Experiența incredibilă trăită de un român, după ce a lăsat o recenzie negativă hotelului unde și-a petrecut vacanța în Grecia: „Mă trezesc azi cu mail de la avocatul hotelului”

Din păcate, multora dintre noi ni s-a întâmplat să mergem în vacanță și hotelul la care ne-am cazat să nu fie deloc la fel de curat și atractiv precum părea în poze. Iar în astfel de situații, pentru a fi de ajutor și altor potențiali turiști, lăsăm o recenzie în care vorbim despre experiența noastră. Însă, un român care a scris o recenzie negativă despre un hotel din Grecia a primit un mesaj surprinzător.

Totul s-a petrecut după o vacanță petrecută în Grecia
Totul s-a petrecut după o vacanță petrecută în Grecia

Atunci când a ajuns în Grecia pentru a petrece câteva zile de vacanță, turistul român nici nu își imagina ce serie de întâmplări bizare avea să i se întâmple. Încă de la început, el nu a fost mulțumit de cazarea oferită, iar din cauza experienței neplăcute pe care a avut-o, a decis să scrie o recenzie negativă despre locul unde și-a petrecut vacanța.

Însă, după ce și-a postat recenzia pe Google, bărbatul a avut parte de momente de-a dreptul neobișnuite! Chiar avocatul hotelului respectiv i-a trimis un mail și i-a cerut să șteargă recenzia, altfel, potrivit avocatului, românul avea să fie dat în judecată!

A fost amenințat că va fi chemat în instanță

„După o excursie in Grecia în care am avut o experiență  foarte proastă legată de cazare, am lăsat un review negativ pe Google. Mă trezesc azi cu mail de la avocatul hotelului în care sunt ‘încurajat’ să-mi revizuiesc reviewul altfel mă vor da în judecată”, a scris românul pe rețeaua de socializare Reddit.

Avocatul instituției a spus că, din cauza unui articol din termenii și condițiile pe care românul le-a semnat la cazare, el nu are voie să posteze recenzii negative! Astfel, spune avocatul, românul ar încălca legea din cauza postării sale.

„Acestea fiind spuse, vă sfătuim să vă revizuiți și să vă reexaminați comentariile și evaluarea mala fides / de rea credință în platforma Google sau vom aduce cazul în fața instanței grecești pentru a obține, în conformitate cu legislația europeană, o compensație de până la 10.000 de euro”, scria avocatul în mail-ul trimis.

Cum au reacționat Internauții

După ce a primit mesajul de la avocatul, turistul român a rămas șocat. El a spus că dorește să adauge acest episodul în textul recenziei inițiale, deoarece consideră că hotelul încearcă să intimideze clienții. Și internauții au fost șocați de modul în care s-a comportat instituția.

„Clauză abuzivă. Evaluarea experienței personale este subiectivă și personală, deci nu poate fi condiționată contractual, fiind încălcat dreptul la exprimare liberă”, a comentat un utilizator Reddit.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
erotica 4512433 1280 jpg
cat jpg
image png
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net