Cine o să primească bani în plus la a doua recalculare a pensiilor. „Nu vor beneficia toți de etapa a 2-a”

Ultima actualizare:

Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice, a declarat că numai anumiți pensionari vor beneficia de a doua recalculare a pensiilor. Amintim că recalcularea va cuprinde două etape, prima în care se va ține cont de valoarea punctului de referință și o a doua în care vor fi incluse venituri de care nu s-a ținut cont până acum. Totodată, a spus ce pot face cei care încă nu au depus adeverințele. 

De etapa a doua de recalculare a pensiilor nu vor beneficia toți pensionarii Foto: Pixabay.com
De etapa a doua de recalculare a pensiilor nu vor beneficia toți pensionarii Foto: Pixabay.com

Nu vor beneficia toți de etapa a 2-a 

„De etapa numărul doi nu vor beneficia toți pensionarii, așa cum beneficiază de etapa unu, decât cei care se aflau în această situație, de au avut aceste venituri nepermanente și aici vorbim în principal de acordul global ca venit nepermanent, era o formă de retribuție înainte de 1989 și celelalte sporuri cu caracter nepermanent. Atenție, adică vorbim despre orele suplimentare, despre al 13-lea salariu, de premiile anuale care se dădeau.

Aici creșterile nu mai sunt așa de mari cum sunt pe recalcularea pe formulă de calcul, unde beneficiază absolut toți pensionarii, în funcție de stagii de cotizare, pentru că acel spor a avut acest caracter nepermanent, deci nu a fost lună de lună acordat. Gândiți-vă numai la al 13-lea salariu. Ai luat o singură dată pe an, nu lună de lună”, a explicat Daniel Baciu, pentru Antena3 CNN.ro

Ce explicații a mai dat Daniel Baciu 

Baciu a mai declarat că cele mai semnificative creșteri vor fi la acordul global. „Deci acest spor nu influențează foarte mult salariul pe care îl ai deja luat în calculul pensiei, deci acolo creșterile sunt mai mici. Cele mai semnificative creșteri vor fi la acordul global, pentru că acolo, într-adevăr, mare parte dintre actualii pensionari au realizat acel plan care se dădea, că, de fapt, ăsta era acordul global. Ți se dădea un plan.

Dacă făceai mai mult decât planul respectiv, aveai un salariu mai mare decât cel pe care îl avea efectiv înscris în carnetul de muncă, adică salariul de bază, și acolo noi trebuie să luăm acele sume care sunt mai mari decât sumele din acord, care sunt mai mari decât efectiv salariul pe care îl luăm la fiecare pensionari, salariu tarifar de încadrare”, a mai spus șeful CNPP.

Ce a declarat Șeful Casei de Pensii despre sporuri 

Șeful Casei de Pensii a mai adăugat că, în prezent, aceste sporuri, nu sunt luate în calcul.„Acolo vor beneficia decât acei pensionari care au lucrat în acele ramuri ale industriei ale economiei care au avut aceste acorduri, iar acolo avem șase luni de zile la dispoziție de la intrarea legii în vigoare, de la 1 septembrie, ca să facem aceste calcule din oficiu, deci ei, practic, vor primi încă o decizie de pensie, după această decizie, în care li se vor lua aceste sporuri în calcul.

Este și asta încă o noutate a legii. Aceste sporuri, în momentul de față, nu sunt luate în calcul și am considerat că respectă principiul contributivității. Dacă asupra acestor sporuri s-a contribuit și s-a datorat contribuție de asigurări sociale de stat, atunci respectă principiul contributivității și noi le vom lua în calcul”, a mai afirmat el.

"Activitatea profesională după 1 aprilie 2001 este evidențiată foarte clar"

Întrebat dacă, de exemplu, o persoană care a ieșit la pensie în 2001 trebuie să mai facă ceva, Baciu a explicat că toată activitatea profesională după 1 aprilie 2001 este evidențiată foarte clar la casele teritoriale de pensii și nu mai este nevoie să aducă absolut nimic.

„După anul 2001 este foarte important să spun lucrul acesta, avem o situație complet digitalizată, acolo avem un salariu care include absolut toate sporurile, tot ce este după 2001 nu mai este nevoie absolut de nimic. Vorbim despre stagiile de cotizare realizate înainte, după 2001, nu vorbim de cine a ieșit la pensie după 2001. Eu am mai repetat lucrul acesta.

Deci toată activitatea profesională după 1 aprilie 2001 este evidențiată foarte clar la casele teritoriale de pensii și nu mai este nevoie să aducă absolut nimic. Noi vorbim despre perioada realizată anterior lui anul 2001, unde încă nu avem această digitalizare, lucrăm la ea. Să știți că încercăm ca și în această perioadă să o avem deja în sistem nostru complet informatizată, dar în momentul de față nu avem și din această cauză solicităm acele documente pe baza cărora să facem mica recalculare”, a mai declarat Baciu.

Probleme cu adeverințele care trebuie cerute de la angajatori 

În ceea ce privește adeverințele, șeful CNPP a mai adăugat că dacă aceste aceste sporuri n-au fost evidențiate în carnetul de muncă și au avut acest caracter nepermanent trebuie ca oamenii aflați în această situație să le obțină de la angajatorii unde au lucrat, pentru ca ulterior să poată fi valorificate în calculul pensiei.

De asemenea, de-a lungul timpului, au existat probleme în ceea ce privește tarifele în cazul pensionarilor care au lucrat până în 2001 și care trebuie să prezinte aceste documente. Oamenilor li s-ar fi cerut chiar și 6.000 de lei de către casele care se ocupă cu arhivarea acestora.

Există sau nu un termen limită pentru depunerea adeverințelor

„Și noi am primit asemenea sesizări și le-am înaintat Ministerului Muncii și s-a făcut această investigație de către Consiliul Concurenței. Cred că se află în continuare în investigare și nu este normal, într-adevăr, ca pensionarii să plătească aceste sume destul de mari, pentru că mare parte din pensionari sunt persoane vulnerabile și nu este normal să se întâmple acest lucru. Tocmai de asta, instituțiile abilitate ale statului trebuie să își facă datoria.

Știți că acești operatori economici privați, care au preluat, de fapt, aceste arhive ale societăților care s-au desființat, nu-și mai desfășoară activitatea, au și ele un regim destul de clar stabilit de lege. Este vorba de legea Arhivelor Naționale, unde sunt și ei verificați și li se dă acel aviz de funcționare. Deci dacă sunt sesizări există pârghii pentru ca ei să fie verificați și eventual și sancționați, dacă nu respectă întocmai prevederile legale”, a mai declarat Daniel Baciu.

Totodată, a mai explicat că nu există un termen limitat de depunere a acestor adeverințe și drepturile li se vor acorda începând cu luna următoare depunerii cererii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net