Cine a fost Cuviosul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştiului
Pe 27 octombrie, când este prăznuit Cuviosul Dimitrie cel Nou Basarabov, creștinii din întrega țară vin să se roage la moaștele sale, păstrate în Catedrala Patriarhală din anul 1792. De atunci, din timpul Mitropolitului Filaret al II-lea, Cuviosul Dimitrie a fost proclamat Ocrotitorul Bucureștilor.
Istoricul sărbătorii
Din sinaxare aflăm amănunte despre viața Cuviosului Dimitrie, originar din satul Basarabov, situat în apropiere de orașul Rusciuc din sudul Dunării, pe timpul împăraților româno-bulgari Petru și Ioniță Asan ce au domnit în secolele XII-XIII.
Cuviosul a primit o educație creștină
Cuviosul s-a născut într-o familie de părinți ortodocși, săraci și iubitori de Hristos. Atât educația creștină primită în familie, cât și învăţăturile creştine, auzite la slujbele duminicale, la care participa alături de părinți și de la care nu lipsea niciodată, i-au influenţat destinul.
Așa se explică faptul că, din copilărie, Dimitrie iubea biserica, postul și smerenia. În satul natal, Sfântul Cuvios Dimitrie se remarca prin evlavie, prin blândeţe şi prin milostenia de care dădea dovadă faţă de semenii săi.
Cuviosul a fost păstor de vite
Cuviosul Dimitrie cel Nou a fost păstor şi îngrijea vitele ţăranilor bogaţi din satul natal, Basarabi. Totdeauna, modestele câștiguri primite pentru munca de fiecare zi le împărţea cu săracii.
Tânărul Dimitrie era foarte milos
Se spune că tânărul Dimitrie era foarte milos, fapt dovedit de o întâmplare relatată de înscrisurile religioase. Pe când păștea vitele din satul Basarabov, el a calcat cu piciorul într-un cuib de pasăre și, din greșeală, a omorât puișorii. Atât de mult l-a mustrat conștiința, încât s-a hotărât să-și pedepsească piciorul vinovat și, de aceea, nu l-a mai încălțat timp de trei ani, răbdând frigul iernilor geroase și loviturile pietrelor.
Iubind liniștea monahală, Dimitrie s-a călugărit
După un timp, Cuviosul a fost influenţat de viaţa călugărilor din mânăstirile situate în învecinatea meleagurilor natale. De aceea, tânărul Dimitrie a părăsit satul şi s-a călugărit la o mănăstire de pe Valea râului Lom, în apropiere de satul natal.
Dimitrie a fost un exemplu în obștea mănăstirii
În obștea mănăstirii, Dimitrie îi întrecea pe confrații săi cu rugăciunea rostită. În mănăstire nu era nici un călugăr mai iubitor de Dumnezeu și de nevoința duhovnicească, cum era Cuviosul. Mai mult, el mânca o dată la două sau la trei zile, dormea foarte puțin noaptea, nu renunța la post și la ritualul mătăniilor, oricât de obosit ar fi fost. În același timp, Dimitrie nu avea nici o avere pământeană.
A vrut să urmeze exemplul marilor sihaștri
Călugărul Dimitrie a vrut să urmeze exemplul marilor sihaștri din pustie, a cerut binecuvântare de la egumen și a plecat noaptea din obșea călugărească. El a ales să trăiască într-o peșteră modestă și umedă pe valea râului Lom. Acolo s-a nevoit Cuviosul multă vreme, răbdând foamea, setea și chinurile pustnicești.
Cuviosul a avut o viziune înainte de a muri
Dumnezeu l-a învrednicit pe Cuviosul Dimitrie cu harul de înaintevăzător şi făcător de minuni. Simțindu-și sfârșitul aproape, s-a retras intre douaă lespezi de piatră, ca într-un sicriu și rugându-se și-a încredinţat sufletul lui Dumnezeu. De atunci, el se numără în ceața Cuvioșilor părinți. Sute de ani, trupul său a fost scăldat de apele râului Lom.
Sfântul s-a arătat în visul unei copile bolnave
După sute de ani, tradiția spune că Sfântul a apărut în visul unei copile bolnave şi i-a spus: ”Dacă mă veţi scoate din apă, te voi vindeca”. După acest vis, părinţii fetei şi un grup de credincioşi, însoţiţi de preoţi, au mers pe malul râului, acolo unde Cuviosul i s-a arătat copilei în vis. Pe locul respectiv, localnicii vedeau deseori o lumină care strălucea intens și, de aceea, ei au crezut multă vreme că locul respectiv adăpostește o comoară.
Moaştele Sfântului au fost scoase din apă şi apoi au fost depuse cu mare fast în biserica satului. În sfântul lăcaş din Basarabi, moaştele au rămas spre închinare până în anul 1774. Prima care a fost vindecată a fost copila care l-a visat pe Cuvios. Au urmat alte și alte minuni și după aducerea în țara noastră a moaștelor sale.
Cuviosul Dimitrie Basarabov a fost canonizat în anul 1955
Pentru că Sfântul Dimitrie cel Nou a săvârşit numeroase minuni, fiind venerat de credincioşii din întreaga ţară, patriarhul Justinian Marina a propus Sfântului Sinod generalizarea cultului Cuviosului în Biserica Ortodoxă Română. Proclamarea canonizării Sfântului Dimitrie cel Nou a avut loc în anul 1955, când i s-a acordat ca zi de prăznuire data de 27 octombrie. De atunci, Cuviosul Dimitrie Basarabovul s-a numit Dimitrie cel Nou.
Moaştele furate au fost recuperate printr-o minune
Documentele vremii menţionează că moaștele Cuviosului au fost furate, apoi, printr-o minune, au fost recuperate. Întâmplarea s-a petrecut în luna februarie 1915, în timpul primului război mondial. Într-o noapte, pe la ora două, bulgarii au spart uşa Catedralei Patriarhale şi au luat racla cu moaştele Cuviosului. Ca prin minune, o ceaţă densă se aşternuse peste Bucureşti, iar fugarii au rătăcit drumul şi n-au reuşit să iasă din Capitală. Au fost anunţate autorităţile, care au relatat furtul moaștelor generalului neamţ Zack. Acesta a intervenit şi a oprit convoiul bulgarilor. Moaştele au fost recuperate şi, în ziua următoare, au fost depuse din nou în Catedrala Patriarhală.
Procesiuni cu moaştele Cuviosului în folosul românilor
În timp, procesiunile cu moaștele Cuviosului au făcut minuni în viața românilor. Astfel că, în anul 1815, racla cu moaşte a fost scoasă în procesiune pe străzile Bucureştiului, la insistența domnitorului Caragea, care spera să oprească epidemia de ciumă, răspândită în toată țara. Acest eveniment este menţionat în Pisania Mitropoliei Române.
În anul 1831, crezând în puterea moaștelor, generalul Paul Kiseleff a solicitat clericilor ca moaştele Cuviosului să fie scoase din nou în procesiune în Bucureşti. În acel an, epidemia de holeră făcea ravagii în ţară. Și Cuviosul i-a scăpat din nou de necez pe români.
Cuviosul Dimitrie a fost de mare ajutor românilor şi în timpul secetei din anul 1827, în vremea domnitorului Grigore Ghica.
De asemenea, racla cu moaştele Cuviosului, însoţită de preoţi şi de credincioşii Capitalei a fost purtată prin Bucureşti. Domnitorul Ghica credea în puterea făcătoare de minuni a moaştelor şi s-a rugat alături de credincioşi ca Sfântul să aducă ploaia. Şi, la scurt timp, a căzut o ploaie binefăcătoare peste ţară.
