat înfățișarea originală. Tătarii au jefuit-o la mijlocul secolului al XIII-lea, turcii au devastat-o și ei la începutul secolului al XV-lea și au incendiat-o din nou la mijlocul secolului al XVII-lea.

Șanțurile sale de apărare, pline în trecut cu apă, au dispărut, iar în jurul ei, din secolul al XIX-lea s-au ridicat clădirile istorice ale Orăștiei. Municipiul s-a extins în anii de comunism, iar în jurul fortăreței medievale s-au ridicat câteva blocuri de locuit și clădiri industriale, care au contribuit și ele la transformarea ei.

Ce spuneau istoricii 

„Dacă nu treceţi ca vântul prin Orăştie, vă puteţi opri să vedeţi aglomerarea de statui. Bine acoperită de tot felul de clădiri, care mai de care mai declasabile din punct de vedere arhitectonic, veţi găsi probabil şi ceea ce a mai rămas din vechea cetate a ultimului burg, de vest, al Universităţii săseşti.

După ce a fost, în cel mai agresiv mod cu putinţă, agresat de urbaniştii din vremea lui Ceauşescu (distrugeri de componente, ecranare cu blocuri), restaurările de după 1990 nu s-au învrednicit decât de o acţiune zisă estetizantă, care nu a fost urmarea vreunui serios studiu de arhitectură şi istorie militară“, informa istoricul Adrian Andrei Rusu, într-un articol publicat pe medievistica.ro.

Cetatea restaurată din Orăștie își reia rolul de centru turistic al orașului 

După ce a fost neglijată timp de mai multe decenii, astfel că nu mai prezenta un interes deosebit pentru vizitatorii orașului, cetatea restaurată din Orăștie își reia, treptat, rolul de centru turistic al orașului vechi de opt secole.

În incinta ei, două vechi biserici, reformată și evanghelică, și ruinele unei rotonde, o capelă ridicată în urmă cu aproape 1.000 de ani din piatră şi mortar, recunoscută ca fiind una dintre cele mai vechi astfel de monumente din România.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
egipt (315) jpg
femeie coreea1 jpeg
chipul real al lui iisus fotopixabay png
daniel david ubb fb jpg
Steag Romania FOTO Shutterstock jpg
cafea turceasc ibric jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net