Doliu în România! A murit celebrul scenarist Eugen Burada

Cultura românească a suferit o pierdere enormă, care lasă întreaga țară în doliu! Potrivit unor surse, se pare că faimosul scenarist și scriitor Eugen Burada a încetat din viață! În vârstă de 77 de ani, se pare el că nu ar fi supraviețuit unei operații pe cord.

Eugen Burada a fost coscenarist la „Nea Mărin Miliardar”
Eugen Burada a fost coscenarist la „Nea Mărin Miliardar”

Întreaga țară a primit o lovitură dură! Potrivit informațiilor oferite de către cei de la PRO TV, se pare că faimosul scenarist și scriitor român, Eugen Burada, a încetat din viață. Potrivit unor surse, acesta nu a supraviețuit unei operații pe cord, iar la vârsta de 77 de ani, acest nume emblematic pentru cultura țării noastre a decedat.

Eugen Burada a creat adevărate opere care vor rămâne greu de egalat, fie că este vorba despre cărțile pe care le-a scris, ori despre filmele la care a fost regizor. El a scris multe romane renumite, precum „Uragan asupra Europei”, „Roxelana și Soliman”, „Plângi, plângi balalaika”, cât și „Calea ducesei”. El a lucrat la aceste titluri alături de unul dintre cei mai buni și apropiați prieteni ai săi, Vintilă Corbul.

Eugen Burada a încetat din viață în urma unei operații pe cord

De asemenea, el și-a pus amprenta și asupra unora dintre cele mai iubite filme din istoria cinematografiei românești. De exemplu, Eugen Burada a fost coscenarist la mai multe filme regizate de către Sergiu Nicolaescu, cum ar fi „Nea Mărin Miliardar”, „Duelul”, ”Un comisar acuză”, cât și „Revanșa”. Trebuie menționat și că primul film din această listă, „Nea Mărin Miliardar”, rămâne chiar și astăzi cel mai vizionat film românesc.

Meritele incredibile pe care Eugen Burada le-a avut, în privința literaturii românești, au fost recunoscute și de către autorități. În anul 2004, el a fost decorat cu Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria A.

Iar activitatea sa nu s-a rezumat doar la literatură și filme. Eugen Burada a fost și membru al Comitetului Economic şi Social European, în perioada 2010 și 2015. Din păcate, el a lăsat în urmă un gol care va fi foarte greu de umplut vreodată, de către țara noastră.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
submarin francez
image
image
image
image
image
image
soare plaja pixabay jpg
schelete craniu freepik jpg
oua vopsite de paste jpeg
familie targu jiu1 jpg
aron pumnul colaj captura video jpg
sarpe thailanda jpg
familie copil cuplu depositphotos1 jpg
constanta pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net