Ele sunt sexy-fermierele de la Botoşani. Cum au reușit să dea lovitura în afaceri: „E nevoie de perseverenţă şi de pasiune”

Ultima actualizare:

Şi frumoase, şi pasionate de agricultură! Lumea satului, aparent pe cale de dispariţie în România, primeşte un suflu nou de la câteva antreprenoare din Botoşani. Trei tinere se ocupă de creşterea animalelor sau de cultivarea plantelor, scrie “Weekend Adevărul”.

Tractorul nu are nici un secret pentru Andreea Arnăutu. Foto: Universitatea de Ştiinţele Vieţii Iaşi
Tractorul nu are nici un secret pentru Andreea Arnăutu. Foto: Universitatea de Ştiinţele Vieţii Iaşi

Multe sate din România se destramă, ca urmare a migraţiei masive a tinerilor. Sărăcia i-a făcut pe tot mai mulţi săteni să aleagă munca în străinătate, iar acasă mai sunt doar bătrânii şi copiii lăsaţi în grija bunicilor.

Mai există totuşi speranţă: în ultimii zece ani, mulţi gospodari rămaşi în ţară au izbutit să-şi dezvolte ferme, inclusiv cu fonduri europene. De pildă, în judeţul Botoşani, o zonă eminamente agricolă, există chiar tineri care au decis să renunţe la confortul vieţii urbane pentru a continua tradiţia în agricultură a părinţilor şi a bunicilor. Aceşti mici antreprenori reuşesc să revigoreze viaţa la sat. Ei se străduiesc să îmbine tradiţia cu tehnologia modernă în agricultură şi în zootehnie. 

„E nevoie de pasiune şi de perseverenţă”

Trei tinere - fermiere răzbesc şi arată că se poate munci oriunde. Una dintre fete este Cătălina Achiţeni, din comuna Havârna. Are 25 de ani şi a terminat Dreptul. Familia ei deţine o fermă de mai bine de trei decenii.

Cătălina şi-a petrecut copilăria în lumea agricultorilor şi a avut grijă de animalele familiei. După absolvirea facultăţii la Iaşi, şi-a dat seama că, de fapt, visul ei este să continue afacerea familiei.

Prin urmare, s-a înscris la a doua facultate, Agronomie, la Iaşi. Acum, Cătălina munceşte cot la cot cu oamenii din fermă.

Cătălina Achiţeni adoră să aibă grijă de animale. Foto: Arhivă personală
Cătălina Achiţeni adoră să aibă grijă de animale. Foto: Arhivă personală

„Da, sunt tineri care nu ar da niciodată viaţa de la birou pe cea de la fermă. Dar pentru mine este şi plăcut, şi profitabil. Sunt mereu în contact cu natura şi cu animalele. Merg şi pe tractor când avem lucrări în câmp“, dezvăluie Cătălina.

Cu ajutorul ei, ferma a prosperat: 300 de oi, 100 de capre şi 40 de vaci, toate animale de rasă – oi karakul (renumite pentru pielicele şi carne), capre anglo-nubiene (cunoscute pentru producţia de lapte) şi vaci - bălţată românească. „E nevoie de perseverenţă şi de pasiune. Evident, dublate de studiu. În perioada rece dăm laptele unei firme de profil, iar vara facem produse din lactate. Dăm şi miei pentru piaţa arabă“, încheie Cătălina.

O altă tânără care trudeşte în agricultură este Andreea Arnăutu, din comuna Călăraşi (Botoşani). Are doar 20 de ani, dar viaţa ei este munca la fermă. Studentă, de asemenea, la Agronomie, ea lucrează pe câmp sau la animalele din fermă.

Familia deţine 50 de hectare de păşune, 400 de hectare de teren agricol, 500 de vaci şi o turmă mare de oi.

Corina Chelaru e sigură că va munci mereu la fermă. Foto: botosaninews.ro
Corina Chelaru e sigură că va munci mereu la fermă. Foto: botosaninews.ro

O parte din producţie serveşte ca furaj pentru animale. Andreea se mândreşte că familia ei face agricultură modernă, utilizând tehnologie nouă.

Foloseşte aproape toate utilajele şi se implică total, mai ales că angajaţii sunt tot mai greu de găsit.

Adolescentă care munceşte la mioare

Una dintre cele mai tinere fete - fermier e Corina Chelaru, din comuna Santa Mare. Provine dintr-o familie cu tradiţie în lumea oieritului şi care deţine o fermă cu 370 de oi karakul. Elevă în clasa a IX-a la Liceul Pedagogic din Botoşani, ea este profund legată de fermă. Iubeşte să muncească la mioare şi a devenit un om de încredere.

„Îmi place mult viaţa la stână. Iubesc animalele şi voi face meseria asta în continuare“, explică adolescenta.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
decebal refugul png
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
carne de porc craciun jpg
bacalaureat jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net